Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Ţin, în primul rând, să mulţumesc tuturor celor care au ales în această campanie electorală să susţină valorile pe care le promovez. Deşi rezultatul obţinut pare a fi unul modest, el este totuşi comensurabil cu cel al unor partide politice, inclusiv cele de guvernământ. De asemenea, consider că este suficient de bun pentru un candidat independent, obţinut în condiţii de polarizare excesivă a societăţii. Mai mult ca atât, acest rezultat îmi oferă legitimitate deplină în activitatea mea de parlamentar ca să continui lupta pentru apărarea şi promovarea valorilor morale, în special, cea a familiei aşa cum a creat-o Dumnezeu şi este definită în Constituţia Republicii Moldova.
În al doilea rând, doresc să menţionez că am luptat personal pentru dreptul cetăţenilor de a-şi alege în mod direct preşedintele, ceea ce presupune şi recunoaşterea rezultatului acestor alegeri. De aceea, doresc să-i felicit pe Dl Igor Dodon şi pe Dna Maia Sandu cu rezultatul obţinut în primul tur de scrutin. Referitor la turul doi, reiterez că atât pentru mine, cât şi pentru alegătorii mei, promovarea valorilor morale şi păstrarea definiţiei familiei sunt lucruri foarte importante. Prin urmare, aşa cum am menţionat săptămâna trecută, sunt dispus să susţin parcursul pro-european, dar fără a sacrifica aceste valori conservatoare care, de altfel, au stat la baza constituirii Uniunii Europene, fiind şi parte integrantă a viziunii părinţilor ei fondatori.