Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Astăzi, 25 octombrie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, s-a întâlnit cu alegătorii din oraşul Căuşeni, satele Tănătari, Copanca şi Zaim din raionul Căuşeni. Liderul liberal-democrat a îndemnat cetăţenii să voteze PLDM la alegerile din 30 noiembrie, pentru a asigura un viitor european Republicii Moldova.
“Să continuăm să fim împreună pentru a face lucruri bune şi frumoase pentru Republica Moldova. Să alegem un viitor European, pentru că doar fiind parte a marii familii europene vom trăi într-o Moldovă dezvoltată şi prosperă. În 4 ani am demonstrat lumii întregi că suntem o ţară cu oameni capabili, care îşi propun scopuri şi le realizează. Trebuie să fim uniţi, solidari şi hotăraţi în acţiuni”, a spus Vlad Filat.
Preşedintele raionului Căuşeni, Ion Ciontoloi, a îndrumat cetăţenii să susţină echipa PLDM, care este una profesionistă. “Împreuna vom reuşi să realizăm tot ce ne-am propus”, a mai spus Ion Ciontoloi.
La rândul său, deputatul liberal-democrat Nicolae Juravschi a spus că PLDM are un rol important şi decisiv în procesul de guvernare, iar din acest motiv formaţiunea politică trebuie susţinută.
În acelaşi timp, candidatul pe lista PLDM la alegerile din 30 noiembrie, Nicolae Fachira, a specificat că echipa liberal-democrată este una puternică şi consolidată, una care va rezolva toate problemele cu care se confruntă cetăţenii.
În satul Zaim, Alexandru Ursu, tânătul eliberat cu suportul lui Vlad Filat din detenţie de la Tiraspol, a urat succes în alegeri Partidului Liberal Democrat.
Prezentă la întâlnirea cu alegătorii din satul Copanca, Victoria Ghirghircic, fetiţa care a suportat un transplant de ficat, dar şi mama sa au exprimat cuvinte de gratitudine preşedintelui PLDM pentru că a donat 30 mii de euro pentru intervenţia chirurgicală, care i-a salvat viaţa micuţei.
Menţionăm că PLDM ocupă locul patru în buletinul de vot.
Sursa: www.pldm.md