Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Igor Dodon, Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, a făcut publice rezultatele întrevederilor pe care le-a avut la Moscova cu Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse şi conducerea Serviciului Federal de Migraţie al FR.
Întîlnirea cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a avut loc la 4 noiembrie, la Kremlin, după recepţia festivă cu ocazia Zilei Unităţii Naţionale, la care au fost invitaţi şi liderii Partidului Socialiştilor, Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi. În cadrul întrevederii, părţile au discutat relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. “În mod special au fost abordate două subiecte. Primul — problemele migranţilor moldoveni în Federaţia Rusă, cel de-al doilea — situaţia deplorabilă din economia Moldovei, în rezultatul închiderii pieţelor ruseşti pentru produsele moldoveneşti. Autorităţile ruseşti înţeleg foarte bine evenimentele din Moldova, ştiu că de vină sînt nu cetăţenii, ci cei care s-au grăbit să semneze Acordul de Asociere şi Zona de Liber Schimb Comercial cu Uniunea Europeană. Problema revenirii pe pieţele ruseşti poate fi şi va fi soluţionată”, a declarat Dodon.
Încă un rezultat important al vizitei liderilor PSRM la Moscova îl constituie decizia Serviciului Federal al Migraţiei din Federaţia Rusă. Conform deciziei în cauză, toţi cetăţenii RM cu încălcări ale legislaţiei migraţionale a FR, pot veni în Moldova, în perioada 5–30 noiembrie, după care în mod garantat, pot reveni în Rusia, reluîndu-şi activitatea de muncă în FR fără careva probleme.
“Numărul cetăţenilor moldoveni cu încălcări ale regimului migraţional se cifrează la minimum 240 mii de persoane. Aceşti oameni riscă să fie în orice moment deportaţi. SFM a adoptat o decizie istorică şi fără precedent. Îi îndemn pe toţi cetăţenii, care fac parte din grupul de risc, să beneficieze de această posibilitate unică, pentru a se vedea, în sfrîşit, cu cei apropiaţi şi poate chiar să participe la alegeri”, a spus liderul PSRM.
Preşedintele Partidului Socialiştilor şi-a exprimat convingerea că formaţiunea pe care o conduce, va reuşi să rezolve şi alte probleme ale cetăţenilor moldoveni. “Noi am soluţionat problema migranţilor, o vom soluţiona şi pe cea a exporturilor produselor moldoveneşti pe pieţele ruseşti, şi de asemenea putem negocia un preţ avantajos pentru gaze”, a declarat în final Igor Dodon.
Vă amintim că interpelarea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova pe numele SFM s-a întemeiat pe zecile de mii de solicitări din partea migranţilor muncitori moldoveni din Rusia în adresa Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, precum şi decizia Guvernului RM privind deschiderea a doar 5 secţii de votare pe teritoriul Federaţiei Ruse pentru alegerile parlamentare viitoare. Acest număr de secţii de votare are menirea să deservească 700 mii de cetăţeni moldoveni, în timp ce capacitatea unei secţii nu depăşeşte 3 mii de persoane. “Faţă de cetăţenii Moldovei, care au depăşit termenul de aflare în FR, dar doresc să vină în patrie pentru a participa la scrutinul parlamentar, nu vor fi aplicate sancţiuni, adică aceştia vor putea reveni la muncă în Rusia. Noi am adoptat o decizie, conform căreia toţi cetăţenii Moldovei, care vor pleca, începînd cu ziua de astăzi şi pînă la 30 noiembrie, 2014, inclusiv, vor putea pleca şi reveni fără probleme pe teritoriul Federaţiei Ruse. Totodată, noi nu le impunem restricţii privind termenul de revenire. Mai mult ca atît, noi le vom acorda contribuţie la perfectarea de brevete şi autorizaţii pentru angajare în cîmpul muncii, în cazul existenţei cotelor corespunzătoare”, a declarat conducătorul Serviciului Federal de Migraţiei al FR, Constantin Romodanovski.
Sursa: socialistii.md