Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Partidul Verde Ecologist a fost înregistrat ca şi concurent electoral pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Partidul va fi pe poziţia 18 în buletinul de vot.
Pentru alegerile parlamentare din listele electorale ale Partidului Verde Ecologist fac parte 40% femei şi 53% tineri cu vîrsta sub 35 de ani.
Anatolie Prohniţchi, preşedintele Partidului Verde Ecologist, a declarat că Republica Moldova are nevoie de mai multă sensibilitate din partea instituţiilor şi a societăţii în vederea soluţionării problemelor de mediu. De mulţi ani nici un partid politic nu s-a implicat voit în medierea problemelor ecologice. Venim cu o agendă verde, europeană, şi vrem să aducem în prim plan soluţionarea problemelor ecologice. Prezenţa Partidului Verde Ecologist în componenţa Parlamentului este o necesitate.
Partidul are ca scop implicarea societăţii civile în promovarea politicilor de mediu, a agriculturii ecologice, implicarea tinerilor în luarea deciziilor şi educarea societăţii pentru un mediu mai curat. În politica economică partidul promovează economia verde, folosirea resurselor regenerabile care pot să asigure bunăstarea materială a membrilor societăţii.
Partidul Verde Ecologist este un partid politic ce militează pentru Drepturile Omului şi egalitatea socială, protecţia mediului înconjurător, totodată stabilirea unui raport echitabil între societate şi natură prin educarea societăţii în spirit ecologist, democratic şi participativ.
Partidul Verde Ecologic a fost fondat în 1992 şi este membru cu drepturi depline a Partidului Verde European din 2008.
Sursa: www.greenparty.md