Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriPrezidenţiale2016Curier electoral

Curier electoral din 15 octombrie 2016

|versiune pentru tipar|

CEC informează că alegătorii pot solicita votarea la locul aflării

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că în perioada 15–29 octombrie 2016, inclusiv, pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării. Potrivit legislaţiei electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă.

Cererile se fac în scris, începînd cu 2 săptămîni înainte de ziua votării şi pînă la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris pînă la ora 15.00, dacă se prezintă şi certificat medical. Doar persoanele cu dizabilităţi de vedere pot înainta cereri privind votarea la locul aflării inclusiv în formă verbală. Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.

Partidul “Platforma Demnitate şi Adevăr” a decis să o susţină pe Maia Sandu la alegerile din 30 octombrie

Consiliul politic al Partidului “Platforma Demnitate şi Adevăr” (PDA) a confirmat decizia luată de liderul partidului, Andrei Năstase, de a se retrage din campania electorală în favoarea preşedintei Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu. Decizia a fost anunţată în cadrul unei conferinţe de presă, sâmbătă, în satul Mândreşti, raionul Teleneşti. Andrei Năstase a motivat necesitatea înaintării candidatului comun prin faptul că astfel nu vor fi dispersate voturile şi şansele de a accede în turul doi şi da a câştiga scrutinul cresc.

Potrivit lui Andrei Năstase, decizia pe are a luat-o Consiliul politic al PDA este una gândită, trecută prin prisma interesului ţării, al tuturor cetăţenilor. Partidul va sprijini candidatul comun pentru că doar aşa va putea fi surclasat candidatul Partidului Democrat, Marian Lupu, a spus Andrei Năstase. “În viaţă trebuie să ştii uneori să cedezi pentru ca să câştige familia, ţara şi viitorul acestei ţări. Platforma DA anume aşa este gândită. Vreau să dăm un semnal pentru întreaga ţară că suntem capabili să trecem peste unele interese personale, peste unele orgolii. Gestul Platformei anume aceasta spune, că prin unitate vom doborî regimul criminal care batjocoreşte o ţară întreagă”, a subliniat liderul PDA. // IPN

PLDM o va susţine pe Maia Sandu în cursa prezidenţială

În cadrul şedinţei Consiliului Politic Naţional al Partidului Liberal Democrat din Moldova s-a decis, cu unanimitate de voturi, susţinerea candidatului unic comun desemnat de Partidul “Acţiune şi Solidaritate”, Partidul “Platforma Demnitate şi Adevăr” şi PLDM, Maia Sandu, la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. “Apreciez efortul colegilor noştri, pentru că au ajuns la această decizie. Vreau să mulţumesc în mod special preşedintelui PDA, Andrei Năstase, pentru curaj şi înţelegerea momentului istoric prin care trecem. În continuare trebuie să ne consolidăm echipele şi să ne conjugăm puterile pentru sprijinirea acestui candidat”, a declarat liderul PLDM, Viorel Cibotaru.

PPE salută decizia PDA, PAS şi PLDM de a o susţine pe Maia Sandu la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Potrivit unui comunicat de presă, liderul Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, susţine că PPE mereu a fost un susţinător pentru ideea unui candidat comun şi se declară mulţumit de decizia înţeleaptă adoptată de cele trei partide politice. “PPE o susţine în totalitate pe Maia Sandu, fiind unicul candidat pe centru-dreapta pro-european, care poate reprezenta şi lupta pentru interesele fiecărui cetăţean al RM. Angajamentul Maiei Sandu la principiile şi valorile PPE, dar şi determinarea ei de a lupta împotriva corupţiei, de a face sistemul de justiţie independent şi de a consolida legile, va asigura Moldovei calea spre democraţie şi integrare europeană”, a mai spus el.

Pe de altă parte, Daul îşi exprimă profundul regret vizavi de preşedintele PPEM, Iurie Leancă, care a susţinut foarte puţin şi s-a retras din procesul de identificare a unui candidat unic — pas făcut contrar promisiunii făcute pentru PPE în mai 2016. “Împărţirea segmentului de centru-dreapta oferă beneficii pentru pro-ruşi şi pentru oligarhii care nu au interes să aibă o ţară prosperă şi democratică. Avînd în vedere desemnarea Maiei Sandu, îi cer insistent lui Iurie Leancă să se retragă din cursă şi să susţină candidatul comun: fiecare vot pentru centru-drepta contează”, a subliniat preşedintele PPE. // Tribuna

Iurie Leancă nu se retrage din cursa electorală

Preşedintele Partidului Popular European din Moldova (PPEM) Iurie Leancă nu se retrage din cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova aşa cum l-a îndemnat, printr-o declaraţie oficială, liderul Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul. Într-o postare pe Facebook, liderul PPEM, susţine că, atâta timp cât ştie că poate face lucruri bune, nu se va opri. “Continui cursa pentru Preşedinţia Moldovei. Atâta timp cât ştiu că pot face lucruri bune pentru ţara mea, pentru poporul meu, voi depune toate eforturile şi toată energia mea. Am experienţa şi cunoştinţele necesare ca să pot duce Moldova în continuare pe drumul spre Vest. Pot fi Preşedintele de care Moldova are nevoie. Candidaţii de pe dreapta rămaşi în cursa prezidenţială mai au încă multe de învăţat pentru a putea conduce ţara. Dodon este principalul meu adversar. Ştiu că liderul PSRM va duce ţara pe un drum închis, fără viitor, în cazul în care ar câştiga, de aceea voi face tot posibilul pentru a-l opri. Cu optimism merg mai departe, indiferent de părerile unor politicieni care în trecut au mai avut alegeri nefericite, investind încredere în lideri din Moldova care au dovedit că nu au meritat acest lucru”, a menţionat Iurie Leancă.

Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali