Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
La 6 septembrie 2016, dl Mihai Ghimpu, candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, desemnat de către Partidul Liberal, a depus la Comisia Electorală Centrală demersul de înregistrare în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016, cu următoarele documente anexate:
Comisia constată că declaraţia despre suspendarea, pe durata campaniei electorale, a funcţiilor deţinute pentru persoanele care cad sub incidenţa art. 13 alin. (3) din Codul electoral nu trebuie să fie depusă, deoarece funcţia de deputat, deţinută la moment de dl Mihai Ghimpu, nu cade sub incidenţa acestor prevederi legale.
La setul de documente prezentat Comisiei este anexat simbolul electoral al candidatului Mihai Ghimpu în vederea imprimării în buletinul de vot — simbol ce reprezintă mişcarea în aceeaşi direcţie a doi oameni uniţi, unul dintre ei ţinînd în mînă o stea care simbolizează Republica Moldova şi scopul Partidului Liberal de integrare europeană, înconjuraţi de un semicerc format de stele ce reprezintă ţările membre ale Uniunii Europene, iar semicercul este închis de iniţialele Partidului Liberal în limba română — PL.
În calitate de reprezentant cu drept de vot consultativ al candidatului în Comisia Electorală Centrală a fost desemnat dl Radu Stratuţa, pentru care a fost prezentat actul ce atestă deţinerea studiilor superioare juridice. În calitate de persoană responsabilă de finanţele candidatului (trezorierul) a fost desemnată dna Maria Josanu.
Materialele depuse au fost verificate şi s-a constatat că acestea corespund rigorilor Codului electoral.
Conform actului de predare-recepţionare a documentelor şi listelor de subscripţie prezentate de dl Mihai Ghimpu, Comisia Electorală Centrală a recepţionat spre verificare 870 de liste de subscripţie cu 25000 de semnături ale susţinătorilor, numeric declarate de candidat, din 28 de unităţi administrativ-teritoriale de nivelul al doilea, pentru susţinerea dlui Mihai Ghimpu în calitate de candidat la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Totodată, Comisia reţine că 85 de liste au fost restituite fără a fi supuse verificării, deoarece numărul de semnături depăşea plafonul maxim stabilit.
În urma verificării autenticităţii datelor din listele de subscripţie, în număr de 870, conţinînd 24 975 semnături, 5 865 semnături au fost declarate nule şi neavenite. Totodată, s-a stabilit că din totalul de semnături procesate, 19 110 semnături se consideră valabile şi întrunesc cerinţele legale pentru susţinerea candidatului la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, încadrîndu-se în limita cerinţelor stabilite în art. 102 alin. (1) şi (2) din Codul electoral.
Totodată, Comisia reţine că grupul a informat despre faptul că nu a deschis contul cu menţiunea “Destinat grupului de iniţiativă” şi a desfăşurat doar activităţi ce nu implică cheltuieli financiare, conform pct.5 al Regulamentului privind finanţarea grupurilor de iniţiativă, aprobat prin hotărîrea CEC nr. 114 din 18 august 2016.
Pornind de la faptul că prevederile legale ce ţin de desemnarea şi înregistrarea candidatului la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova au fost respectate, în temeiul art. 13, 15, 18, 26, 38 alin. (2) lit. a), 41, 44, 48 alin. (4), 100, 101 şi 102 din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu prevederile Regulamentului privind particularităţile de desemnare şi înregistrare a candidaţilor la alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 113 din 18 august 2016, şi a Regulamentului privind modul de întocmire, autentificare, prezentare şi verificare a listelor de subscripţie, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2682 din 1 octombrie 2014, Comisia Electorală Centrală hotărăşte:
Mihai Ghimpu
Partidul Liberal