Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiAndrei Năstase

Declaraţia candidatului PDA Andrei Năstase

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Andrei Năstase, 12 septembrie 2016

Concetăţeni,

Aşa cum am promis, am depus astăzi, în cadrul legii, numărul maximum de semnături colectat în mod firesc încă acum câteva zile de către membrii grupului nostru de iniţiativă. Pentru unii sfidarea normelor legale şi a bunului simţ reprezintă “principii şi valori” de mai bine de zece ani. Noi, însă, suntem altfel, şi indiferent dacă ne aflăm în opoziţie sau la putere respectăm cu sfinţenie legile ţării.

Vreau să le mulţumesc cetăţenilor care au semnat în susţinerea mea, şi să îi asigur că o să-mi dau toată silinţa şi priceperea şi voi câştiga această bătălie cu guvernarea criminală. Regret că listele de subscripţie au fost limitate şi neîncăpătoare pentru foarte, foarte multă lume care a dorit să-şi depună semnăturile.

De asemenea, mulţumesc din suflet tuturor membrilor Grupului de iniţiativă care au avut o atitudine cu adevărat cetăţenească, omenească dacă vreţi faţă de acest exerciţiu democratic.

Cu siguranţă,alegerile prezidenţiale înseamnă începutul sfârşitului pentru actuala guvernare, coruptă şi antipopulară.

Cu siguranţă, nu vom permite ca această guvernare ilegitimă să umilească la nesfârşit cetăţenii ţării.

Campania electorală abia începe, dar regimul deja a comis o serie de abuzuri. Folosirea la greu a resurselor administrative, milionul de suflete moarte, legi încălcate în favoarea unor candidaţi supuşi puterii. Nu putem lăsa lucrurile să decurgă în asemenea mod, prin urmare vom recurge la acţiuni energice pentru a curma aceste fărădelegi.

Zilnic merg la întâlniri cu cetăţenii din satele şi oraşele ţării. Oamenii sunt la limita disperării. Lipsa locurilor de muncă, salarii şi pensii mici, familii despărţite, copii lăsaţi în grija buneilor, o economie la pământ, sate pustiite şi nici o siguranţă a zilei de mâine. Iată adevăratele “realizări” ale guvernării criminale.

Mă oblig în faţa cetăţenilor să fac lumină în cazul furtului secolului, categoric să nu admit ca cetăţenii să întoarcă din puţinul pe care îl au, miliardele furate de oligarhi. Voi insista asupra anchetei internaţionale, şi voi aduce în vistieria ţării miliardele furate de la popor. Vreau să vă asigur că toţi, dar absolut toţi cei care au participat direct sau indirect la jaf, toţi acei care au beneficiat de banii poporului vor fi anchetaţi şi judecaţi. Nimeni, dar absolut nimeni nu va scăpa de exigenţa legii şi voinţa populară!

În calitate de preşedinte voi transforma revendicările populare în iniţiative legislative, lucru care va conduce implicit la relansarea economiei, astfel încât să asigurăm oamenii cu pensii şi salarii decente.

În acelaşi timp, prin iniţiative legislative sănătoase voi declanşa procedura de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei mari şi mici. Voi desemna un procuror independent, voi cere transformarea CNA în DNA şi scoaterea instituţiilor anticorupţie de sub influenţă politică şi voi porni imediat procesul de curăţare a sistemului. Îmi asum promovarea lustraţiei extinse până în prezent, dar şi confiscarea extinsă a bunurilor demnitarilor de stat, procurorilor şi judecătorilor, precum şi a rudelor acestora, care nu pot demonstra sursele de venit pentru achiziţionarea acestor bunuri.

Vă asigur — nici un judecător sau procuror corupt, implicat în schemele mafiei criminale nu va rămâne în sistemul de drept şi va fi deferit justiţiei reformate.

Preşedintele Poporului va deveni scutul cetăţenilor. Vă spun asta în calitate de avocat al oamenilor şi de procuror în raport cu cei care servesc regimul în detrimentul omului simplu.

Numărătoarea inversă a început!

Aşadar, nu există cale întoarsă, merg până la sfârşit, adică până voi pune capacul acestei grupări criminale care ne-a capturat ţara şi ne sufocă cetăţenii prin hoţii interminabile şi nedreptate.

Cred cu tărie în oamenii acestei ţări, în cei de acasă şi în cei din străinătăţi.

Este marea motivare pentru care mă implic cu toată fiinţa, cu toată puterea şi cu toată convingerea!

facebook.com