Pe 12 octombrie 2014, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) s-a lansat oficial în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, cu sloganul “ÎNAINTE, spre un viitor european!”. În cadrul evenimentului festiv, conducerea formaţiunii a prezentat platforma electorală a partidului — Planul 2020, un document strategic ale cărui obiective vizează îmbunătăţirea sistemului educaţional, crearea de noi locuri de muncă, lupta împotriva corupţiei şi integrarea europeană a Republicii Moldova pînă în anul 2020.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a anunţat că, după scrutinul din 30 noiembrie, candidatul liberal-democrat la funcţia de prim-ministru va fi prim-vicepreşedintele formaţiunii, Iurie Leancă, pe care l-a felicitat pentru modul în care conduce Guvernul.
PDM şi-a prezentat planul economic pentru creşterea Moldovei
În cadrul unei conferinţe de presă, Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi-a prezentat cele cinci priorităţi de bază pentru dezvoltarea economică a ţării şi creşterea nivelului de trai pentru familii:
Mai multe investiţii în economie
Mai mult pentru agricultura Moldovei
Dezvoltarea satelor şi oraşelor: infrastructură europeană
Susţinere puternică pentru micile afaceri de familie
Locuri de muncă potrivite şi bine plătite
Preşedintele PDM, Marian Lupu, a explicat că pentru creşterea bunăstării financiare a fiecăruia, măsurile propuse urmăresc susţinerea puternică a micilor afaceri de familie şi investiţiile în tineri, ca ei să îşi poată găsi un loc de muncă potrivit, bine plătit, acasă.
Dorin Chirtoacă se retrage temporar din lista electorală a Partidului Liberal
Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, se retrage temporar din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie. Potrivit lui Chirtoacă, cel puţin pînă la începutul lunii noiembrie, numele lui nu va fi în lista electorală a Partidului Liberal. Decizia a fost luată chiar de primar, care spune că nu vrea să degreveze, deocamdată, din funcţia pe care o deţine, deoarece mai are de lucru la Primărie. // noi.md
CEC a înregistrat Partidul “Patria” în calitate de concurent electoral
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat Partidul “Patria” în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi simbolul electoral al acestui partid politic. Deoarece a fost singura formaţiune politică care şi-a prezentat setul de documente în ziua de 13 octombrie, membrii CEC au stabilit ca Partidul Patria să fie înscris prealabil la poziţia cu numărul 16 în buletinul de vot. // CEC
CEC obligă candidaţii la funcţia de deputat să degreveze din funcţii
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că începînd cu data de 13 octombrie 2014, candidaţii înregistraţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care cad sub incidenţa prevederilor art. 13 alin. (3) din Codul electoral, urmează să-şi suspende activitatea în funcţia pe care o deţin. În conformitate cu prevederile legislaţiei electorale, din momentul înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali, îşi suspendă activitatea persoanele care, în virtutea funcţiei pe care o deţin, nu au dreptul să fie membri ai partidelor sau ai altor organizaţii social-politice, precum şi persoanele cu înaltă funcţie de răspundere: viceprim-miniştrii, miniştrii şi viceminiştrii, membrii din oficiu ai Guvernului; conducătorii autorităţilor publice centrale; preşedinţii şi vicepreşedinţii raioanelor; primarii şi viceprimarii; pretorii şi vicepretorii. // CEC
PCRM contestă încălcarea legislaţiei de către unii radiodifuzori
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a depus o contestaţie la Comisia Electorală Centrală (CEC) şi la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) prin care s-a indicat despre faptul că la 10, 11 şi 12 octombrie 2014 posturile de televiziune Pro TV Chişinău, Jurnal TV şi N4 au difuzat publicitate electorală a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) cu nerespectarea prevederilor Codului Electoral. Potrivit PCRM, publicitatea electorală a fost achitată înainte de 10 octombrie, zi în care CEC a înregistrat oficial PLDM în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare.