CEC a mai înregistrat două grupuri de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor
În cadrul şedinţei Comisiei Electorale Centrale (CEC) au fost înregistrate 2 grupuri de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea susţinerii candidaţilor la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova:
Ilie Rotaru, candidat independent;
Vitalia Pavlicenco, candidat independent.
Mihai Ghimpu a depus la CEC listele de subscripţie pentru alegerile prezidenţiale
Candidatul Partidului Liberal la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a prezentat Comisiei Electorale Centrale listele de subscripţie cu circa 27 mii de semnături colectate în susţinerea candidaturii sale.
Potrivit prevederilor CEC, în termen de 7 zile din data depunerii, Comisia urmează să examineze setul de documente, să verifice listele de subscripţie prezentate şi să decidă asupra înregistrării sau refuzului înregistrării candidatului desemnat în alegeri.
CEC a aprobat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă
Potrivit unui comunicat de presă, documentul aprobat de Comisia Electorală Centrală are drept scop asigurarea reflectării echitabile, echilibrate şi imparţiale a campaniei electorale la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016 de către radiodifuzori, promovarea libertăţii de exprimare şi pluralismului politic, stabilirea unor norme obligatorii pentru aplicarea în practică a acestor principii de către radiodifuzori, pe de o parte, şi concurenţi electorali, pe de altă parte.
PSRM solicită deschiderea mai multor secţii de votare în Federaţia Rusă
Candidatul PSRM la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, solicită autorităţilor statului deschiderea a 159 de secţii de votare în Federaţia Rusă, în conformitate cu numărul proporţional de alegători din Republica Moldova stabiliţi acolo. Potrivit lui, drepturile acestor cetăţeni sînt limitate, iar rezultatele alegerilor prezidenţiale vor fi serios afectate de lipsa voturilor din diasporă. // Adevărul