Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPNL

Şi la Şoldăneşti, activiştii PNL sunt optimişti şi nu mai acceptă alte mesaje decât unionist

|versiune pentru tipar| PNL, 19 octombrie 2014

După anul 2010, când Partidul Naţional Liberal a participat, prima oară, la scrutinul parlamentar cu Mesajul “PNL propune Unirea cu România”, lucrurile s-au schimbat în bine. Acum PNL participă cu Sloganul “Unirea face Puterea! Împreună, spre Reîntregirea din 2018”

Aspiraţia de unitate naţională a devenit, şi în dreapta Prutului, în obiectiv naţional, anunţat ca atare de către cei mai vizibili şi cei mai cu şanse prezidenţiabili. Aceasta înseamnă că Unirea se apropie, fiind acceptată şi de cancelariile occidentale. Activiştii PNL de la Şoldăneşti, convocaţi în şedinţă de lucru, au discutat şi aprobat Platforma electorală a PNL,ce include paşii care trebuie făcuţi de instituţiile celui de-al doilea stat românesc pentru a se realiza Reîntregirea până în anul 2018, an asumat pentru reînfăptuirea Reunirii cu România mai întâi de PNL din R.Moldova, apoi de către PSD din România, al cărui lider, Victor Ponta, are cele mai mari şanse de a accede la Cotroceni.

Şi peneliştii mai în vârstă, şi cei mai tineri cred în posibilitatea exprimării votului pentru unioniştii naţional-liberali, mai ales în contextul dezamăgirii totale de găştile de furat de la Putere şi lipsei de încredere că cei de sus mai pot oferi ceva credibil.

Echipa venită la Şoldăneşti, care reprezintă lista pentru Parlament din partea PNL şi a AVR-92 “Tiras-Tighina”a distribuit materiale informative persoanelor care vând în piaţa din centrul raional şi a stat de vorbă cu ei despre situaţia politică şi economică.

Serviciul de presă al PNL
Sursa: www.pnl.md