Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
În perioada 21–23 noiembrie Natalia Gherman, candidat la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea PLDM, a efectuat o vizită în Italia, unde a avut întâlniri cu membrii Asociaţiei moldo-italiene DOR (preşedinte Alexandru Cazacu), precum şi cu cei din Asociaţia medicilor moldoveni din întreaga regiune Emilia Romagna (preşedinte Ludmila Furtună). În cadrul discuţiilor avute, Natalia Gherman a relatat despre reformele pro-europene implementate şi despre planurile de viitor ale PLDM, expuse în platforma electorală. La rândul lor, cetăţenii moldoveni s-au interesat despre tratatele bilaterale moldo-italiene care reglementează domeniile economic şi social, semnarea Acordului în domeniul protecţiei sociale şi a celui ce va permite echivalarea diplomelor de studii. Totodată, membrii asociaţiilor diasporale au mulţumit viceprim-ministrului degrevat, Natalia Gherman, precum şi formaţiunii politice din care face parte, pentru realizările în domeniul politicii externe, în special pentru liberalizarea regimului de vize cu UE şi semnarea Acordurilor de Asociere şi de Liber Schimb.
Cu ocazia vizitei la Parma, la invitaţia părintelui Dumitru, Natalia Gherman a vizitat biserica moldovenească Sfânta Maria Maddalena, după care s-a întâlnit cu peste 500 de conaţionali din Parma şi alte localităţi din regiune. Natalia Gherman a prezentat Planul 2020 al PLDM, accentuând principalele lui obiective: educaţie de calitate, locuri de muncă bine plătite, stat de drept fără corupţie şi un viitor european. Totodată, reprezentantul PLDM a răspuns la întrebările celor prezenţi, notând unele sugestii şi reclamaţii ale viitorilor alegători. În cadrul evenimentului a fost organizat şi un concert, cu participarea artiştilor moldoveni Natalia Barbu şi Ion Paladi.
De asemenea, Natalia Gherman a avut mai multe întrevederi cu autorităţile italiene, precum şi cu reprezentanţii Partidului Popular European din această ţară, cu care a discutat un spectru larg de probleme. Între acestea — protecţia juridică şi socială a muncitorilor migranţi, reintegrarea familiilor, precum şi căile de optimizare a integrării conaţionalilor în societatea italiană.
Sursa: www.pldm.md