Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiIgor Dodon

Ce va face Preşedintele Igor Dodon şi ce nu va face Maia Sandu

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Igor Dodon, 9 noiembrie 2016

Igor Dodon, candidat la funcţia de Preşedinte al R.Moldova, a făcut un bilanţ al acestei campanii electorale. Domnia sa a declarat în cadrul conferinţei de presă că acest scrutin a purtat un caracter dur, dar cu izbîndă pentru socialişti.

Candidatul socialist a reiterat principalele teze din programul său electoral pentru a reaminti cetăţenilor ce va întreprinde în calitate de Preşedinte al ţării şi ce nu va face candidatul PAS Maia Sandu:

1. Noi suntem pentru consolidarea statalităţii Republicii Moldova, care trebuie să se afirme ca un stat puternic şi independent. Maia Sandu a recunoscut public că este un adept al unirii cu România, deci ea va susţine mişcările de lichidare a Republicii Moldova ca stat.

2. Eu propun păstrarea neutralităţii Republicii Moldova. Cei care o susţin pe Maia Sandu promovează ideea aderării Republicii Moldova la blocul militar NATO, care îi va implica pe moldoveni în războaie cu ţările din vecinătate.

3. Igor Dodon este pentru identitate moldovenească şi pentru Istoria Moldovei în şcoli. Maia Sandu se consideră româncă, nu moldoveancă, şi a sprijinit predarea istoriei românilor în şcoli, contribuind la îndoctrinarea elevilor în spirit unionist.

4. Eu mă pronunţ pentru economie puternică şi dreptate socială, astfel încît toate păturile sociale şi categoriile de vîrstă să aibă un mod de viaţă decent, fără decalaj economic umilitor între oameni. Voi anula legislaţia prin care întoarcerea miliardului furat din sistemul bancar a fost pus pe umerii cetăţenilor. Programul Maiei Sandu este din start antisocial, întrucît aceasta a votat în guvern ca miliardul să fie restituit din contul cetăţenilor. Ea este părtaşă directă la sărăcirea statului şi a populaţiei. Ea a închis sute de şcoli şi a lăsat fără lucru cîteva zeci de mii de profesori.

5. Noi vom proteja valorile creştine şi familia tradiţională. Eu sînt un susţinător al instituţiilor bisericeşti şi am luptat şi lupt împotriva promovării culturii homosexualilor în societatea noastră. Maia Sandu nu respectă familia tradiţională, a fost susţinută de minorităţile sexuale şi probabil, dacă va fi, îi va promova în instituţiile de stat. Recent membrii şi susţinătorii echipei lui Maia Sandu au cerut impozitarea bisericii, poate propun să fie închise?!

6. Noi putem să restabilim relaţiile cu Federaţia Rusă, păstrînd, în acelaşi timp, relaţii bune cu UE. Igor Dodon preşedinte înseamnă relaţii bune şi redeschidea exporturile pe piaţa din est, rezolvarea problemelor migranţilor. Totodată, voi păstra bunele relaţii cu vecinii şi cu Europa.

Maia Sandu va continua politica rigidă de confruntare cu Rusia şi va fi incapabilă să menţină pacea interetnică în societate.

7. Eu am fost în opoziţie în ultimii şapte ani. Am organizat sute de proteste împotriva guvernării anti-oligarhice. Vom rămîne în opoziţie pînă cînd vom obţine lichidarea acestei guvernări, scoaterea acesteia de la guvernare.

Maia Sandu a fost membră în trei guverne oligarhice: Filat, Leancă şi Gaburici. Ea a fost votată ministru de oligarhii Filat şi Plahotniuc. Şi tot ea l-a votat pe finul lui Plahotniuc, Andrian Candu, în funcţia de preşedinte al Parlamentului. Maia Sandu a fost parte a guvernării care a furat miliardul şi astăzi este susţinută de componentele şi liderii din AIE 1,2 şi 3. Ea nu poate rezolva criza din ţară, pentru că a contribuit personal la apariţia crizei.

8. Nu voi face coaliţie cu forţele oligarhice şi voi utiliza toate căile legale pentru a declanşa alegeri parlamentare anticipate. Maia Sandu a refuzat să semneze angajamentul politic anti-Plahotniuc care presupune şi declanşarea alegerilor parlamentare anticipate. Ea va face coaliţie cu puterea oligarhică pentru că aşa îi dictează partenerii americani.

Candidatul Igor Dodon a făcut referire şi la primele trei decrete pe care le va promova în funcţia de Preşedinte. Aceste iniţiative prezidenţiale vor viza restituirea miliardului de către cei care l-au furat; restabilirea relaţiilor economice cu Rusia şi contracararea acţiunilor unioniste, antistatale pentru a opri procesul de distrugere a statului Republica Moldova şi restabilirea Istoriei Moldovei în şcoli.

“Doar dacă vom apăra aceste valori, Moldova are viitor, iar aceste alegeri trebuie să demonstreze aceasta!”, a conchis Igor Dodon.

psrm.md