Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Ucraina a ales vectorul pro-european de dezvoltare şi a confirmat astfel dorinţa de a continua apropierea de spaţiul european al democraţiei, păcii şi bunăstării. Partidul Liberal Reformator salută, pe această cale, aceste rezultate şi subliniază că ele ar trebui să fie un exemplu de urmat pentru toţi cetăţenii din Republica Moldova, inclusiv pentru ucrainenii care locuiesc aici.
Moldova este reprezentată în aceste zile la Kiev de către Oleg Bodrug, vicepreşedintele Parlamentului, care a fost invitat în calitate de observator internaţional din partea Adunării Parlamentare GUAM. Observatorii internaţionali au reuşit să viziteze 37 de secţii de votare din Kiev şi cinci din suburbiile oraşului.
Partidul Liberal Reformator felicită reprezentanţii forţelor pro-europene din Ucraina şi îşi exprimă dorinţa de a crea un dialog de cooperare activ în ceea ce priveşte parcursul european al celor două ţări.
Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md