Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
În data de 23 octombrie, Tineretul Liberal Democrat din Moldova a organizat o întâlnire a studenţilor de la FRIŞPA, USM, cu Iurie Leancă, prim-vicepreşedintele PLDM şi Prim-ministru al Republicii Moldova.
În cadrul întrevederii cu viitorii politologi şi diplomaţi, premierul a discutat cu aceştia despre punctele cele mai importante din Planul 2020 şi care sunt următorii paşi pe care îi va întreprinde PLDM pentru a asigura Republicii Moldova un viitor european. Tinerii s-au interesat să afle mai multe despre evoluţia procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, cum o să se asigure o educaţie de calitate în cadrul instituţiilor superioare de învăţământ şi care este modalitatea prin care o să se creeze suficiente locuri de muncă tinerilor specialişti din diferite branşe.
Iurie Leancă a accentuat că parcursul european al ţării noastre trebuie şi va fi continuat.
“Viitorul european este calea care ne va aduce schimbarea şi progresul, fie că este vorba de reforma justiţiei şi respectul faţă de lege, de locurile de muncă, de lupta împotriva corupţiei sau de un sistem mai bun de educaţie”, a subliniat Iurie Leancă.
La sfârşitul întâlnirii, Iurie Leancă i-a îndemnat pe toţi tinerii să meargă la vot şi în noiembrie să pledeze pentru continuarea parcursului european.
La această întâlnire au fost prezenţi preşedintele TLDM, Andrei Spînu, vicepreşedintele TLDM, Vasile Şaramet, şi coordonatorul Clubului studenţesc liberal-democrat al USM, Nicolai Rîjcov.
Sursa: www.pldm.md