Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016DeclaraţiiMihai Ghimpu

Mihai Ghimpu la Hânceşti şi Ialoveni: Decizia de a participa la aceste alegeri se datorează faptului că îmi doresc să trăiesc într-o ţară reîntregită şi nimeni nu mă va opri

|versiune pentru tipar| ' _ d.title.utf _' Mihai Ghimpu, 23 octombrie 2016

Candidatul desemnat de Partidul Liberal pentru funcţia de Preşedinte, Mihai Ghimpu, a avut astăzi două întâlniri cu locuitorii or. Hânceşti şi Ialoveni. Liderul PL a fost întâmpinat de muzica tradiţională românească, interpretată de ansamblul Ştefan Vodă, împletită în aplauzele publicului prezent. Mihai Ghimpu şi-a prezentat platforma electorală, aspiraţiile şi viziunile sale în ceea ce priveşte pregătirea procesului de Unire cu România şi a explicat motivele pentru care trebuie să ne unim cât mai rapid cu Ţara Mamă.

“Mă bucur, în primul rând, să văd un număr atât de mare de oameni, un public atât de deschis şi interesat de viitorul urmaşilor noştri. Vreau să vă spun că decizia de a participa în această cursă se datorează faptului că îmi doresc să trăiesc într-o ţară reîntregită, să contribui la informarea corectă şi să aduc pacea, liniştea şi bunăstarea cetăţenilor mei”

În contextul întrevederilor de astăzi, Mihai Ghimpu a vorbit despre furtul din sistemul bancar şi a reamintit publicului că PL a fost îndepărtat de la guvernare, chiar în timp se fura miliardul. De asemenea, liderul PL a ţinut să explice cum a ajuns să ia decizia de a forma actuala coaliţie de guvernare.

“În primul rând, vreau să vă amintesc că, în anul 2013, Partidul Liberal a fost eliminat de la guvernare, fapt premeditat pentru a facilita concesionarea aeroportului, dar şi pentru a sustrage ilicit un miliard de dolari din cele trei bănci. Atunci când am cerut iniţierea unei comisii de anchetă în cazul BEM, fruntaşii PLDM m-au acuzat că vreau să creez panică printre depunători şi să destabilizez Banca. În vara anului 2014, coaliţia a refuzat să încheie un acord cu FMI, iar miliardul deja era sustras. Mai târziu, FMI a întrerupt discuţiile, iar Banca Mondială, BERD, BEI, UE, SUA şi Suedia au anunţat că opresc finanţările pentru R. Moldova. Situaţia era una critică, bugetul nu mai avea bani pentru a plăti salariile şi pensiile. În acest moment, PL a acceptat, spre binele cetăţenilor, să intre la guvernare întru evitarea alegerilor anticipate care majorau abundent riscul preluării puterii de forţele obscure pro-ruse”

Publicul prezent a primit pliante de informare, ce conţin diferenţele majore dintre R.Moldova şi România, în ceea ce priveşte aspectele economice.

“Stimaţi cetăţeni, astăzi noi trebuie să ne unim eforturile pentru a contribui la menţinerea cursului de dezvoltare pe care l-a adoptat Republica Moldova în ultimul timp. Este necesar să realizăm că soluţia pentru bunăstarea republicii este reunirea cu România, care, în afară că este o opţiune de reîntregire a unui neam, o reunire de sânge, ne oferă posibilitatea de a ne integra în mod rapid în Uniunea Europeană, care ne oferă protecţia sub umbrela NATO, care ne oferă salarii, pensii, burse mai mari, autostrăzi, subvenţii şi multe altele”.

La finalul întâlnirilor, publicul şi-a manifestat susţinerea faţă de candidatul liberal şi au declarat că vor vota pentru un viitor împreună cu România.

Menţionăm că la Ialoveni au fost prezente persoane dubioase din Platforma DA, cu feţe acoperite, care au încercat să perturbeze adunarea, însă nu le-a reuşit. Mihai Ghimpu este o persoană care nu se ascunde şi care merge deschis la întâlniri cu cetăţenii, fără bodyguarzi angajaţi cu “contract de voluntari”.

pl.md