Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPSRM

La solicitarea Partidului Socialiştilor, Serviciul Federal de Migraţie al FR a luat o decizie istorică pentru migranţii muncitori moldoveni

|versiune pentru tipar| PSRM, 5 noiembrie 2014

Astăzi, Serviciul Federal de Migraţie al Federaţiei Ruse a luat o decizie istorică, prin care migranţii muncitori moldoveni, care au asupra lor încălcări ale legislaţiei migraţioniste a FR, vor putea reveni în Moldova în perioada 5–30 noiembrie curent, după care se pot întoarce liber în Rusia pentru a-şi începe activitatea de muncă liber, fără careva restricţii, fiind anulate toate sancţiunile anterioare.

Astăzi Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din RM împreună cu Zinaida Greceanîi, a avut o întrevedere cu conducătorul SFM rus Constantin Romodanovski. Rezultatele întrevederii au constituit subiectul conferinţei de presă, în cadrul căreia a fost făcută publică decizia respectivă.

“La solicitarea socialiştilor, SFM a adoptat următoarea decizie: toţi cetăţenii Moldovei, care pleacă din Rusia în perioada 5–30 noiembrie, obţin posibilitatea de a reveni nestingherit în Rusia. Altfel spus, toţi moldovenii, care ies din ţară, le sînt anulate toate încălcările din baza de date a SFM al FR şi, la revenire, aceste persoane îşi vor putea relua activităţile în FR liber”, a anunţat Dodon.

Menţionăm că este vorba despre unul dintre primele rezultate, la care s-a ajuns în urma întrevederii liderului PSRM, Igor Dodon, cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, care a avut loc pe data de 4 noiembrie curent.

Vă amintim că, în cadrul întrevederi cu şeful SFM, care s-a produs săptămîna trecută, Igor Dodon a solicitat să le fie acordată migranţilor muncitori moldoveni, care au asupra lor încălcări ale legislaţiei migraţioniste a FR, posibilitatea de a veni în Moldova, revenind mai apoi liber în Rusia fără ca să le fie aplicate restricţii. Solicitarea a mai fost condiţionată de faptul că Guvernul RM a decis să deschidă pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, doar 5 secţii de votare în Federaţia Rusă, destinate celor 700 mii de migranţi muncitori, aflaţi pe teritoriul acestei ţări.

Astfel, conform deciziei SFM, cel puţin 240 mii de cetăţeni moldoveni, care au comis încălcări ale legislaţiei migraţioniste a FR, în perioada 5–30 noiembrie, vor putea veni în Moldova, după care se vor putea întoarce în Rusia, pentru a-şi relua activitatea de muncă liber, fără restricţii fiind anulate toate sancţiunile anterioare.

Sursa: socialistii.md