Cum pot să voteze studenţii şi elevii la alegerile din 30 octombrie 2016
Comisia Electorală Centrală informează că la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, studenţii şi elevii cu drept de vot înmatriculaţi la instituţii de învăţămînt într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reşedinţă, pot vota în felul următor:
prezentându-se, în ziua votării, la secţia de votare unde domiciliază sau îşi au reşedinţa valabilă conform actului de identitate. În cazul în care studenţii şi elevii cu drept de vot au şi domiciliu şi reşedinţă valabilă, aceştia vor vota la secţia de votare în a cărei rază teritorială îşi au reşedinţa.
să-şi declare locul nou de şedere, cel tîrziu pînă la 29 septembrie inclusiv, la primăria/pretura de sector (în cazul mun. Chişinău), pentru a putea fi înscrişi în lista electorală de la secţia de votare corespunzător locului şederii. Declaraţia se depune personal de către solicitant la prezentarea buletinului de identitate cu fişa de însoţire în original şi în copie. După depunerea declaraţiei, persoanele vor fi înscrise în lista electorală de bază a secţiei de votare în care urmează să voteze.
în cazul în care nu reuşesc să-şi declare locul nou de şedere, alegătorii pot să se adreseze la biroul electoral al secţiei de votare în raza domiciliului sau reşedinţei valabile şi să-şi ia un certificat pentru drept de vot, care le permite să voteze în oricare altă secţie de votare. Această procedură va fi valabilă în perioada 10–29 octombrie curent. În baza certificatului pentru drept de vot, în ziua alegerilor, cetăţenii se înscriu în lista suplimentară, iar certificatul rămîne la biroul secţiei de votare şi se anexează la lista suplimentară.
Moldovenii din diasporă vor putea vota la reprezentanţele diplomatice
În cadrul emisiunii “Loc de dialog” de la postul public “Radio Moldova”, vicepreşedinte CEC, Rodica Cibotaru, a declarat că cetăţenii moldoveni cu drept de vot din afara ţării, care nu s-au înregistrat prealabil în registrul electronic al alegătorilor, vor putea să voteze la reprezentanţele diplomatice ale Republicii Moldova. “La reprezentanţele diplomatice ale Republicii Moldova vor fi liste suplimentare, iar cetăţenii noştri vor putea să voteze în baza paşaportului. Nu se va admite identificarea alegătorilor cu paşapoarte expirate”, a menţionat Cibotaru. // IPN
Maia Sandu a avut o întrevedere cu preşedintele PPE, Joseph Daul
În cadrul unei vizite la Bruxelles, conducerea PLDM însoţită de preşedintele Partidului “Acţiune şi Solidaritate”, Maia Sandu, în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale, au avut o întrevedere cu preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul.
Potrivit unui comunicat de presă difuzat de PLDM, liderul PPE, Joseph Daul a vorbit despre alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. “Am chemat şi anterior partidele pro-europene să se unească şi să prezinte un candidat comun la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie. Republica Moldova are nevoie de un preşedinte puternic, care să susţină valorile UE. Un lider care să aibă curajul de a lupta împotriva corupţiei, să pună în aplicare principiile statului de drept şi să asigure un sistem judiciar independent. Important este ca acest lider să aibă tot sprijinul popular necesar pentru a realiza aceste deziderate”, a subliniat Daul.
Mihai Ghimpu a adresat o scrisoare tinerilor unionişti
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a adresat o scrisoare către cei care susţin cauza unirii Republicii Moldova cu România. Acesta îi îndeamnă pe tineri să lupte pentru idealul unirii şi afirmă că “promovarea Unirii şi a unionismului în această campanie prezidenţială, inclusiv în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 trebuie să fie un scop comun”. “Ca singurul candidat unionist care va participa la această bătălie, vă cer să continuaţi această luptă. E o luptă în care nu persoanele sunt cele mai importante, ci Idealul. Idealul pe care ni-l dorim cu toţii”, menţionează candidatul PL la scrutinul prezidenţial. // Unimedia
Dumitru Ciubaşenco: urmările vor fi foarte grave dacă se vor falsifica alegerile
În cadrul unui interviu acordat portalului Allmoldova, candidatul Partidului Nostru (PN) la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Dumitru Ciubaşenco, a vorbit despre alegerile prezidenţiale din 30 octombrie. “Dacă în fruntea ţării ajunge unul din candidaţii oficiali ai puterii, e clar că alegerile vor fi falsificate. Nu poate un candidat ce reprezintă puterea urâtă de marea majoritate a populaţiei să vină în fruntea ţării prin alegeri libere şi corecte. Dacă nu vor înţelege acest lucru, şi vor frauda alegerile pentru a-şi promova candidaţii, nu au decât să-şi asume urmările. Iar din discuţiile pe care le am cu oamenii înţeleg că urmările pot fi foarte grave”, a menţionat candidatul PN. // Allmoldova
Vitalia Pavlicenco despre cât de unionist este Mihai Ghimpu
În cadrul unui interviu acordat portalului Tribuna, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a vorbit despre mesajul promovat de candidatul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, în alegerile prezidenţiale din 30 octombrie. “Cât priveşte Mihai Ghimpu, priviţi toate filmuleţele şi declaraţiile sale din ultimii zece ani şi veţi vedea dacă poate pretinde la electoratul unionist. Nu vorbesc de dreptul său politic, vorbesc de dreptul moral… Noi credem că nici PL şi nici Ghimpu nu au fost niciodată unionişti, ei demult au abandonat Unirea, în timp ce tema Unirii este mai actuală ca oricând şi sprijinul este mai mare ca oricând pentru Unire”, a declarat Vitalia Pavlicenco. // Tribuna
Valeriu Ghileţchi a depus o sesizare la CC privind cota de semnături pentru alegerile prezidenţiale
Pretendentul la calitatea de candidat independent la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie, Valeriu Ghileţchi, a înregistrat o sesizare la Curtea Constituţională (CC) privind procesul de colectare a semnăturilor. Politicianul a solicitat CC să verifice constituţionalitatea cotei obligatorii de 600 de semnături din 18 unităţi administrative impuse prin modificările făcute la Codul Electoral al Republicii Moldova şi necesitatea aplicării ştampilei în primăriile locale pe listele de subscripţie. “Personal consider aceste reguli o barieră în procesul de colectare a semnăturilor şi irelevante atât timp cât CEC are acces la Registrul Electronic al Alegătorului şi poate verifica identitatea fiecărui semnatar. Sunt norme discriminatorii atât pentru candidaţii înscrişi în cursa electorală, cât şi pentru mii de cetăţeni ai RM care locuiesc în stânga Nistrului sau cei care nu se pot deplasa în localităţile de baştină unde sunt domiciliaţi”, a menţionat Ghileţchi pe pagina sa de Facebook.
Igor Dodon a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului ungar, Lazlo Kover
Preşedintele socialiştilor, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Ungariei, Lazlo Kover, în cadrul căreia s-a discutat despre situaţia social-politică din Republica Moldova. “În cadrul discuţiei, am avut un schimb de opinii despre situaţia politică din RM. Am constatat că avem multe puncte comune în ceea ce priveşte promovarea intereselor naţionale ale statelor noastre. Astfel, Ungaria, fiind membră a Uniunii Europene are totuşi o poziţie fermă atunci cînd este vorba de interesul ţării şi al cetăţenilor. Acelaşi punct de vedere îl împărtăşeşte şi PSRM atunci cînd luptă pentru integritatea, statalitatea şi identitatea naţională a Republicii Moldova”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Igor Dodon Partidul Socialiştilor din Republica Moldova
Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali