Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Din cauza retragerii unor candidaţi din cursa electorală pe ultimii câţiva metri, constat că s-a creat multă confuzie în rândul alegătorilor. De aceea, am considerat că este important să clarific care este poziţia mea vis-a-vis de cele întâmplate, iar cel mai important să anunţ ce voi face eu în acest context.
Am luptat pentru dreptul cetăţenilor Republicii Moldova de a alege un preşedinte prin vot direct. Vă reamintesc că la 04 martie curent am mers la Curtea Constituţională şi am obţinut o victorie istorică, redobândind astfel acest drept fundamental. Alegerile din 30 octombrie trebuie să fie privite ca o şansă unică de a alege un preşedinte care să reprezinte cu adevărat interesele naţiunii.
Nu neg dreptul unor partide să facă anumite înţelegeri privind înaintarea sau retragerea candidaturilor sale, dar rămân convins ca preşedintele trebuie să fie reprezentantul şi garantul vocii poporului. Ca să obţinem însă acest lucru este extrem de important să nu creăm confuzie în rândul alegătorilor, mai cu seamă în ajunul alegerilor. Or ceea ce s-a întâmplat ieri a bulversat întreg electoratul, în special, cel pro-european. O retragere unilaterală necoordonată cu cel pe care vrei să-l susţii şi o respingere neînţeleaptă a susţinerii care vine prin această retragere a lăsat alegătorii într-o ceaţă densă cu câteva ore înainte de alegeri.
Nivelul de antipatie şi antagonism între partidele politice a atins cote maxime. Cred că acesta reprezintă o ameninţare în adresa unităţii noastre ca şi naţiune. Ura dintre liderii politici infectează întreagă societate. Se urăsc prietenii între ei, fraţii nu mai pot sta la o masă, vecinii devin duşmani. Vorba lui Martin Luther King: “trebuie să învăţăm să trăim ca fraţii ori vom muri ca proştii.”
Pe durata întregii campanii electorale am ales să fiu corect, onest şi transparent. În toate dezbaterile şi întâlnirile electorale pe care le-am avut, nu am adus atacuri la persoană sau învinuiri fără temei vreunui candidat, considerând că numai printr-o dezbatere de idei putem să identificăm soluţiile necesare pentru problemele cu care se confruntă azi Republica Moldova. Doar oferind o varietate de opţiuni putem alege candidatul cel mai potrivit care ar face faţă la aceste provocări.
Cred ca este foarte important să nu renunţăm la valorile noastre creştine, în special la valoarea familiei, în detrimentul integrării europene. Am întrebat-o de două ori pe Dna Sandu care este poziţia ei în ce priveşte definiţia familiei şi dacă este gata să renunţe la doctrina liberal-progresistă. Domnia sa a refuzat să răspundă la aceste întrebări importante pentru majoritatea cetăţenilor. O remarca importantă este şi faptul ca Dna Maia Sandu a respins sprijinul unui important segment de electorat pro-european conservator, iar când a primit susţinerea din partea organizaţiei care promovează intens drepturile persoanelor care constant atacă familia, atât ea, cat si partidul ei au preferat sa tacă.
Azi constat că sunt practic singurul candidat pro-european care promovează valori conservatoare. Sunt convins că în Republica Moldova sunt foarte multe voci care susţin integrarea europeană, dar sunt împotriva agendei liberale care ne este impusă. Nu putem lăsa ca Dl Dodon, care este anti-european prin definiţie, să fie singurul apărător al valorilor morale. Mai mult ca atât nu cred că un lider care în trecutul său sovietic era împotriva lui Dumnezeu, poate să promoveze azi în mod autentic valori creştine.
Acestea fiind spuse, vreau să anunţ că eu nu mă retrag din această campanie, ci dimpotrivă sunt şi mai hotărât să lupt pentru obiectivele pe care mi le-am propus şi anume pentru pace, unitate şi bunăstare. Votul acordat pentru mine, nu este un vot irosit sau pierdut aşa cum pretind unii, ci este un vot care va asigura că familia aşa cum a lăsat-o Dumnezeu şi este definită în Constituţia RM va fi o prioritate pe agenda viitorului Preşedinte.
Neparticiparea mea în aceste alegeri va lăsa un număr mare de alegători fără nici o opţiune or aceasta este în detrimentul democraţiei şi alegerii corecte a Preşedintelui Republicii Moldova. În încheiere, fac un apel către toţi cetăţenii care vor să susţină parcursul european fără că să fie sacrificate valori fundamentale cum ar fi familia, să voteze la 30 octombrie candidatul independent Valeriu Ghileţchi.