Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Oamenii de ştiinţă au apreciat viziunile lui Marian Lupu şi îi susţin candidatura pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Opinia a fost exprimată de un grup de academicieni, membri ai Academiei de Ştiinţe al Moldovei după întrevederea cu Marian Lupu, care le-a prezentat priorităţile sale din postura de candidat la preşedinţie.
În cadrul întâlnirii a fost pus în discuţie un spectru larg de probleme actuale pentru societatea moldovenească — măsurile de susţinere şi consolidare a comunităţii ştiinţifice, dezvoltarea statului inovaţional, finalizarea reformelor în aşa domenii importante cum sunt educaţia, sănătatea, agricultura, dezvoltarea economiei etc.
“Dezvoltarea ştiinţei trebuie să fie una dintre priorităţile viitorului şef de stat. Avem nevoie de parteneriat care ar insufla încredere de perspectivă. Proiectele de cercetare nu sunt de scurtă durată. Unele au nevoie de ani pentru a fi realizate cu succes, de aceea avem nevoie de stabilitate, pe care ni-o poate oferi Marian Lupu în calitate de preşedinte al ţării”, a spus academicianul Ion Guceac.
Academicianul Victor Ţvircun a declarat că “există un moment forte important al viitoarelor alegeri: persoana care vine în funcţia de preşedinte trebuie să pună accent pe intergritatea ţării: teritorială, socială etc”. “Marian Lupu îl vedem un preşedinte care consolidează societatea, pune în capul mesei problemele oamenilor şi nu promovează distrugerea”, a adăugat Victor Ţvircun.
Pe lângă mesajele de susţinere, oamenii de ţtiinţă au punctat şi multiple probleme importante, care trebuie să fie în vizorul şefului statului.
Marian Lupu le-a mulţumit reprezentanţilor mediului academic pentru suportul exprimat, precizând că aoptat să aibă această întâlnire cu membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei fiindcă preţuieşte şi sfaturile lor.
“Am avut o discuţie vie, interactivă, în care am putut constata multe puncte comune referitoare la dezvoltarea domeniilor educaţiei, cercetării, sănătăţii, dar şi la dezvoltarea ţării în ansamblu. Am în urma acestei discuţii un sentiment de optimism. M-am convins, din nou, că avem un potenţial uman şi intelectual important, dar mai ales că avem oameni care ţin la ţara noastră şi care vor să contribuie la dezvoltarea ei”, a afirmat liderul PDM.
Marian Lupu a spus că şi-a notat toate subiectele abordate şi a dat asigurări că va ţine cont de toate punctele de vedere valoroase şi de soluţiile pe care le-a auzit din partea academicienilor, dacă va ajunge preşedinte.