Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Partidul Popular din Republica Moldova condamnă orice declaraţie de avertizare adresate ţării noastre precum şi îndemnurile de a renunţa la statutul de neutralitate al Republicii Moldova expuse în toiul campaniei electorale de diplomaţi şi politicieni care reprezintă statele cu interes geopolitic în Republica Moldova.
PPRM consideră inacceptabile încercările unor candidaţi români la alegerile prezidenţiale din această ţară de a cîştiga voturi cu preţul stabilităţii Republicii Moldova şi califică declaraţiile acestora referitoare la neutralitatea ţării noastre drept o încălcare gravă a dreptului internaţional — de amestec în treburile noastre interne. Numai cetăţenii Republicii Moldova sunt în drept de a decide asupra statutului ţării lor şi acest lucru trebuie făcut prin referendum.
Republica Moldova şi-a menţinut cu demnitate statutul de neutralitate, în pofida tuturor provocărilor existente, de la proclamarea independenţei pînă în prezent.
PPRM declară cu responsabilitate că procesul de integrare europeană nicidecum nu este condiţionat de statutul de neutralitate a ţării noastre. În Uniunea Europeană sunt state neutre din punct de vedere militar, precum Austria a cărei aderare la UE nu i-a afectat acesta statut. Şi Suedia, stat dezvoltat economic, şi-a păstrat neutralitatea şi nu a aderat nici la NATO nici la alte structuri militaro-politice, fiind stat membru al UE.
În contextul situaţiei tensionate din regiune şi a încercărilor periculoase de a schimba raportul intereselor geopolitice şi economice, PPRM face apel către partidele înscrise în lista concurenţilor electorali la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova să respectăm Constituţia Republicii Moldova, să nu admitem lansarea declaraţiilor anticonstituţionale, care pun în pericol stabilitatea, statalitatea şi neutralitatea Republicii Moldova.
PPRM solicită, deasemenea, tuturor instituţiilor responsabile, Guvernului şi Preşedinţiei Republicii Moldova în primul rând, să apere Constituţia şi interesele statului nostru şi să ia poziţie publică, oficială, împotriva acestor provocări meschine. Pasivitatea de care dau dovadă aceste instutuţii fundamnetale ale statului nostru este condamnabilă şi periculoasă.
Repunlica Moldova trebuie să rămînă un stat neutru, suveran şi independent!
Sursa: pprm.md