Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Echipa PNL — candidaţii şi conducrile din raioane — s-a întrunit sâmbătă la Chişinău şi a discutat despre campania electorală, s-a înarmat cu Platforma electorală şi a plecat în unităţile administrative respective pentru a discuta cu alegătorii.
Pentru că şedinţa de campanie a fost de Ziua Armatei Române, au vorbit reprezentanţi ai AVR-92 “Tiras-Tighina”, iar folkistul Gicu Afoni, din ansamblul “Ştefan-Vodă”, a interpretat cântece patriotice româneşti. Au luat cuvântul mai mulţi membri de frunte ai PNL, precum şi noi sprijinitori şi simpatizanţi, printre care dl Ilia Şişco, de etnie găgăuză, un adept fervent al unităţii naţionale româneşti, care a cuvântat, în anii precedenţi, şi la Teatrul de Vară, în cadrul mitingurilor organizate după Marşurile unioniştilor, fapt pentru care a fost şi este persecutat.
Cei prezenţi au făcut poze de grup şi au discutat aspecte organizatorice despre campania electorală.
În legătură cu campania electorală din România, peneliştii îi vor sprijini pe cei mai credibili prezidenţiabili cu mesaj unionist, care nu se vor arăta preocupări pentru costurile reunificării, ci pentru o activitate cât mai bună de lobby în Europa în scopul urmării exemplului german de către poporul român de pe cele două maluri de Prut.
Serviciul de presă al PNL
Sursa: www.pnl.md