Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Partidul Liberal Reformator a organizat astăzi, 3 octombrie, o conferinţă de presă în care şi-a anunţat înscrierea în cursa electorală.
Primul pe lista Partidului Liberal Reformator este preşedintele Ion Hadârcă, deputat. Urmează Tatiana Potîng vicepreşedinte al PLR, viceprim-ministru, Oleg Bodrug, copreşedinte PLR, vicepreşedinte al Parlamentului, Valeriu Saharneanu, deputat, Cojocatu Vadim, deputat, Vacarciuc Vadim, deputat, Veaceslav Bulat, preşedintele fracţiunii PLR în Consiliul Municipal Chişinău, Veaceslav Vlădicescu, director al Agenţiei “Apele Moldovei”, Mihai Ciocanu, viceministru al Sănătăţii şi Maxim Guţu, preşedinte al Organizaţiei de Tineret a Partidului Liberal Reformator.
În discursul său, preşedintele PLR, Ion Hadârcă care a menţionat că “Partidul Liberal Reformator duce tratative cu personalităţi marcante din Republica Moldova care se vor regăsi pe lista electorală a PLR şi în actuala listă ar putea interveni schimbări. Negociem cu PLDM în vederea constituirii unui bloc electoral cu Iurie Leancă în frunte, actualul prim-ministru.”
La decizia Biroului Politic, miniştrii PLR vor rămâne în funcţii până la 1 noiembrie pentru a duce la bun sfârşit proiectele aflate în derulare.
Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md