Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiIgor Dodon

Igor Dodon a făcut un apel către toţi alegătorii Republicii Moldova

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Igor Dodon, 27 octombrie 2016

Stimaţi reprezentanţi mass-media, stimaţi cetăţeni,

Sîntem pe final de campanie pentru alegerile Preşedintelui Republicii Moldova.

Pînă pe 30 octombrie 2016, au mai rămas doar 3 zile.

Data de 30 octombrie 2016, ar putea intra în istorie ca fiind una dintre cele mai importante de la independenţa Republicii Moldova încoace. Foarte mult depinde de rezultatul acestui tur de alegeri, care poate fi decisiv şi pentru prezidenţiale, şi pentru soarta de mai departe a ţării.

Împreună cu poporul Republicii Moldova, care în proporţie de 90 la sută se expune pentru ca şeful statului să fie ales prin vot direct, am obţinut la începutul acestui an prima victorie. Şi anume, ca alegerile prezidenţiale să aibă loc.

Prin proteste masive, prin presiune continuă, cot la cot cu reprezentanţii diferitor formaţiuni politice, cu societatea civilă şi mulţi alţii am făcut luni la rînd presiuni asupra acestei guvernări.

Am avut şi încă avem împotriva la ce protesta:

Dezastrul economic, social şi politic la care a fost adusă ţara noastră este de nedescris, un milion de oameni la limita sărăciei cumplite, fără capacitatea de a procura cele mai necesare lucruri, alimente, îmbrăcăminte, să plătească facturile sau să cumpere cărbune şi lemne pentru a se încălzi.

Un milion de cetăţeni au fost forţaţi să plece peste hotarele Moldovei cu scopul de ai întreţine pe cei care au rămas acasă, zeci de mii de copii care cresc zilnic fără grija părinţilor, mulţi dintre ei necărturari la o vîrstă de 8–12 ani, pentru că statul le-a închis şcoala în localitate, alţii în imposibilitate de a achita costurile pentru studiile în colegii şi universităţi.

Bătrîni cu mîna întinsă, familii fără protecţia statului, salarii mizere, economie distrusă. La toate acestea s-au adăugat furturile miliardelor şi încercarea de a pune pe spatele cetăţenilor aceste furturi.

S-a produs jaful Băncii de Economii şi Aeroportului, jaful sutelor de întreprinderi falimentate din cauza unei politici mioape a guvernării îndreptate împotriva Federaţiei Ruse şi multe altele. Şirul fărădelegelor ar putea continua. Toate acestea trebuie oprite, iar cei care se fac de vină urmează să fie traşi la răspundere.

Din aceste motive am protestat. Din aceste motive ne-am implicat în lupta pentru funcţia de preşedinte.

Numai că pe această cale, pe acest traseu electoral, unii dintre colegii noştri din opoziţie au căzut în cursă şi au cedat în favoarea unor membri ai guvernării împotriva căreia au luptat. Noi i-am avertizat, l-am avertizat pe Andrei Năstase să nu cedeze rolul de lider al protestelor în favoarea unei ministre din cabinetele Filat, Leancă, Gaburici.

Acum el probabil a înţeles greşeala, dar nu o mai poate repara.

Acum, după retragerea lui Marian Lupu în favoarea Maiei Sandu, noi cu toţii înţelegem că, de fapt, Maia Sandu este candidatul comun convenit la Washington de Victoria Nuland cu Vlad Plahotniuc.

Acolo pe Plahotniuc au ştiut să-l convingă, au americanii metodele lor. Iar Maia e o piesă în acea înţelegere.

Reiese că de la bun început am fost cu toţii antrenaţi într-un teatru regizat de americani, care avea ca final fuziunea tuturor forţelor pro-guvernamentale şi pro-europene într-o singură platformă electorală.

Acum electoratul de dreapta este îndemnat s-o voteze pe Maia Sandu, care este un fel de Chirtoacă în fustă. Ea, la fel ca primarul de Chişinău vorbeşte frumos, dar va face jocurile Coordonatorului.

Oligarhii şi sponsorii lor externi simt că le fuge pămîntul de sub picioare, că pot pierde în faţa mea, şi au aruncat toate forţele pentru a alege un preşedinte comod lor. Cei din afara ţării iarăşi şi-au băgat codiţa în treburile interne ale Republicii Moldova, aşa cum au făcut-o în permanenţă de la 2009 încoace. Ei iarăşi au făcut şi împreună cu oligarhii front comun.

Dar de această dată planurile lor nu vor avea succes. Noi îi vom învinge şi pe oligarhi, şi pe candidaţii lor.

Vreau să fac un apel către toţi,

Colegi, prieteni, cei cu care 7 ani am protestat împotriva guvernării corupte, haideţi să ne unim forţele!

Mă adresez simpatizanţilor lui Andrei Năstase, care în mod cinic a fost scos din această campanie, în timp ce el avea dreptul moral fie un concurent electoral.

Voi aţi fost şi sînteţi împotriva oligarhilor, dar astăzi aţi ajuns să fiţi masă de manevră în jocurile lui Plahotniuc cu americanii. Oare veţi tolera şi această umilinţă? Oare pentru Maia şi Plahotniuc aţi îngheţat luni de zile în Piaţa Marii Adunări Naţionale?

Mă adresez tuturor simpatizanţilor domnului Marian Lupu, celor care nu vor accepta să voteze pentru o Maia Sandu falsă şi ipocrită.

Vă asigur că un preşedinte socialist va aduce mai multă ordine în ţară şi bunăstare în familiile voastre. Sandu numai va profita de votul vostru, dar tot pe voi o să vă învinuiască de păcatele de ieri, de azi şi de mîine. Mai bine să aveţii un oponent corect în persoana mea, decît un aliat perfid şi fals în persoana Maiei Sandu.

Voi acum sînteţi liberi să faceţi alegerea, nimeni nu vă mai poate forţa sau impune. Sper că nu va trebui să arătaţi nimănui buletinele de vot fotografiate. Nimeni nu vă poate şantaja. Mizez pe sprijinul vostru şi pe libertatea de alegere.

Mă adresez şi membrilor Partidului Nostru. La alegerile parlamentare trecute aţi fost scoşi abuziv din cursa electorală, iar astăzi liderul Renato Usatîi este iarăşi persecutat.

Dacă învingem acum, am putea obţine alegeri anticipate şi să restabilim acea nedreptate care a fost făcută în 2014, iar Partidul Nostru să se regăsească în Parlament aşa cum o merită.

Vă rog să reflectaţi înainte de a merge la urnele de vot duminică. Gîndiţi-vă că principalele forţele de dreapta, oligarhice şi pro-guvernare s-au unit. Oare noi nu putem să ne consolidăm forţele?

Eu am şanse reale să obţin victoria din primul tur. Acest lucru depinde şi de sprijinul vostru.

Dmitri Ciubaşenco e jurnalist bun, dar el nu va accede în turul II. În schimb va contribui la jocul celor de pe dreapta. E decizia lui personală cum procedează. El e politician acum.

Dar voi sunteţi cetăţeni cu propriul cap pe umeri. Gîndiţi-vă ce faceţi, ca să nu fiţi ulterior învinuiţi că aţi făcut, fără voia voastră, jocul lui Maia Sandu şi a lui Plahotniuc.

Acelaşi apel îl am faţă de membrii şi susţinătorii partidului comuniştilor. Dacă veţi boicota aceste alegeri, veţi face jocul americanilor, jocul lui Plahotniuc, jocul Maiei Sandu. Ieşiţi la vot şi alegeţi un preşedinte socialist. Noi suntem de aceeaşi parte a eşichierului politic, avem aceleaşi viziuni ideologice şi geopolitice.

Mă adresez către toţi oamenii de bună credinţă, către moldoveni, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei, armeni, romi şi mulţi alţii care trăiesc pe pămîntul moldovenesc — sînt sigur toţi avem un obiectiv, toţi sîntem pentru o Moldovă puternică şi independentă, pentru ordine şi împotriva hoţilor şi corupţilor.

Moldova are nevoie de un preşedinte independent şi puternic, un preşedinte care a fost de partea poporului toţi aceşti ani. Moldova are nevoie de un preşedinte care să facă ordine în ţară.

Oligarhii trebuie înlăturaţi de la guvernare, iar în politica externă e nevoie să găsim balanţa optimă. Trebuie să restabilim bunele relaţii în Est şi să asigurăm relaţii reciproc avantajoase în Vest. Eu voi asigura acest lucru. Vă dau garanţii. Am experienţa necesară, ştiu cum şi o voi face.

Stimaţi concetăţeni,

Pe 30 octombrie, poporul moldovenesc, Moldova în ansamblu poate obţine o mare victorie. Pentru asta este nevoie să ne consolidăm cu toţii şi să dăm lovitura fatală guvernării oligarhice.

Noi, socialiştii, ne vom mobiliza şi mai mult acum. Vom lupta cu toate forţele, cu toată puterea să înfrîngem această guvernare oligarhică şi coruptă, cu toate marionetele ei. Vom informa cetăţenii, vom ridica toţi oamenii la votare. Vom lupta să învingem din turul I, cît oligarhia şi americanii nu au pus în funcţiune toată maşinăria lor de manipulare şi falsificare a alegerilor.

Dar decizia finală vă aparţine vouă, cetăţenilor.

La sutele de întînliri electorale, voi aţi spus că noi vom învinge, s-ar putea să o facem chiar din primul tur al alegerilor. Haideţi să demonstrăm împreună că aşa va fi.

Haideţi să demonstrăm că Moldova merită un alt viitor, mai bun, mai corect. Un viitor pentru copiii şi nepoţii noştri, ai celor care ne-am născut şi trăim aici.

Vă mulţumesc de pe acum pentru susţinere.

psrm.md