Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiMaia Sandu

Apel către cetăţenii Republicii Moldova

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Maia Sandu, 17 noiembrie 2016

Dragi compatrioţi,

Ziua de 13 noiembrie 2016 va rămâne întipărită în memoria noastră. Pe 13 noiembrie 2016, am mers la vot pentru a ne alege un Preşedinte care să ne reprezinte pe noi, cetăţenii oneşti ai acestei ţări. Un Preşedinte care să ne respecte, să ne protejeze şi să ne unească. Această dorinţă s-a materializat în mobilizarea extraordinară şi frumoasă pentru cele două tururi de scrutin. Am fost martorii unor eforturi conjugate ale celor din diasporă, care ne-au dat un exemplu de dragoste de ţară şi care, pentru a susţine prin vot un viitor mai bun al ţării lor, au făcut sute, iar uneori chiar mii de kilometri. S-au implicat activ şi cei de acasă, care, prin efort personal, prin susţineri financiare sau de altă natură, au reuşit să sensibilizeze cea mai optimistă parte a societăţii. Această mobilizare fără precedent este cea mai concludentă dovadă că oamenii încă mai cred în democraţie şi vor să aibă un cuvânt de spus atunci când e în joc soarta ţării.

Din păcate, instituţiile acestui stat capturat (Parlamentul, Guvernul, CEC, IGP, CCA, Procuratura, serviciile speciale) nu au asigurat un scrutin adecvat unor alegeri libere şi corecte. Regimul lui Plahotniuc, susţinut de maşinăria administrativă şi mediatică, a manipulat întregul proces electoral, având drept unic obiectiv instalarea la Preşedinţia Republicii Moldova a candidatului său, Igor Dodon, care îi va permite oligarhului să se menţină la putere şi să îndepărteze ziua atragerii lui la răspundere. Pe lângă aceasta, oponentului meu i s-a permis să încalce legea, recurgând la mijloace financiare ilegale, calomnii şi fraude. Probele privind cazurile de fraudă sunt suficient de numeroase şi de documentate, încât să avem dubii legitime cu privire la rezultatul preliminar al scrutinului. Contestăm acest rezultat şi vom utiliza toate mijloacele legale ca să se facă justiţie. Vreau să fie clar: nu contest niciun vot valabil exprimat al niciunui cetăţean din Republica Moldova! Contest şi voi contesta voturile obţinute prin fraudele şi neregulile admise de autorităţi, care au dus la vicierea rezultatelor.

Oponentul meu, în loc să fie primul interesat de elucidarea tuturor neregulilor, dimpotrivă, face totul pentru a prezenta procesul de contestare ca pe un conflict între alegătorii mei şi ai lui. Se teme de adevăr! Ne-a acuzat de organizarea protestelor postelectorale, ceea ce este fals. Oamenii îşi exprimă nemulţumirea în raport cu modul în care au fost organizate aceste alegeri. Echipa PAS se concentrează acum pe documentarea tuturor cazurilor ce au dus la fraudarea scrutinului. Nici eu, niciun alt reprezentant PAS nu a chemat la proteste, prin urmare, orice încercare de a ne prezenta drept organizatori ai acestora este o nouă făcătură marca Plahotniuc-Dodon. Aşa cum a procedat în campanie, aşa procedează şi acum: ne minte, ne divizează şi ne aruncă pe baricade. Încearcă, în continuare, să ne separe nu doar pe criterii geopolitice, pro-vest şi pro-est, ci şi pe criterii etnice, politice, religioase, lingvistice. Prin asta, vrea să ne sustragă atenţia de la fraude şi încălcări.

O societate divizată este o societate slabă şi uşor manipulabilă. De asta are nevoie regimul Plahotniuc. Antagonizarea le convine corupţilor. În discursurile sale recente, oponentul meu nu spune nimic despre lupta împotriva corupţiei. Nu spune nimic despre numirea în funcţie a unui procuror general integru, nu vorbeşte despre returnarea miliardului furat.

În aceste alegeri, cetăţenii s-au unit în jurul obiectivului de combatere a corupţiei şi de consolidare a instituţiilor statului. Şi Plahotniuc, şi Dodon încearcă să spargă această unitate. Haideţi să fim uniţi şi să nu ne lăsăm provocaţi!

Pe 13 noiembrie, am descoperit că suntem o forţă autentică, o forţă care a speriat regimul. Această forţă, născută ca o reacţie la trădarea de către statul captiv a propriilor săi cetăţeni, forţă pe care suntem datori să o menţinem şi să o consolidăm, este singura noastră şansă pentru o schimbare profundă şi durabilă a societăţii.

Dragi cetăţeni,

Încrederea pe care mi-aţi acordat-o de-a lungul acestor săptămâni de campanie şi care a culminat cu votul masiv de duminică mă responsabilizează şi mă face mai puternică. Am să lupt pentru a apăra dreptul nostru fundamental de a decide viitorul ţării.

Am obţinut o victorie morală într-o luptă inegală cu un sistem corupt, cu un regim care sfidează regulile unei competiţii politice normale, civilizate şi care recurge la metode interzise. Am deschis un drum cu aceste alegeri. Ne-am descoperit unii pe alţii, ne-am motivat, am înţeles că putem reuşi, că nu suntem nişte piuliţe într-o maşinărie de stat care striveşte cetăţeanul. Ne-am recăpătat demnitatea şi încrederea în forţele noastre. Dacă am putut rezista în condiţiile unui regim totalitar, cu atât mai mult putem învinge în condiţiile unui regim cinic şi corupt, dar slab tocmai prin imoralitatea şi egoismul lui.

Eu vă promit să fiu alături de voi. Să strângem rândurile, să nu ne pierdem speranţa, să ne organizăm mai bine. Trebuie să transformăm elanul popular trezit de alegeri într-o forţă capabilă să restituie Republicii Moldova libertatea, democraţia şi bunăstarea.

Aşteptăm răspunsul la contestarea de către noi a rezultatelor alegerilor, după care vom veni cu planuri concrete pentru viitor.

Haideţi, prieteni, să ne păstrăm unitatea şi forţa de care am dat dovadă pe 13 noiembrie şi împreună să mai dăm o şansă ţării noastre.

facebook.com