Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPLDM

Joseph Daul: Trăiască Moldova europeană!

|versiune pentru tipar| PLDM, 3 noiembrie 2014 | 

Vizita preşedintelui Partidului Popular European, Joseph Daul, într-un moment în care campania electorală intră pe linie dreaptă, face dovada prieteniei şi a sprijinului pe care cea mai importantă şi numeroasă familie politică europeană îl oferă Partidului Liberal Democrat din Moldova şi ţării noastre în general. Declaraţia a fost făcută de preşedintele PLDM, Vlad Filat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute în comun cu Joseph Daul.

Vlad Filat a menţionat că afilierea PLDM la PPE are o influenţă considerabilă asupra viitorului european al Moldovei. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, Comisarul pentru politica europeană de vecinătate, Johannes Hahn, Preşedintele Comisiei pentru politica externă a Parlamentului European, Elmar Brok, Preşedintele PPE, Joseph Daul — sunt prietenii PLDM şi prietenii Moldovei, a subliniat Vlad Filat.

“Fără sprijinul plenar al partenerilor noştri nu am fi reuşit. Toate acele transformări profunde iniţiate acum cinci ani pentru ca ţara noastră să aibă un viitor prosper în marea familie europeană, trebuie continuate şi finalizate. Azi, mai mult ca oricând suntem decişi să înaintăm pe calea integrării europene. Sunt sigur că vom obţine un rezultat important pentru ţara noastră, dar şi pentru Uniunea Europeană”, a spus Vlad Filat.

Liderul PLDM a mulţumit preşedintelui PPE pentru susţinere şi a exprimat certitudinea că opţiunea europeană va învinge din nou în alegerile din 30 noiembrie 2014.

La rândul său, preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, a subliniat că PLDM este forţa motrice a integrării europene a Republicii Moldova.

“Guvernele Filat şi Leancă au oferit perspective clare de modernizare a ţării şi apropiere de Uniunea Europeană, pentru ca ulterior să devină membră a UE. PLDM poate conta pe suportul PPE. Sper că majoritatea moldovenilor vor susţine valorile europene promovate de PLDM”, a spus Daul.

Preşedintele PPE a menţionat că Europa este pentru toţi, nu divizează şi nu face diferenţă între oameni, Europa uneşte şi locul Moldovei este în marea familie europeană.

“Moldovenii sunt respectaţi în UE mult mai mult decât vă imaginaţi. Europa vă oferă o nouă şansă de reuşită. Vom continua să luptăm cu corupţia, să reformăm justiţia şi contribuim la dezvoltarea economică. Europa va ajuta R. Moldova să îşi exploateze plenar potenţialul şi talentele”, a declarat oficialul european.

Joseph Daul şi-a încheiat mesajul său cu cuvintele: “Trăiască Moldova europeană!”

Europa va continua să ajute Republica Moldova

Peste 140 de primari liberal-democraţi din 11 raioane s-au adunat la Consiliul raional Criuleni pentru o întâlnire cu preşedintele PLDM, Vlad Filat, şi preşedintele PPE, Joseph Daul.

Vlad Filat a subliniat că Republica Moldova a reuşit să înainteze pe calea europeană, inclusiv pentru că PLDM face parte din marea familie a Partidului Popular European.

“Datorită susţinerii popularilor europeni am putut obţine rezultate de care beneficiază toţi cetăţenii: am semnat Acordul de Asociere şi Acordul de liber schimb, am liberalizat regimul de vize, am implementat importante proiecte de infrastructură menite să creeze condiţii de viaţă mai bune pentru oameni. Aflarea lui Joseph Daul la Chişinău, în aceste momente foarte importante, este un mesaj de sprijin şi o demonstrare de solidarizare nu doar pentru PLDM, ci pentru toţi cetăţenii, pentru Moldova. Vom răspunde acestui suport al partenerilor noştri prin rezultate concrete”, a menţionat Vlad Filat.

Mesajul transmis de politicianul european a evocat necesitatea implicării plenare a fiecărui lider comunitar în promovarea cursului european, a valorilor europene.

“Trebuie să faceţi în aşa fel, încât la alegerile parlamentare să câştige partidele democratice, europene. Doar aşa ziua de 30 noiembrie nu va fi o zi pierdută. PPE vă susţine, Europa vă vrea, pentru că aici este pace, stabilitate şi dezvoltare. Alegerea o faceţi dumneavoastră, dar a vota azi comuniştii înseamnă a te opune schimbării, înseamnă stagnare”, a spus Daul.

Preşedintele PPE, care are experienţa de a administrare a unei comune, a subliniat că fiecare primar are datoria să contribuie la dezvoltarea comunităţii pe care o conduce în beneficiul cetăţenilor. Schimbarea şi dezvoltarea ţării începe de la fiecare localitate în parte şi primarii, fiind în contact permanent cu oamenii, sunt cei care pot contribui la modernizarea Republicii Moldova.

“Europa va continua să ajute Republica Moldova. Pentru anul viitor sunt preconizate peste 400 milioane de euro. E în competenţa primarilor să iniţieze şi să implementeze cât mai multe proiecte. În aceasta constă forţa primarilor”, a menţionat Joseph Daul.

Joseph Daul: Cu cât veţi avansa pe calea integrării europene, cu atât ajutorul UE va fi mai mare

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, şi preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, venit la Chişinău cu scopul de a exprima susţinerea Bruxelles-ului pentru PLDM în aceste alegeri, au vizitat două întreprinderi agricole din raionul Criuleni. Este vorba despre Irida SRL, specializată în creşterea nucilor şi prelucrarea miezului de nucă, şi Complexul zootehnic Porco Bello SRL.

Ambele întreprinderi constituie modele de afaceri de succes, cu un management inteligent şi tehnologii performante, cu investiţii europene şi locuri de muncă bine plătite.

Directorul Irida SRL, Iurie Hâncu, a relatat că pentru construcţia întreprinderii şi procurarea utilajului au fost investiţi circa un milion euro. Livada se întinde pe o suprafaţă de 120 de ha, iar suprafaţa halei de prelucrare a miezului este de 1800 m2. Întreprinderea are o capacitate de prelucrare a nucilor cu coajă de 1500 tone pe an, iar a miezului — de 600 tone anual. Colectivul întreprinderii îl constituie 40 de persoane în sezon, iar salariul mediu este de 5000 de lei.

La Complexul zootehnic Porco Bello lucrează 115 persoane. Întreprinderea se extinde pe o suprafaţă de 36 ha, dintre care 55 000 m2 sunt destinaţi încăperilor pentru creşterea porcinelor şi prelucrarea cărnii. Întreprinderea înregistrează lunar vânzări de circa 800.000 euro. Luis Juvinel, directorul general al întreprinderii, a menţionat că afacerea este una profitabilă şi corespunde tuturor rigorilor europene, cu hale pentru creşterea porcinelor, cu depozite de cereale, cu abatoare moderne şi frigidere de depozitare.

Preşedintele PPE, Joseph Daul, agricultor de profesie, a rămas impresionat de cele văzute şi a menţionat că asemenea afaceri reprezintă modele demne de urmat. Republica Moldova, fiind ţară agrară, urmează să-şi dezvolte acest sector prin atragerea investiţiilor europene, prin instruiri şi programe de promovare a produselor moldoveneşti.

“Sunteţi pe calea cea bună. Vin pentru a treia oară în Moldova şi văd ce eforturi au fost făcute. Nu vă opriţi, continuaţi să mergeţi înainte şi sunt sigur că veţi ajunge să vă integraţi în Europa. Cu cât veţi avansa pe această cale, cu atât investiţiile europene vor fi mai mari”, a spus preşedintele PPE.

Vlad Filat a subliniat că dezvoltarea unei agriculturi moderne de prelucrare a produselor alimentare şi animaliere, susţinerea şi încurajarea afacerilor mici şi mijlocii, schimbarea atitudinii faţă de agricultură şi conceperea acesteia, în special de către tineri, ca pe o carieră — sunt puncte din Programul 2020 al PLDM.

“Mă bucur că, într-o perioadă atât de importantă pentru Republica Moldova, Joseph Daul a ţinut să ne fie alături, dar şi să vadă pe teren cum sunt implementate proiectele de dezvoltare a ţării. Acest interes este îmbucurător şi promiţător, pentru că avem şansa să demonstrăm că dorim să muncim şi să modernizăm ţara noastră, astfel încât să devină cu adevărat europeană, o ţară — membră a Uniunii Europene”, a menţionat Vlad Filat.

Joseph Daul şi Vlad Filat s-au întâlnit cu studenţii de la Colegiul de Viticultură

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, şi preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, au avut o întrevedere cu studenţii de la Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău.

Joseph Daul a îndemnat tinerii să fie alături de PLDM şi să susţină parcursul european al Republicii Moldova.

“La alegeri, votaţi pentru viitorul vostru şi cel al Republicii Moldova, pentru democraţie. Este foarte important ca PLDM să fie la guvernare, pentru a putea edifica un stat de drept, modern şi prosper. Vreau să trăiţi în pace şi să vă alăturaţi cât mai curând marii familii europene. Contaţi pe sprijinul PPE. În Uniunea Europeană sunteţi o ţară aşteptată”, a declarat Joseph Daul.

Preşedintele PPE i-a îndemnat pe studenţi să acceadă la studii în universităţile europene, iar ulterior să revină acasă pentru a putea implementa în practică cele învăţate.

În prezenţa studenţilor, liderul PLDM, Vlad Filat a exprimat cuvinte de gratitudine preşedintelui PPE pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova şi a chemat tinerii să fie alături şi împreună cu PLDM.

“Să oferim continuitate reformelor demarate în Republica Moldova. Doar făcând parte din marea familie europeană vom avea o ţară cu instituţii puternice, cu justiţie care face dreptate, cu drumuri bune, cu educaţie de calitate, cu locuri de muncă bine remunerate. Acest lucru depinde de votul fiecăruia din noi”, a spus Vlad Filat.

Tinerii au adresat întrebări preşedinţilor PPE şi PLDM.

La Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie îşi fac studiile 470 de studenţi.

Sursa: www.pldm.md