Un grup de organizaţii obşteşti îndeamnă cetăţenii să boicoteze alegerile prezidenţiale
În cadrul unei conferinţe de presă, un grup de organizaţii obşteşti au îndemnat cetăţenii să boicoteze alegerile preşedintelui din 30 octombrie 2016. “Modificarea Constituţiei referitor la forma de alegere a preşedintelui putea să aibă loc cu voturile a 68 de deputaţi în Parlament sau după desfăşurarea unui referendum republican, iar decizia Curţii Constituţionale din 4 martie este ilegală”, a declarat reprezentantul coaliţiei “Controlul civic”, Vasile Postolachi. De asemenea, preşedintele Uniunii Femeilor din Moldova, Tatiana Bujoreanu a îndemnat organizaţiile obşteşti să boicoteze alegerile prezidenţiale “căci doar împreună putem realiza obiectivul principal — dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor anticipate”. // Infotag
Apel către concurenţii electorali: procuratura se delimitează de confruntările de natură politică şi electorală
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, odată cu începerea campaniei electorale a sporit numărul de referinţe şi solicitări adresate instituţiei de arealul politic, astfel încât doar pe parcursul ultimelor zile fiind recepţionate multiple plângeri de la concurenţii electorali, soluţionarea cărora nu intră în competenţa procurorilor şi nu conţin o documentare minim relevantă a subiectului abordat.
În acest context, Procuratura Generală lansează un apel către toţi concurenţii electorali şi formaţiunile politice, să se documenteze într-o manieră cît mai corectă şi aprofundată despre atribuţiile şi principiile funcţionale ale instituţiei, astfel încît să se abţină de a o antrena în competiţii electorale şi dezbateri politice.
Un grup de iniţiativă semnalează dificultăţi în procesul de colectare a semnăturilor
Grupul de iniţiativă pentru susţinerea lui Vadim Brînzan, pretendent la calitatea de candidat independent la alegerile prezidenţiale, declară că se încalcă dreptul cetăţenilor Republicii Moldova din stânga Nistrului de a se implica în toate etapele procesului electoral. Liderul grupului, Ştefan Gligor, a spus într-o conferinţă de presă că mai mulţi cetăţeni din raioanele de est ale ţării au manifestat interes să semneze pentru Vadim Brînzan, dar au aflat că sunt lipsiţi de acest drept.
Potrivit lui Ştefan Gligor, legislaţia stipulează că listele cu semnături pe care pretendenţii trebuie să le depună la CEC, e nevoie să fie semnate şi de autorităţile publice locale. Însă, aşa cum în raioanele de est ale ţării nu există autorităţi alese constituţional, cei peste 200 de mii de cetăţeni moldoveni din regiunea transnistreană pierd automat posibilitatea de a semna în susţinerea unui pretendent la calitatea de candidat la alegerile prezidenţiale. // IPN
Liderul PNL: Unii îşi amintesc că sunt unionişti doar înainte de alegeri
Candidatul desemnat de PNL la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Vitalia Pavlicenco, şi-a exprimat nemulţumirea în cadrul emisiunii “Punctul pe azi” de la postul de televiziune “TVR Moldova” că unele formaţiuni politice îşi expun poziţia pro-unionistă doar în campaniile electorale, pentru a câştiga voturile unui anumit segment de electorat. “Partidul Liberal nu este un partid unionist, nu are această prevedere în statutul său. Partidul Naţional Liberal a fost primul partid care a devenit oficial unionist, noi am deschis această cale prin Ministerul Justiţiei. Ulterior, au apărut mai multe partide unioniste. Noi salutăm apariţia lor, dar altceva e că lupta pentru unire nu trebuie dusă doar în campanie electorală”, a spus preşedintele PNL. // IPN
Iurie Leancă a avut o întrevedere cu cancelarul german, Angela Merkel
Potrivit unui comunicat de presă, liderul PPEM, Iurie Leancă s-a întâlnit la Berlin cu Cancelarul Germaniei, Angela Merkel. În cadrul întrevederii, Angela Merkel şi-a afirmat susţinerea pentru Iurie Leancă ca şi candidat la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova în cadrul alegerilor prezidenţiale din 30 octombrie. Cancelarul german a reiterat experienţa anterioară foarte pozitivă de conlucrare cu Iurie Leancă, atât în calitate de ministru de externe, cât şi în calitate de prim-ministru.
Iurie Leancă Partidul Popular European din Moldova