Raport: instituţiile media au reflectat tendenţios activităţile concurenţilor electorali
Raportul nr. 6 de monitorizare a mass-media în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, elaborat de Asociaţia Presei Independente şi Centrul pentru Jurnalism Independent, arată o reducere cu 40% la TV a materialelor cu caracter electoral în perioada 29 octombrie — 5 noiembrie. Cele 12 posturi TV monitorizate Igor Dodon a fost cel mai favorizat din punctul de vedere al contextului apariţiilor. Acesta a apărut de 116 ori în lumină pozitivă şi de 80 de ori în lumină negativă. Maia Sandu a fost mai mult defavorizată şi a apărut în lumină negativă în 146 de materiale, iar în lumină pozitivă în 103 materiale. // IPN
Socialiştii au prezentat top 10 realizări ale lui Igor Dodon când a fost ministru al economiei
În cadrul unei conferinţe de presă, membrii Partidului Socialiştilor au prezentat top 10 realizări ale candidatului la preşedinţie Igor Dodon în anii când a fost ministru al economiei. Printre cele mai importante realizări, socialiştii au numit: creşterea Produsului Intern Brut cu 7%; majorarea salariilor cu 22%; creşterea pensiilor cu aproape 18%; creşterea importului şi exportului cu 18%, etc. Totodată, socialiştii susţin că în perioada în care Igor Dodon a fost ministru al economiei au fost create aproape o mie de întreprinderi.
Igor Dodon Partidul Socialiştilor din Republica Moldova
Echipa candidatei la funcţia de preşedinte, Maia Sandu, a organizat o acţiune prin care a declarat mobilizare generală la vot. Aceasta a mers pe mai multe străzi din Chişinău pentru a îndemna oamenii să iasă duminică, 13 noiembrie, la urne şi să voteze pentru un viitor mai bun al Republicii Moldova. Candidata la prezidenţiale a menţionat că această campanie a fost una dificilă şi murdară, iar oponentul ei, Igor Dodon, a folosit minciuni şi a încercat să manipuleze, să dezinformeze populaţia. // IPN
Preşedinţii PPE şi ALDE au lansat o declaraţie comună privind alegerile din 13 noiembrie
Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, şi preşedintele Alianţei Liberal Democraţilor pentru Europa (ALDE), Hans van Baalen, au lansat o declaraţie comună privind alegerile prezidenţiale din turul doi. “Moldovenii îşi doresc economie puternică, locuri de muncă şi prosperitate. Noi considerăm că, doar un Preşedinte pro-european va fi capabil să facă aceste lucruri. Iată de ce, noi susţinem candidatura Maiei Sandu, candidatul forţelor pro-europene şi îndemnăm cetăţenii RM să voteze pentru ea, duminică”. // Curentul
Mai multe grupuri de cetăţeni şi-au exprimat susţinerea pentru Igor Dodon
Partidul Popular Socialist din Moldova, primari socialişti şi preşedinţi de raion şi un grup de reprezentanţi a mai multor etnii din Republica Moldova, au lansat apeluri de susţinere în favoarea candidatului la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Aceştia au criticat activitatea ex-ministrei educaţiei Maia Sandu prin care au acuzat-o de închiderea şcolilor şi participarea la frauda bancară. În acelaşi timp, au apreciat pozitiv activitatea preşedintelui socialiştilor în funcţiile de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei şi deputat în Parlament şi au îndemnat cetăţenii să-l voteze pe Igor Dodon la alegerile prezidenţiale din 13 noiembrie.
Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali