Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a avut astăzi întrevederi cu preşedinţii Poloniei şi Ucrainei, respectiv Bronislaw Komorowski şi Petro Poroşenko.
Dialogul liderului PLDM cu cei doi şefi de stat a fost axat pe situaţia politică internă şi regională în preajma alegerilor parlamentare, probleme de securitate, importanţa solidarizării ţărilor din regiune pentru asigurarea securităţii, suveranităţii, integrităţii teritoriale, dezvoltării democratice şi avansării pe calea integrării europene.
Cei doi preşedinţi şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu presiunile, inclusiv economice, la care este supusă Republica Moldova, în contextul obiectivului său de apropiere de UE. În acelaşi timp, Bronislaw Komorowski şi Petro Poroşenko şi-au declarat solidaritatea cu ţara noastră şi convingerea că, la alegerile din 30 noiembrie, cetăţenii Republicii Moldova vor decide prin vot continuarea cursului european.
Vlad Filat a mulţumit celor doi şefi de stat pentru susţinere şi solidaritate.
“Am discutat cu prieteni sinceri ai Republicii Moldova. Ei ne sunt alături, sprijină agenda europeană a ţării şi ne ajută în modul cel mai direct. Este important ca forţele pro-europene să câştige alegerile parlamentare şi să menţinem cursul european de dezvoltare, să continuăm implementarea reformelor, iar în urma acestui proces să oferim cât mai multe drepturi, libertăţi şi bunăstare cetăţenilor Republicii Moldova”, a spus Vlad Filat.
Sursa: www.pldm.md