Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Mihai Ghimpu, candidatul Partidului Liberal la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a participat astăzi, Duminică la Sfânta Liturghie oficiată de ÎPS Petru Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, care a avut loc la Catedrala “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din sectorul Buiucani, al cărui paroh este Protoiereul Petru Buburuz.
Sfînta Liturghie a fost urmată de o slujbă de sfinţire a picturii de la intrarea în “Poarta-Clopotniţă” a Catedralei şi a busturilor Preoţilor Alexei Mateevici şi Vasile Ţepordei, Eroi ai Neamului Românesc, amplasate pe Aleea Personalităţilor Culturale din curtea sfântului locaş.
În finalul slujbei religioase, Mitropolitul Basarabiei a înmânat Parohului Catedralei, Petru Buburuz “Crucea Patrarhală”, oferită de Prea Fericitul Daniel, Patriarhul Bisericii ortodoxe Române, în semn de recunoştinţă pentyru eforturile depuse la zidirea sfintei catedrale şi aniversării a 80-a de la naştere.
La rândul său, Protoiereul Petru Buburuz a mulţumit lui Mihai Ghimpu şi tuturor ctitorilor pentru sprijinul constant oferit la construcţia acestui locaj sfânt, care reprezintă o oază a ortodoxiei româneşti în inima Chişinăului şi a Basarabiei. Locaş sfânt care păstrează cu stricteţe arhitectura şi stilul românesc.
Mihai Ghimpu în discuţii cu enoriaşii a subliniat că înainte de ocupaţia sovietică de la 28 iunie 1940, Mitropolia Basarabiei a fost printre cele mai bogate şi importante mitropolii ale Patriarhiei Române.
Teologul şi scriitorul român, Gala Galaction, numea Mitropolia Basarabiei “Eparhia de aur” a Bisericii ortodoxe Române, pentru rezistenţă, pentru oameni liniştiţi şi blajini, pentru bisericile cu turle aurii, pentru sfinţii şi martirii care au ostenit pe meleagurile Basarabiei.
Candidatul PL s-a arătat convins că într-o Românie Unită, Mitropolia Basarabiei îşi va recăpăta locul pe care îl merită în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.