Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPP

Renato Usatîi l-a îndemnat pe Voronin să se decidă în privinţa coaliţiei postelectorale

|versiune pentru tipar| PP, 13 noiembrie 2014

Liderul partidului politic “Patria”, Renato Usatîi l-a îndemnat pe preşedintele Partidului Comuniştilor să declare public cu ce partid va face coaliţie după alegeri pentru că nu exclude că Vladimir Voronin va juca “nunta americană” cu Vladimir Plahotniuc şi Vlad Filat.

Declaraţiile au fost făcute de Usatîi în cadrul participării la clubul de presă “Rezonanţa Socială”, unde a recunoscut că în anii precedenţi a votat cu PCRM, iar astăzi este ţinta multor atacuri din partea liderului acestei formaţiuni.

“Vladimir Nicolaevici, care este puţin prorus, puţin proeuropean, la 9 dimineaţa se află la Ambasada SUA, la ora 2 noaptea e la Plahotniuc. Până la apariţia lui Usatîi, Filat cu Plahotniuc duceau un război, se demiteau reciproc din funcţii, până când Plahotniuc s-a însurat cu Filat, care este mai aproape de rolul de mireasă decât cel de mire. În urmă cu o lună şi jumătate, cei trei au avut o întâlnire — Voronin, Filat, Plahotniuc — în cadrul căreia Filat a început să se plângă pe Ghimpu, iar Voronin i-a zis: «Lasă-l deocamdată pe Ghimpu, ce facem cu nebunul acesta de la Făleşti». M-a avut în vedere pe mine. Eu am devenit omul care i-a făcut prieteni pe Filat, Plahotniuc şi Voronin” — a spus Usatîi.

Renato Usatîi a mai precizat că, împreună cu echipa lui, a stricat planurile coaliţiei de guvernare pentru că PLDM, PD şi PL vor avea, în cel mai bun caz, 47 de mandate în viitorul Parlament.

“Nu vorbesc de Dodon, deja demult. Spre deosebire de Vladimir Voronin, eu declar public că, deşi am o mare dorinţă să îi ofer un buchet de flori şi un magnetofon şi să îl trimit la Ţiganca, voi discuta o eventuală coaliţie postelectorală doar cu socialiştii şi cu comuniştii. În schimb Voronin declară peste tot că Partidul Comuniştilor nu va avea nevoie de coaliţie pentru că va câştiga alegerile. Toţi ştiu că asta este imposibil, ei nu pot acumula aceste procente, ele nu sunt, ei vor avea maximum 35–37 de mandate” — a declarat Usatîi.

Liderul partidului “Patria” este convins că Voronin nu anunţă cu cine ar putea face o coaliţie postelectorală pentru că are intenţii ascunse, cum a făcut anterior şi PD, şi planifică proiectul “nunta americană”, fapt confirmat şi de partenerii externi în cadrul întâlnirilor private.

“Nunta americană” — este o coaliţie postelectorală între PCRM, PLDM, PD. Îmi dau seama că o parte din deputaţii PCRM vor părăsi fracţiune în cazul unei alianţe cu Filat şi Plahotniuc. Astăzi mă adresez către toţi alegătorii din ţară să îi pună această întrebare lui Voronin: “Vladimir Nicolaievici nu ne spuneţi că PCRM va avea majoritatea parlamentară, dar spuneţi-ne, vă rugăm, ca electoratul Dvs să ştie cu cine veţi face coaliţie după alegeri. Dacă Voronin ar spune astăzi că va face coaliţie cu Filat şi Plahotniuc el va acumula 15 mandate şi nu 35, mai ales la nordul Moldovei”, — a spus Usatîi.

“Vladimir Voronin trebuie să se decidă ceface, sau să aibă curaj să spună: Da, merg cu Filat şi cu Plahotniuc pentru că nu pot trăi fără ei, sau să recunoască că suntem nevoiţi să facem coaliţie pentru a avea din nou criză politică în ţară” — a mai adăugat Usatîi.

Usatîi recunoaşte că Voronin poate avea pretenţii faţă de el;i sigur le are, că Usatîi poate avea pretenţii faţă de Dodon şi invers.

“Comuniştii nu trebuie să mintă electoratul, spunându-le poveşti despre majoritatea parlamentară că li se vor alătura şi alţi deputaţi, în jur de cinci. Despre majoritatea parlamentară să povestească la emisiunea «Пусть говорят» la Malahov, iar nouă să ne spună clar cu cine va face coaliţie. Dacă Voronin nu va răspunde la această întrebare, atunci va fi o confirmare clară că va face coaliţie cu Filat şi Plahotniuc, iar oamenii trebuie să ştie asta” — a mai adăugat Usatîi.

Sursa: ru1.md