Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriReferendum2010Documente CEC

Raport asupra activităţii Comisiei Electorale Centrale privind organizarea şi desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010

|versiune pentru tipar|
Anexă la hotărîrea Comisiei Electorale Centrale
nr.3532 din 9 septembrie 2010

Prin hotărîrea nr. 150-XVIII din 7 iulie 2010, Parlamentul Republicii Moldova a declarat, pentru data de 5 septembrie 2010, referendum republican constituţional.

Întru executarea hotărîrii Parlamentului, Comisia Electorală Centrală la 9 iulie 2010 a adoptat Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010; a constituit circumscripţiile electorale de nivelul doi în unităţile administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova pentru desfăşurarea referendumului; a aprobat lista partidelor şi organizaţiilor social-politice care au dreptul de a face agitaţie electorală privind referendumul republican constituţional; a degrevat de atribuţiile de serviciu de la locul de muncă permanent membrii CEC care nu activează permanent în Comisia Electorală Centrală şi a stabilit atribuţiile de serviciu ale membrilor CEC în perioada organizării şi desfăşurării referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010. Prin hotărîrile CEC au fost aprobate modelele listelor electorale de bază şi celor suplimentare, de asemenea modelul listei pentru votarea la locul aflării.

În aceeaşi zi a fost organizată o consfătuire cu reprezentanţii tuturor partidelor politice şi organizaţiilor social-politice privind ultimele modificări şi completări ale Codului electoral, s-au menţionat prevederile noi ce privesc partidele, s-au făcut referiri la procedura de organizare a referendumului republican constituţional. A fost expediată o circulară tuturor primăriilor privind stabilirea minimului de locuri de afişaj electoral şi a minimului de localuri pentru desfăşurarea întîlnirilor cu cetăţenii.

La data de 13 iulie 2010 a fost organizat seminarul republican pentru secretarii consiliilor raionale, municipale privind organizarea şi desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010. A fost atrasă atenţia asupra selectării şi instruirii funcţionarilor electorali, procedurii de întocmire a listelor electorale. Participanţilor le-au fost distribuite: Legea nr.119 din 18 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Codului electoral nr. 1381-XIII din 21 noiembrie 1997; Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor de organizare şi desfăşurare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010; Extrase din Registrul de stat al alegătorilor (în format electronic).

La 28 iulie curent a fost organizat seminarul republican pentru preşedinţii şi secretarii consiliilor electorale de circumscripţie, la care le-au fost distribuite regulamentele CEC şi toate documentele electorale.

În data de 24 august 2010 a avut loc seminarul cu tema “Soluţionarea contestaţiilor electorale în instanţele de judecată” la care au participat judecători din fiecare judecătorie raională. Seminarul a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Europei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional de Justiţie.

La 2 septembrie 2010 s-a organizat un seminar pentru operatorii consiliilor electorale de circumscripţie responsabili de totalizarea rezultatelor alegerilor.

Comisia Electorală Centrală a aprobat modelele documentelor electorale pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010, după cum urmează:

  1. legitimaţia reprezentantului participantului la referendum:
    • în Comisia Electorală Centrală;
    • în consiliul electoral de circumscripţie;
    • în biroul electoral al secţiei de votare;
  2. legitimaţia persoanei de încredere a participantului la referendum;
  3. legitimaţia membrului consiliului electoral de circumscripţie de nivelul doi: preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi membru;
  4. ecusonul membrului biroului electoral al secţiei de votare: preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi membru;
  5. certificatul pentru drept de vot;
  6. invitaţia la votare;
  7. bristol: “pentru”, “contra”; “Buletine de vot nevalabile”.

În vederea executării Hotărîrii Parlamentului nr.150-XVIII din 7 iulie 2010 privind desfăşurarea referendumului republican constituţional, a asigurării aplicării art.47, 64, 641, 163 şi în conformitate cu art.18 alin.(2) şi 22 lit.c) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală, prin hotărîrea nr. 3281 din 13 iulie 2010, a aprobat Regulamentul privind modul de participare a partidelor politice şi a altor organizaţii social-politice la campania electorală pentru desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010.

În scopul realizării drepturilor şi obligaţiilor partidelor politice şi a altor organizaţii social-politice, Regulamentul sus-menţionat a detaliat procedurile electorale privind participarea acestora la acţiunile de agitaţie electorală în cadrul campaniei electorale pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010.

Comisia Electorală Centrală, prin hotărîrea nr. 3279, a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce puteau fi virate în fondul electoral pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010 pentru fiecare partid şi organizaţie social-politică care urma să participe la campania electorală (acesta fiind de 7500 mii lei).

Conform art. 18, 26, 27, 28, 29 şi 158 din Codul electoral, la 16 iulie 2010 au fost constituite consiliile electorale de circumscripţie care, la rîndul lor, au constituit secţiile de votare şi birourile electorale ale acestora.

În conformitate cu art.35 din Codul electoral, prin hotărîrea nr. 3283 din 16 iulie 2010, a fost aprobat Devizul de cheltuieli în sumă de 32 723 964 lei pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010.

Au fost înregistraţi în calitate de participanţi la referendumul republican constituţional 25 de partide politice şi mişcări social-politice: Partidul Democrat din Moldova; Partidul Politic “Alianţa MOLDOVA NOASTRĂ”; Partidul Comuniştilor din Republica Moldova; Partidul Politic “Partidul Liberal”; Mişcarea social-politică Republicană “RAVNOPRAVIE”; Partidul Liberal Democrat din Moldova; Partidul “Mişcarea Acţiunea Europeană”; Partidul Popular Creştin Democrat; Partidul Politic “Partidul Popular Republican”; Partidul Naţional Liberal; Partidul Politic “Partidul Socialiştilor din Moldova Patria-Rodina”; Partidul Republican din Moldova; Pаrtidul Politic “Partidul Ecologist Alianţa Verde din Moldova”; Partidul Conservator; Partidul Politic “PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ”; Partidul Umanist din Moldova; Mişcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova; Partidul Naţional Român; Partidul Muncii; Mişcarea social-politică “Forţa Nouă”; Partidul “Moldova Unită-Eдиная Молдова”; Partidul Politic “Patrioţii Moldovei”; Partidul Social Democrat; Partidul Socialist din Moldova şi Partidul Politic “Partidul Uniunea Centristă din Moldova”.

La propunerea partidelor au fost confirmaţi membrii reprezentanţi ai acestora în Comisia Electorală Centrală, precum şi persoanele responsabile de finanţe (trezorierii).

Şi pentru această campanie electorală Comisia Electorală Centrală a elaborat Codul de conduită privind desfăşurarea şi reflectarea campaniei electorale la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010. Codul a fost semnat doar de 3 partide: Partidul Politic “Alianţa MOLDOVA NOASTRĂ”, Partidul Politic “PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ” şi Pаrtidul Politic “Partidul Ecologist Alianţa Verde din Moldova”, precum şi de o singură instituţie a audiovizualului: IPNA Compania “Teleradio-Moldova”.

Ţinînd cont de modificările Codului electoral operate prin Legea nr. 119 din 18 iunie 2010, CEC a ajustat regulamentele şi instrucţiunile adoptate anterior, de asemenea a adoptat noi regulamente, precum: Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice; Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la referendumul republican constituţional din 5 septembrie în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova; Regulamentul privind modalitatea plasării publicităţii electorale pe panourile publicitare în perioada electorală; Regulamentul privind procedura de examinare şi soluţionare a contestaţiilor de către organele electorale în perioada electorală; Regulamentul privind înregistrarea prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în străinătate; Regulamentul cu privire la întocmirea, administrarea, transmiterea şi actualizarea listelor electorale; Regulamentul cu privire la votarea cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi peste hotarele ţării; Regulamentul cu privire la activitatea Comisiei Electorale Centrale; Regulamentele privind activitatea consiliului electoral de circumscripţie şi a birourilor electorale ale secţiilor de votare; Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora; Regulamentul cu privire la statutul membrilor reprezentanţi ai concurenţilor electorali etc.

Conform hotărîrii CEC cu privire la numărul de membri ai organelor electorale care pot fi degrevaţi de atribuţiile de la locul de muncă permanent şi termenul acestor degrevări pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010, în baza propunerilor înaintate de consiliile electorale de circumscripţie de nivelul doi, au fost degrevaţi de atribuţiile de la locul de muncă permanent şi convocaţi 109 membri ai consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul doi, de asemenea aprobate statele de personal ale aparatelor de lucru ale consiliilor electorale de circumscripţie de nivelul doi, în total 158 persoane.

În vederea securizării procesului de votare la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010 şi în conformitate cu art.18, art.26 lit. b), j), art. 53 alin. (1) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a hotărît ca birourile electorale ale secţiilor de votare să aplice în actele de identitate, în baza cărora cetăţenii participă la votare, ştampila specială cu menţiunea “Referendum 2010”. În acest scop au fost confecţionate 10000 de ştampile.

Prin hotărîrea nr.3466 din 20 august 2010, CEC a stabilit în calitate de act de identitate, în baza căruia militarii în termen pot vota, legitimaţia de serviciu.

Concomitent cu eliberarea buletinului de vot a fost aplicată ştampila specială pe fişa de însoţire a buletinului de identitate sau pe actul de identitate în baza căruia cetăţeanul a votat.

Au fost aprobate modelele ecusoanelor observatorilor şi interpreţilor pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010. Ecusoanele au fost tipărite pe două părţi, în limba de stat şi limba rusă.

În activitatea lor persoanele acreditate ca observatori s-au călăuzit de Constituţia Republicii Moldova, de Codul electoral, de Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, precum şi de actele normative internaţionale la care Republica Moldova este parte.

În scopul asigurării unei activităţi eficiente a observatorilor internaţionali în perioada electorală pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010, în conformitate cu art. 18, 22 şi 63 alin. (7) din Codul electoral şi Regulamentul privind statutul observatorilor şi procedura de acreditare a acestora, Comisia Electorală Centrală a constituit Oficiul de protocol al observatorilor internaţionali pe lîngă Comisia Electorală Centrală.

Conform prevederilor art. 45 din Codul electoral, au fost înregistrate 523 de persoane de încredere din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010.

La 20 iulie 2010 Guvernul Republicii Moldova, prin demersul nr. 2204/45 din 20 iulie 2010, a transmis Comisiei Electorale Centrale informaţia despre intenţia de a constitui secţii de votare în străinătate, inclusiv în afara misiunilor diplomatice şi consulare.

Conform Codului electoral, competenţa de a constitui secţii de votare şi birouri electorale din străinătate i-a revenit Consiliului electoral al circumscripţiei electorale municipale Chişinău nr. 1.

Comisia Electorală Centrală, prin hotărîrea nr. 3368 din 23 iulie 2010, a stabilit organizarea secţiilor de votare în străinătate pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010, la propunerea Guvernului Republicii Moldova. Hotărîrea a fost adusă la cunoştinţă Guvernului în vederea demarării procedurilor de instituţionalizare a acestor secţii de votare, care ulterior a fost modificată prin hotărîrea nr.3413 din 3 august 2010. Consiliul electoral al circumscripţiei electorale municipale Chişinău nr.1 în comun cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene au constituit 78 de secţii de votare şi birouri electorale ale acestora în care au votat 19705 cetăţeni.

În scopul completării setului de ştampile pentru birourile electorale ale secţiilor de votare constituite în străinătate la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010 şi în conformitate cu art. 18, 26 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a confecţionat 40 de ştampile de cauciuc şi 40 de ştampile de metal pentru aceste birouri electorale.

A fost aprobat pentru prima dată Regulamentul privind înregistrarea prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi în străinătate şi a lansat, în premieră, pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010, procedura de înregistrare prealabilă on-line în listele electorale a cetăţenilor Republicii Moldova aflaţi peste hotarele ţării. De această posibilitate au beneficiat 660 alegători aflaţi în străinătate.

Totodată, Comisia Electorală Centrală a decis să instituie începînd cu 27 iulie pînă la 4 septembrie 2010 o “linie fierbinte” pentru a veni în sprijinul alegătorilor care doreau să obţină rapid informaţii pertinente referitoare la referendumul din 5 septembrie 2010. Au apelat la acest serviciu circa 500 cetăţeni.

Prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 3390 din 30 iulie 2010, a fost aprobat modelul şi textul buletinului de vot pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010.

În scopul asigurării condiţiilor pentru buna desfăşurare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010 şi potrivit prevederilor art. 18, 22 şi 26 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a stabilit, prin hotărîrea nr. 3384 din 30 iulie 2010, responsabilităţi suplimentare următoarelor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi instituţii, care au asigurat, conform competenţelor stabilite, pregătirea pentru desfăşurarea referendumului: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Serviciul Informaţii şi Securitate, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Ministerul Economiei, SA “Moldtelecom”.

Despre executarea acestei hotărîri instituţiile vizate au prezentat sistematic informaţii, conform termenelor prevăzute de CEC.

În conformitate cu art. 18, 26 alin. (1) lit. e) şi art. 32 alin. (8) din Codul electoral şi Instrucţiunea privind modul de utilizare a ştampilelor electorale la alegeri şi referendumuri CEC a decis eliberarea către consiliile electorale de circumscripţie de nivelul doi, pentru distribuire birourilor electorale ale secţiilor de votare, ştampile electorale la referendumul republican din 5 septembrie 2010.

Consiliile electorale de circumscripţie de nivelul doi au adoptat hotărîri privind distribuirea ştampilelor către birourile electorale ale secţiilor de votare în care au fost indicate numerele ştampilelor repartizate. Predarea-recepţionarea ştampilelor s-a efectuat în baza actelor respective. Preşedinţii consiliilor electorale de circumscripţie şi birourilor electorale ale secţiilor de votare prin aceeaşi hotărîre au fost obligaţi să asigure păstrarea şi returnarea ştampilelor primite de la Comisia Electorală Centrală.

În scopul asigurării dreptului de vot al cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în unele localităţi din stînga Nistrului, în municipiul Bender şi în unele localităţi ale raionului Căuşeni, aflate provizoriu în afara controlului suveran din partea autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova, la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010 şi în conformitate cu art. 18, 26 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărîrea nr. 3444 din 13 august 2010 cu privire la modul de participare a acestor cetăţeni la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010. A fost stabilit că aceştia se pot prezenta pentru a vota la 12 secţii de votare din următoarele localităţi: satul Varniţa, raionul Anenii Noi; satul Copanca, raionul Căuşeni; satele Fîrlădeni, şi Hagimus, raionul Căuşeni; satele Doroţcaia, Ustia şi Cocieri, raionul Dubăsari; satul Sănătăuca, raionul Floreşti; oraşul Rezina, raionul Rezina; satul Răscăieţi, raionul Ştefan Vodă şi la secţia nr. 113 din sectorul Centru, mun. Chişinău.

La 1 septembrie prin hotărîrea nr. 3500, Comisia Electorală Centrală a modificat şi completat această hotărîre cu textele “precum şi alegătorii din or. Slobozia”, “din satele Lunga şi Dzerjinscoe”, “din satele Butuceni, Jura, Mihailovca”, de asemenea cu două noi alineate:

În secţiile sus-menţionate, votarea s-a efectuat în conformitate cu prevederile Codului electoral al Republicii Moldova, buletinele de vot au fost distribuite de consiliile electorale ale circumscripţiilor electorale respective, au fost supuse unei evidenţe aparte. Alegătorii din localităţile vizate au fost incluşi în liste electorale suplimentare în care a fost indicat biroul electoral al secţiei de votare, buletinele de vot au fost introduse în urne separate cu inscripţia “Urna specială”. La totalizarea voturilor, biroul electoral al secţiei de votare a deschis şi a numărat separat aceste buletine de vot. Rezultatele numărării au fost consemnate într-un formular special pentru numărarea voturilor şi întocmit un proces-verbal aparte.

Buletinele din urnele speciale au fost sigilate în cutii separate, iar documentaţia electorală referitoare la votarea acestor cetăţeni a fost prezentată consiliilor electorale de circumscripţie care, la rîndul lor, au transmis-o Comisiei Electorale Centrale.

În scopul garantării securităţii procesului de votare, la secţiile de votare din localităţile aflate în Zona de Securitate, Comisia Electorală Centrală a făcut apel către observatorii naţionali, internaţionali şi Comisia Unificată de Control, în vederea monitorizării desfăşurării paşnice a procesului electoral în cadrul secţiilor de votare menţionate. Ministerului Afacerilor Interne, în baza obligaţiunilor ce-i revin în conformitate cu prevederile Codului electoral, i-a fost solicitat să întreprindă toate măsurile necesare privind menţinerea ordinii publice în localităţile unde îşi au sediul secţiile de votare menţionate în hotărîrea CEC.

La data de 20 august 2010 prin hotărîrea nr. 3465, în baza deciziilor consiliilor electorale de circumscripţie, Comisia Electorală Centrală a determinat numărul de buletine de vot ce urmau a fi tipărite şi distribuite în cadrul referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010. Acestea au fost tipărite în număr de 2807700 ex., dintre care în limba de stat 2115290 ex. şi în limba rusă 692410 ex., inclusiv 14100 pentru secţiile de votare la care au votat cetăţenii din localităţile din stînga Nistrului şi 131000 pentru secţiile de votare din străinătate.

În listele electorale de bază şi cele suplimentare au fost incluşi 2721623 de cetăţeni.

La referendum au participat 818429, sau 30,29%, inclusiv 1531 cetăţeni din stînga Nistrului în 13 secţii de votare şi 19705 cetăţeni în 78 secţii de votare în străinătate.

Au optat “pentru” 707468 cetăţeni.

Au votat “contra” 97999 cetăţeni.

Au participat la votare în baza:

În legătură cu realizarea proiectului-pilot de testare a unor module ale Sistemului informaţional automatizat de Stat “Alegeri” şi în conformitate cu Legea nr. 101-XVI din 15 mai 2008, Comisia Electorală Centrală a desfăşurat proiectul-pilot menţionat la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010 în circumscripţia electorală municipală Chişinău nr. 1, sectorul Centru.

În legătură cu aceasta a apărut necesitatea prezenţei în secţiile de votare respective, pe parcursul întregii zile de votare, a operatorilor proiectului-pilot. Prin hotărîrea nr. 3522 din 3 septembrie 2010, Comisia Electorală Centrală a permis acestor operatori să asiste la toate operaţiunile electorale din ziua votării în secţiile de votare nr. 105–146 şi a aprobat modelul legitimaţiei de operator.

La data de 2 septembrie 2010 Î.M. “Ştiri Media Grup” S.R.L. (Postul de televiziune Publika TV) în comun cu S.C. “Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie” S.R.L. (IRES) a depus la Comisia Electorală Centrală un demers prin care a informat că intenţionează să organizeze la 5 septembrie 2010 în circumscripţia electorală municipală Chişinău nr. 1, sectorul Centru, unde se va desfăşura proiectul-pilot, un sondaj de opinie la ieşirea din secţiile de votare (de tip “exit-poll”).

Comisia Electorală Centrală a acceptat solicitarea, a aprobat textul scrisorii cu instrucţiunile de care se vor conduce operatorii de interviu şi a acreditat 188 persoane care urmau să participe la efectuarea sondajului de opinie. A fost aprobat şi modelul legitimaţiei operatorului de interviu pentru acest sondaj de opinie.

La Comisia Electorală Centrală au parvenit solicitări privind permiterea participării la referendum a cetăţenilor cu acte de identitate expirate. Comisia a solicitat Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor informaţia privind numărul de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot titulari ai actelor de identitate cu termen de valabilitate expirat. Informaţia prezentată de către ÎS CRIS “Registru” a confirmat un număr impunător de astfel de cetăţeni. Reieşind din experienţa alegerilor trecute, Comisia Electorală Centrală, prin hotărîrea nr. 3484 din 26 august 2010, a permis acestor cetăţeni să participe la votare în cadrul referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010.

La 30 august 2010 Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing “C.B.S.-AXA” SRL a depus la Comisia Electorală Centrală un demers prin care a informat că intenţionează să organizeze la 5 septembrie 2010 în circumscripţia electorală municipală Chişinău nr. 1, în secţiile de votare nr.105–148, un sondaj de opinie la ieşirea din secţiile de votare (de tip “exit-poll”) cu scopul de a analiza reacţia alegătorilor la testarea unor module ale Sistemului Informaţional Automatizat de Stat “Alegeri”.

CEC a aprobat solicitarea, după care Centrului i-au fost transmise lista cu datele de identificare ale secţiilor de votare şi textul scrisorii cu instrucţiunile de care urmau să se conducă operatorii de interviu. Au fost acreditate 41 de persoane pentru efectuarea sondajului de opinie, a fost aprobat modelul legitimaţiei operatorului de interviu. La solicitarea CEC, Centrul a organizat un sondaj la ieşirea din secţiile de votare pentru a aprecia percepţia alegătorilor vizavi de implementarea Registrului electronic al alegătorilor. 89,9% din respondenţi au fost mulţumiţi de procedura testării Registrului electronic al alegătorilor, iar 89,5% au afirmat că este bine să fie utilizate liste electorale electronice.

Pentru monitorizarea referendumului, CEC a acreditat 163 observatori internaţionali din partea a 22 organizaţii şi 744 observatori naţionali din partea a 16 organizaţii neguvernamentale şi 3 partide politice, inclusiv 7 observatori internaţionali din partea unei organizaţii şi 134 observatori naţionali din partea a 2 organizaţii neguvernamentale şi a 3 partide politice în secţiile de votare constituite peste hotarele ţării.

În data de 3 septembrie a fost organizat un briefing pentru observatorii naţionali, internaţionali şi mass-media privind activitatea CEC de organizare şi desfăşurare a referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010 la care au fost distribuite CD cu materiale informative.

Pentru referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010, CEC a acreditat 6 jurnalişti străini de la 3 instituţii de informare în masă (Postul de televiziune “STB” din Ucraina, Agenţia Internaţională de Ştiri “Associated Press” (SUA) la Kiev, Ucraina, Studioul Teritorial de Televiziune “TVR Iaşi” al Societăţii Române de Televiziune, România). Conform informaţiei parvenite de la Consiliul Coordonator al Audiovizualului, 48 de instituţii audiovizuale s-au încadrat în reflectarea campaniei electorale, dintre care 21 posturi de radio şi 27 posturi de televiziune.

Comisia Electorală Centrală a controlat riguros executarea de către partidele politice, înregistrate în calitate de participanţi la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010, a prevederilor Codului electoral şi Regulamentului privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, conform cărora mijloacele financiare şi alte forme de susţinere materială a activităţii lor se declară (săptămînal) într-o publicaţie de circulaţie republicană, iar rapoartele financiare se prezintă către CEC (o dată la două săptămîni).

În conformitate cu art. 38 alin. (8), art. 69 alin. (2) din Codul electoral şi Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, Comisia Electorală Centrală a avertizat participanţii la referendum care nu au prezentat rapoartele financiare în termenul stabilit la art.38 alin.(8) din Codul electoral.

La 3 septembrie 2010 rapoarte financiare au depus 11 participanţi la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010: Partidul Democrat din Moldova, Partidul Politic “Alianţa MOLDOVA NOASTRĂ”, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, Partidul Politic “Partidul Liberal”, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul “Mişcarea Acţiunea Europeană”, Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Naţional Liberal, Pаrtidul Politic “Partidul Ecologist Alianţa Verde din Moldova”, Partidul “Moldova Unită-Eдиная Молдова”, Partidul Politic “PENTRU NEAM ŞI ŢARĂ”.

Nu au prezentat rapoarte financiare şi nu au depus nici o informaţie la Comisia Electorală Centrală, cu toate că au fost anterior avertizaţi: Mişcarea social-politică Republicană “RAVNOPRAVIE”, Partidul Politic “Partidul Socialiştilor din Moldova Patria-Rodina”, Partidul Conservator, Mişcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova, Partidul Naţional Român, Partidul Muncii, Mişcarea social-politică “Forţa Nouă”, Partidul Politic “Patrioţii Moldovei”, Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic “Partidul Uniunea Centristă din Moldova”. Menţionăm că, în baza informaţiilor depuse la Comisia Electorală Centrală, nu au deschis conturi bancare şi nu au efectuat cheltuieli: Partidul Republican din Moldova, Partidul Umanist din Moldova, Partidul Social Democrat şi Partidul Popular Republican.

În urma verificării rapoartelor prezentate, s-a constatat că veniturile şi cheltuielile raportate corespund cu datele trimise de băncile unde au fost deschise conturile “Fond electoral” ale participanţilor.

Comisia Electorală Centrală a luat act de rapoartele financiare privind veniturile şi cheltuielile participanţilor şi a aprobat raportul financiar privind veniturile şi cheltuielile participanţilor la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010 la venituri în sumă de 8164411.00 lei şi la cheltuieli în sumă de 8079980.75 lei, conform situaţiei la data de 3 septembrie 2010.

CEC a avertizat următorii participanţi la referendum care nu au prezentat rapoartele financiare în termenul stabilit la art.38 alin.(8) şi (10) din Codul electoral: Mişcarea social-politică Republicană “RAVNOPRAVIE”, Partidul Politic “Partidul Socialiştilor din Moldova Patria-Rodina”, Partidul Conservator, Mişcarea Social-Politică a Romilor din Republica Moldova, Partidul Naţional Român, Partidul Muncii, Mişcarea social-politică “Forţa Nouă”, Partidul Politic “Patrioţii Moldovei”, Partidul Socialist din Moldova, Partidul Politic “Partidul Uniunea Centristă din Moldova”.

Comisia Electorală Centrală a hotărît să informeze Ministerul Justiţiei despre încălcarea legislaţiei electorale de către formaţiunile politice participante la referendumul republican constituţional din 5 septembrie 2010 care nu au prezentat rapoartele financiare.

În perioada electorală conducerea CEC a avut un şir de întrevederi cu reprezentanţii: Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; Organizaţiei Internaţionale Stînga Unită a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; Consiliului Adunării Interparlamentare a statelor-membre ale CSI; Misiunii de observatori a Comunităţii Statelor Independente; Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei; Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova; Congresului Diasporei Moldoveneşti în Federaţia Rusă; colegii din autorităţile electorale centrale ale Federaţiei Ruse, Georgiei, Armeniei, Kazahstanului şi Kîrgîstanului.

Conform procedurii stabilite, procesul de votare s-a desfăşurat în 2034 secţii de votare. Cetăţenii din comuna Corjova, r-nul Dubăsari (secţia de votare nr. 5) nu au avut posibilitatea să-şi exercite dreptul la vot din motiv că accesul către secţia de votare a fost blocat de autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol.

Prin hotărîrea nr. 11 din 5 septembrie 2010, Consiliul electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr. 15 a informat Comisia Electorală Centrală despre situaţia creată în comuna Corjova şi imposibilitatea desfăşurării referendumului în secţia de votare nr. 5.

Comisia Electorală Centrală menţionează că pînă în anul 2003, inclusiv, în această localitate au fost organizate şi desfăşurate alegeri.

Comisia Electorală Centrală a prevăzut posibila derulare a evenimentelor şi a eliberat biroului electoral al secţiei de votare nr. 5 din Corjova 1000 de certificate pentru drept de vot, iar birourilor electorale ale secţiilor de votare din localităţile învecinate le-au fost distribuite buletine de vot suplimentare.

Comisia Electorală Centrală a constatat imposibilitatea efectuării referendumului republican constituţional în comuna Corjova, dat fiind faptul că viaţa şi sănătatea alegătorilor şi membrilor biroului electoral al secţiei de votare nr. 5, amplasată în Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, au fost puse în pericol, a luat act de această situaţie şi a adoptat o hotărîre prin care cetăţenii înscrişi în listele electorale respective să poată vota, în baza listelor suplimentare, în secţiile de votare nr. 4 şi 14 din comuna Cocieri, secţia de votare nr. 13 din satul Ustia, raionul Dubăsari şi nr.113 din mun. Chişinău la prezentarea actelor de identitate ce atestă domicilierea lor în comuna Corjova.

Hotărîrea a fost transmisă imediat Consiliului electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr. 15, birourilor electorale ale secţiilor de votare nr. 4 şi 14 din comuna Cocieri, biroului electoral al secţiei de votare nr. 13 din satul Ustia, raionul Dubăsari, şi biroului electoral al secţiei de votare nr.113 din mun. Chişinău. Biroul electoral al secţiei de votare nr. 5 din comuna Corjova a adus la cunoştinţa cetăţenilor din această localitate hotărîrea sus-menţionată.

Concomitent CEC a sesizat Procuratura Generală privind acţiunile ilegale ale unui grup de persoane de împiedicare a exercitării dreptului de vot al cetăţenilor din comuna Corjova, raionul Dubăsari.

Pe parcursul perioadei electorale la Comisia Electorală Centrală au parvenit 10 contestaţii, dintre care o contestaţie a fost restituită contestatarului în temeiul art. 66 alin. (3) din Codul electoral pentru a fi depusă conform competenţei Curţii de Apel Chişinău, două au fost remise spre examinare după competenţă conform art. 66 alin. (5) din Codul electoral. O contestaţie a fost retrasă prin cerere de către contestatar, o contestaţie cu acelaşi subiect a fost depusă concomitent la două organe electorale de nivel diferit, care, potrivit art. 65 alin. (2) din Codul electoral, a fost examinată de către organul electoral inferior.

Asupra celorlalte 5 contestaţii au fost adoptate hotărîri: o contestaţie a fost admisă parţial, trei au fost respinse ca fiind neîntemeiate, iar asupra uneia s-a luat act prin hotărîre şi s-a remis organului competent spre investigare şi soluţionare.

Comisia Electorală Centrală a fost sesizată în majoritatea cazurilor privind încălcarea legislaţiei electorale la efectuarea agitaţiei electorale de către participanţii la referendum, faptul că în rapoartele financiare nu se reflectă cheltuielile legate de difuzarea şi plasarea publicităţii electorale, precum şi asupra modului de constituire a secţiilor de votare din străinătate. Astfel, au fost invocate încălcări ale prevederilor art.27 alin.(2), art.291 alin. (3), art.38 alin.(5), (6) şi (8), art.47 alin.(2) şi (7), art.641 alin.(6) din Codul electoral.

Au fost depuse contestaţii de către PCRM — 6; PRM — 1; PNL — 1; PLDM — 1; PSD — 1.

Prin hotărîrile Comisiei Electorale Centrale, au fost avertizaţi unii participanţi la referendum asupra încălcării prevederilor Codului electoral. Un participant la referendum a fost obligat să retragă din grila de emisie spotul electoral contestat.

CEC a remis Ministerului Justiţiei spre examinare conform Legii privind partidele politice o hotărîre şi materialele conexe cu referire la activitatea Partidului Naţional Liberal; a obligat un participant la referendum să retragă din grila de emisie spotul publicitar contestat; a remis Ministerului Afacerilor Interne pentru investigare în conformitate cu legislaţia în vigoare o contestaţie şi o hotărîre pe marginea unei contestaţii cu materialele anexate la acestea.

În perioada electorală la Comisia Electorală Centrală au parvenit 50 petiţii şi plîngeri din partea cetăţenilor privind procedurile electorale.

Comisia Electorală Centrală a înregistrat 9 demersuri, sesizări şi cereri din partea participanţilor la referendum.

Comisia Electorală Centrală a adoptat hotărîri:

În total în perioada electorală au avut loc 21 şedinţe, au fost adoptate 247 hotărîri privind organizarea şi desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010.

Toate şedinţele Comisiei au fost publice, iar hotărîrile sale au fost plasate pe pagina web în termen de 24 de ore.