Preşedintele PPCD, Iurie Roşca, a susţinut luni, 6 septembrie, o conferinţă de presă, în cadrul căreia a prezentat poziţia formaţiunii pe care o conduce faţă de eşecul referendumului constituţional din 5 septembrie 2010. Iurie Roşca s-a referit la cauzele care, în opinia sa, au dus la aprofundarea crizei politice în Republica Moldova, accentuând că responsabilitatea pentru situaţia creată le revine, în primul rând, celor patru lideri ai alianţei de guvernământ, care, din cauza unor interese înguste “de tip mafiot”, au aruncat în vânt aproximativ 4 milioane de lei. Totodată, liderul creştin-democrat a criticat instituţiile internaţionale pentru faptul că acestea au rămas indiferente faţă de gravele derapaje antidemocratice pe care le-a comis actuala Putere, pe parcursul ultimului an.

A eşuat tentativa de uzurpare a puterii de stat şi de rămânere la guvernare a AIE

Prima constatare evidentă este că poporul Republicii Moldova a exprimat un categoric vot de blam Alianţei pentru Integrare Europeană pentru politica antisocială, antipopulară pe care a promovat-o din momentul în care a uzurpat puterea. Aşadar, avem o înfrângere zdrobitoare a AIE. În acelaşi timp, s-a confirmat în mod clar şi categoric teza pe care a expus-o de nenumărate ori în scris, în cadrul conferinţelor de presă şi a dezbaterilor, că referendumul în vederea schimbării articolului 78 al Constituţiei nu este o soluţie de depăşire a crizei politice şi constituţionale. S-a mai confirmat şi un alt adevăr pe care îmi place să-l formulez: tentativa de uzurpare a puterii de stat şi de rămânere la guvernare cu orice preţ a AIE a eşuat. Poporul s-a pronunţat contra alegerii directe a preşedintelui, prin urmare, s-a pronunţat categoric pentru forma de guvernământ republică parlamentară. De azi încolo, nici unul dintre aventurierii politici care au încăput din întâmplare, cu duiumul, în actualul Legislativ nu va mai putea pretinde că alegerea directă a şefului statului ar fi mai democratică sau ar fi dorită de cetăţenii Republicii Moldova.

100 000 de alegători au susţinut mesajul PPCD

Aş vrea, de asemenea, să vă atrag atenţia asupra faptului că din cei circa 30 de procente de alegători care s-au prezentat la urnele de vot, circa 12,5% au votat contra modificării acestei formulări constituţionale. Adică circa 100 000 de cetăţeni ai Republicii Moldova au susţinut mesajul Partidului Popular Creştin Democrat, au susţinut Calea a Treia e ieşire din impas.

Vreau să profit de ocazie şi să-mi exprim sincerele mele mulţumiri, din partea mea şi a colegilor mei, tuturor cetăţenilor Republicii Moldova care au urmat îndemnul Partidului Popular Creştin Democrat, au mers la referendum şi s-au pronunţat contra acestei iniţiative.

Liderii AIE trebuie să restituie statului 40 de milioane de lei

Acum ar mai fi o constatare de ordin general. Republica Moldova a pierdut numai în acest exerciţiu inutil 40 de milioane de lei, bani bugetari. Cred că este cazul să ne adresăm public către conducătorii AIE să fie buni să restituie aceşti bani în Bugetul de Stat. Ei sunt patru. Să pună câte 10 milioane de lei fiecare şi s-a rezolvat problema. Sau partea leului, poate s-o depună domnul Lupu Marian, care poartă o răspundere specială în acest caz şi care a avut obsesia să fie preşedinte cu orice preţ. Facem abstracţie de înţelegerile pe care le-au avut cei din coaliţie pentru promovarea lui Lupu în funcţia de şef al statului. Am spus-o de sute de ori şi vreau să repet: dacă Marian Lupu nu ar fi insistat asupra propriei sale candidaturi, acest referendum nu ar fi avut loc şi soluţia ar fi fost identificată în Parlament cu o candidatură de compromis, acceptabilă pentru ambele părţi. Aşa cum domnia sa are sponsori destul de consistenţi financiar, n-are decât să contribuie cu mai mulţi bani la achitarea acestei sume în Bugetul de Stat.

Iată că până la urmă s-a ajuns tot la soluţia pe care am formulat-o imediat după eşuarea ultimei tentative de alegere a şefului statului în Parlament. Am înţeles de la colegi că domnul prim-ministru Filat a prins pofta consensului politic şi a cooperării parlamentare. Felicitări pentru această lecţie, care ne-a costat 40 de milioane de lei.

Cei 4 infractori politici au paralizat organele statului de drept

Eu îmi iau îndrăzneala să susţin că, de fapt, cei patru infractori politici s-au comportat atât de obraznic cu cetăţenii Republicii Moldova, cu legea şi cu Constituţia încât au rămas nepedepsiţi pentru tentativa de lovitură de stat din 7 aprilie 2009. Aceşti “campioni ai democraţiei” au pus mâna pe Procuratură şi pe toate organele de anchetă şi au paralizat structurile statului de drept, acestea fiind în incapacitate de a investiga onest şi obiectiv ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009, cine sunt vinovaţii, cine sunt provocatorii, cine sunt instigatorii, cine a dat foc, cine a distrus clădirile Parlamentului şi a Preşedinţiei, cine a molestat peste 300 de poliţişti nevinovaţi?

Trebuie să remarc cu regret că în această operaţiune de menţinere abuzivă a puterii de stat şi de manipulare a opiniei publice şi-a adus contribuţia şi o anumită parte a presei. Trebuie să remarc un procedeu care s-a utilizat invariabil din 7 aprilie 2009 până în prezent de instituţiile media care susţin actuala guvernare şi care au insistat asupra faptului că nişte poliţişti bestiali ar fi molestat nişte studenţi inocenţi care, vezi Doamne! au vrut să protesteze pentru nişte valori europene şi democratice.

Apropo, pretextul acelei tentative de lovitură de stat a fost falsificarea alegerilor de către comunişti. Iată că guvernarea AIE îşi încheie mandatul având control total asupra organelor de anchetă, însă nu a reuşit să ne demonstreze cum au fost fraudate alegerile anul trecut. Prin urmare, Comisia Nagacevschi, Procuratura Generală, alte instituţii n-au făcut nimic, pentru că dacă făceau ceva ar fi însemnat ca înşişi conducătorii actuali ai Republicii Moldova să-şi pună cătuşe şi să intre de bună voie în camerele de detenţie preventivă pentru a se pune la dispoziţia Justiţiei.

Opinia privată sau oficială a unui demnitar internaţional nu substituie Constituţia Republicii Moldova

Am asistat pe parcursul acestui an la adaptarea necontenită a Codului Electoral la interesele de clan şi de moment ale actualei puteri. Din 1990 şi până în prezent, niciodată legislaţia electorală nu a fost ciopârţită într-un asemenea hal. Trebuie să constat cu regret că instituţiile europene, în care am avut atâta încredere, s-au arătat mult sub aşteptările noastre. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa îşi are sediul aici. Parlamentul Republicii Moldova este parte a Adunării Parlamentare a OSCE. Consiliul Europei monitorizează Republica Moldova din 1995. Există şi doi coraportori din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Republica Moldova este o ţară restanţieră la capitolul instituţii democratice şi respectarea drepturilor omului. Dacă vă amintiţi, în parlamentele precedente, atunci când vreo lege care vizează instituţiile democratice era votată măcar în prima lectură fără avizul prealabil al instituţiilor democratice ale Consiliului Europei, urmau sancţiuni, urmau declaraţii. Imediat venea madam Durrieu cu alţi reprezentanţi ai celorlalte fracţiuni parlamentare din cadrul APCE, se luau măsuri, guvernările anterioare se conformau, uneori cu scârţ, dar se conformau. Atenţionez opinia publică că, de această dată, nici o modificare antidemocratică a legislaţiei electorale nu a avut avizul prealabil, nu a politicienilor de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ci măcar a experţilor în materie de drept şi instituţii democratice a CE. Expertizele asupra legislaţiei nu le fac deputaţii APCE şi nici măcar secretarul general al CE, care ne aminteşte foarte bine de alt secretar general de care am avut parte — Leonid Brejnev. Dacă a spus Brejnev — nu mai este nevoie de lege, a spus secretarul general al Consiliului Europei — nu mai este nevoie de câmp constituţional şi de supremaţia legii în Republica Moldova. Aţi observat, apropo, că în toate dezbaterile pe care le-am purtat, oponenţii mei din actuala guvernare îmi spuneau: “Domnul Roşca, dar cum îndrăzniţi să ne vorbiţi despre Constituţie dacă însuşi secretarul general al Consiliului Europei spune altceva”. Să fie sănătos dânsul, tot respectul, dar opinia privată sau oficială al unui demnitar internaţional nu substituie Constituţia Republicii Moldova.

Un credit de încredere pentru AIE nelimitat şi nemeritat din partea SUA şi UE

Din cauza acestui contrast nereuşit dintre Partidul Comuniştilor şi AIE, Republica Moldova s-a pomenit într-o situaţie foarte delicată: un credit de încredere nelimitat din partea Statelor Unite şi a instituţiilor europene, care s-a materializat în resurse financiare consistente, fapt pentru care suntem extrem de recunoscători. Regret însă că aceste sume s-au dat necondiţionat. Întotdeauna creditarea Republicii Moldova de către Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional sau de către Statele Unite prin diverse proiecte internaţionale s-a făcut condiţionat, condiţia fiind: supremaţia legii, respectarea democraţiei, respectarea drepturilor omului, tranziţia democratică, combaterea corupţiei, combaterea traficului de fiinţe umane, deschiderea de noi locuri de muncă pentru stoparea migraţiei cetăţenilor Republicii Moldova în ţările occidentale. Iată că de această dată, generozitatea prietenilor noştri europeni îi pune într-o situaţie delicată să îşi reevalueze atitudinea faţă de Republica Moldova şi faţă de actorii politici din această ţară. Trebuie să recunosc sincer că personal am purtat nenumărate discuţii cu diplomaţii occidentali acreditaţi la Chişinău în ultimul an, accentuând ideea că ieşirea din impas este una consensuală, şi avem nevoie de o autoritate internaţională care să aşeze la masa de tratative cele două părţi beligerante şi pe care să le oblige delicat, să le îndemne să voteze consensual o reformă minimă în Parlament pentru a debloca situaţia. Din păcate, aceste îndemnuri nu au fost luate în seamă, pretinzându-mi-se, de fiecare dată, că nu este momentul.

Adaptarea necontenită a Codului Electoral la interesele de clan şi de moment ale actualei puteri

Câteva elemente noi la Codul Electoral şi pe care le-am descoperit ieri. Panotajul electoral stradal a fost ţinut chiar şi în ziua alegerilor. Până la acest referendum, panotajul electoral era scos până vineri seara. Dar cea mai gravă chestie este coborârea pragului electoral de validare a alegerilor de la 60 la sută la doar 33%. Aceasta este, de fapt, cea mai gravă chestie. Lucrul acesta s-a făcut cu un fel de aprobare tacită şi neoficială din partea unor birocraţi internaţionali. Cred că cei care şi-au delegat birocraţii la niveluri atât de înalte, forurile continentale şi instituţiile internaţionale, ar trebui să se gândească bine dacă nu cumva oamenii respectivi mănâncă degeaba pâinea contribuabililor ţărilor respective. Pentru că şi ei sunt oameni, nu sunt zei, sunt oameni care greşesc şi de această dată au greşit grav.

Instituţiile internaţionale au obligaţia să oprească derapajele antidemocratice

De remarcat, totuşi, că Republica Moldova, ca membru al unor organizaţii internaţionale, a acceptat varianta de suveranitate limitată. Noi am devenit, din proprie iniţiativă, membri ai Consiliului Europei, în 1995, şi ne-am asumat de bună voie angajamente. De aceea, societatea din Republica Moldova ar fi fost în drept să audă vocile mult mai răspicate ale demnitarilor din Consiliul Europei, pe parcursul acestui an şi ceva, atunci când se înregistrau derapaje antidemocratice. Să ne imaginăm pentru o secundă că Voronin şi PCRM nu ar fi făcut nimic altceva decât să coboare pragul electoral de la 60 la 33 la sută. Vă imaginaţi reacţiile? Eu mi le imaginez. Şi le-am văzut nu o singură dată. Motivul acestei lipse de criticism este foarte clar: PCRM nu vrea să-şi schimbe titulatura şi, din acest motiv, are o imagine foarte proastă în Occident. Comunismul este repudiat şi, în acest caz, contrastul îi avantajează pe cei de la guvernare, care sunt priviţi ca băieţi buni, în raport cu băieţii răi de la PCRM. Mai mult decât atât, cine se uită atent în Planul de Acţiuni Uniunea Europeană-Republica Moldova, la compartimentele instituţii democratice şi reforme politice şi instituţionale veţi vedea cât de clar şi expres scrie acolo despre reformele care trebuie făcute.

Primarii şi consilierii sunt nevoiţi să treacă de partea guvernanţilor, pentru a putea supravieţui financiar

Revin scurt la două reforme şi vă rog să-i întrebaţi pe cei de la guvernare, chiar dacă se vor zborşi în direcţia mea şi a partidului pe care îl reprezint: de ce nu reformează legislaţia care ţine de Administraţia publică locală? De ce nu descentralizează puterea de stat în Republica Moldova, aşa cum ne-am angajat în faţa partenerilor noştri internaţionali? Dacă comuniştii nu au avut suficientă voinţă politică, căci trebuie să recunoaştem că nu au avut la acest capitol, şi au restabilit relaţii de subordine între puterea locală şi cea centrală, de ce în preajma viitoarelor alegeri nu avem această preocupare? De ce primarii noştri sunt nevoiţi să se vopsească în culorile guvernanţilor? Pentru că, în caz contrar, nu pot supravieţui, au nevoie de bani. Trebuia să se umble la două legi, la Legea privind Bugetul de Stat şi la Codul fiscal, pentru descentralizarea finanţelor publice în Republica Moldova. Nu s-a făcut. Am auzit vreo replică din partea cuiva? Personal am fost foarte atent la toate mesajele din exterior. Nimic. Eu sunt foarte liniştit de criticismul pe care îl formulez, pentru că demnitarii din Republica Moldova şi oamenii politici trebuie să fie extrem de respectuoşi cu partenerii şi prietenii noştri externi, mai ales cu donatorii, dar, în acelaşi timp, trebuie să insiste asupra faptului că nu este bine să se vină cu standarde duble. Mie îmi pare foarte rău, dar nu pot să nu constat că, uneori, interesul geopolitic prevalează deasupra dreptului. Şi noi ne zbatem ca să contribuim, împreună cu alte partide politice, la consolidarea Republicii Moldova ca stat independent, democraţie funcţională în care supremaţia legii este valabilă pentru toată lumea, fie că este preşedinte, prim-ministru, om de rând sau om de afaceri.

Războiul Puterii împotriva Justiţiei are drept scop subordonarea acesteia în interes mafiot

A trecut neobservată şi o altă situaţie juridică care mă revoltă profund. Membrii Comisiei Electorale Centrale, prin votul din 22 iunie 2005, au devenit inamovibili pe durata mandatului. Acest vot a fost unul solidar al tuturor deputaţilor acelei legislaturi: comunişti, creştin-democraţi, democraţi şi cei din AMN. A trecut ceva timp, au venit la putere “democraţii” şi au lichidat inamovibilitatea membrilor CEC. De ce? Ca aceştia să depindă de puterea politică. Să ne amintim că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în legislaţia care ţine de audiovizual. Să ne amintim că aceleaşi tentative au fost dezlănţuite şi împotriva puterii judecătoreşti, care nu este perfectă, în care există imperfecţiuni. Dar războiul actual al puterii împotriva justiţiei nu a purtat un caracter justiţiar sau de consolidare a independenţei puterii judecătoreşti şi de sporire a capacităţii instituţionale a ei, ci de subordonare în interes mafiot a puterii judecătoreşti puterii politice.

Procuratura Generală, avocatul guvernării şi călăul opoziţiei

Regret foarte mult că am consumat un an de zile în aşteptări deşarte, sperând că democraţii se vor preocupa nu numai de propriile fotolii, ci şi de scoaterea de sub controlul politic al unei instituţii extrem de importante — Procuratura Generală. Din 1995 şi până în prezent s-au succedat 6 legislaturi, unele pline, altele parţiale. Şi în nici o legislatură, deşi am insistat în permanenţă, nu s-a recurs la modificarea statutului şi la revederea rolului Procuraturii Generale. De ce? Pentru că tuturor guvernărilor le-a fost convenabil ca Procuratura Generală să fie avocatul guvernării şi călăul opoziţiei. M-aş întreba dacă aţi auzit cumva ca în ultimul an şi ceva, cineva dintre demnitarii europeni să fi ridicat această problemă public. Asta ţinea de voinţa politică a actualilor deputaţi şi membri ai Guvernului.

Fiecare dintre cei 4 aventurieri politici spera ca, devenind preşedinte, să controleze Parlamentul, Guvernul, Justiţia, puterea localăşi, mai ales, afacerile

Ar fi ideal dacă actuala legislatură, înainte de a fi dizolvată de Mihai Ghimpu, ar modifica articolul 78 al Constituţiei, pentru că există legea care a primit avizul Curţii Constituţionale, în sensul simplificării procedurii de alegere a şefului statului. Doar după aceea Mihai Ghimpu să dea decret de dizolvare a Parlamentului şi de anunţare a alegerilor anticipate. Pentru votarea unei astfel de legi şi pentru parcurgerea tuturor etapelor, două săptămâni sunt absolut suficiente. De ce spun acest lucru? Pentru că am observat insistenţa doar într-o singură direcţie. Cei care s-au fript nu mai vor să vadă Parlamentul, nu ştiu dacă mai vor să se întâlnească cu alegătorii. Dar soluţia trebuie să fie una consensuală. Încă o dată subliniez: Constituţia nu are culoare politică şi nici încărcătură ideologică. Este nevoie să se revină la această normă. Revin la propunerile pe care le-am făcut şi care se încadrează în logica propunerii făcute de către fracţiunea comuniştilor. În Constituţie avem articolul 78 care prevede posibilitatea de alegeri repetate în patru tentative. Schema cea mai simplă este ca în prima tentativă să fie ales preşedintele cu 61 de voturi. Dacă nu a fost ales şeful statului, apoi în următoarele tentative să fie ales doar cu 52 de voturi. Aşa cum legislaţia, Constituţia nu permit alte modificări constituţionale sau legislative în acest sens în actuala legislatură, eu aş propune ca înainte de a ne angaja în campania electorală pentru alegerile parlamentare şi după ce va fi emis decretul de dizolvare a Parlamentului, toate partidele politice să semneze un pact, un angajament de onoare privind modificarea prin consens a câtorva articole defectuoase din Constituţia Republicii Moldova, care să pună capăt odată şi pentru totdeauna situaţiilor în care ne-am pomenit de câteva ori succesiv din cauza imaturităţii celor care au umblat la prevederile constituţionale. Le enumăr în continuare: În alineatul 1, articolul 98 se spune: că candidatura primului ministru este desemnată prin decret prezidenţial după consultarea prealabilă a fracţiunilor parlamentare. Articolul 98, alineatul 1 este singura explicaţie a faptului că actualii lideri ai componentelor AIE au râvnit funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Acest articol al Constituţiei menţine verticala puterii în Republica Moldova. Fiecare dintre cei 4 aventurieri politici spera ca, devenind preşedinte, să controleze Parlamentul, Guvernul, Justiţia, puterea locală şi, mai ales, afacerile. De aia şi s-a declanşat războiul oligarhilor. Că nu pot fi doi copreşedinţi ai Republicii Moldova, dar numai unul, şi acesta să controleze totul, să ne transformăm într-o republică bananieră de tip latino-american, unde 99 la sută din populaţie moare la foame, dar câţiva indivizi sunt milionari şi miliardari, care controlează inclusiv o mare parte a presei.

Deci, articolul 98 poate fi modificat foarte simplu şi am testat reacţia tuturor politicienilor care au participat în această competiţie pentru referendum. I-am întrebat dacă sunt de acord ca de acum încolo candidatura primului ministru să fie emanaţia majorităţii parlamentare. Toată lumea a spus “da”. Adică, după textul care există în formula actuală a Constituţiei să se adauge “propus de către majoritatea parlamentară”. Deci, preşedintele republicii nu emană voinţă politică, ci ia act de voinţa politică a majorităţii parlamentare, indiferent de faptul dacă aceasta constituie un singur partid politic sau zece partide.

Parlamentul nu poate fi omis din joc la modificările permanente ale componenţei Cabinetului de Miniştri

Al doilea element fundamental care tentează şi a tentat de fiecare dată politicienii mai puţin obişnuiţi să se gândească la edificarea unor construcţii funcţionale şi a unui stat de drept, ci la propriul confort de a controla societatea, deci, acest al doilea element este articolul 98, alineat 6, care ţine de remanierile guvernamentale. Abrogarea acestui articol ar face ca niciodată de acum în colo preşedintele Republicii Moldova, împreună cu premierul, să nu poată opera remanieri guvernamentale de capul lor, fără participarea Parlamentului. Remanierile guvernamentale trebuie făcute, aşa cum se face în democraţiile parlamentare, la propunerea primului ministru şi prin conformarea votului parlamentar de 50%+1 de mandate. Adică, dacă un ministru s-a compromis sau nu face faţă situaţiei, primul ministru, care poartă răspunderea politică pentru eficienţa cabinetului său, se prezintă în faţa Parlamentului şi cere ca acestui membru al Guvernului să i se exprime vot de neîncredere. După acest vot de neîncredere, tot primul ministru vine cu o altă candidatură şi cere confirmarea ei în funcţie. Şi Parlamentul, prin votul a 50%+1 de deputaţi confirmă un nou membru al Guvernului. Ar fi logic să fie anume aşa: dacă Parlamentul validează prin votul său componenţa Cabinetului de Miniştri, acest Parlament, cea mai importantă instituţie în construcţia statală a unei democraţii, nu poate fi omis din joc la modificările permanente ale componenţei Cabinetului de Miniştri.

Preşedintele trebuie lipsit de dreptul de a dizolva Parlamentul

De asemenea, vreau să mă refer la alte două articole care se bat cap în cap şi care sunt de prisos în Constituţia Republicii Moldova: articolele 85 şi 89. Articolul 85 îi dă dreptul şefului statului să dizolve Parlamentul, în trei situaţii pe care le cunoaştem, iar articolul 89 îi dă dreptul Parlamentului să îl demită pe şeful statului. Republicile parlamentare au două situaţii constituţionale din care ne putem inspira. Constituţia letonă, de pildă, spune că şeful statului, în cazuri excepţionale, poate iniţia referendumuri de dizolvare a Parlamentului. Pentru că Parlamentul este ales de popor şi poate fi lipsit de mandate tot de către popor. În cazul în care cetăţenii spun NU, Parlamentul trebuie să continue să-şi ducă mandatul mai departe, iar şeful statului este obligat să-şi dea demisia. Iată acesta este echilibrul puterilor în stat.

Totodată, majoritatea democraţiilor parlamentare nu dau şefului statului dreptul de a dizolva Parlamentul, dar nici Parlamentului nu-i dau dreptul de a demite şeful statului. Logica este simplă: deputaţii îl votează pe şeful statului, însă nu-l pot rechema pe durata mandatului. Anume în asta şi constă caracterul democratic al instituţiilor autonome şi al echilibrului între puterile din stat. Tot aşa cum nici judecătorii nu pot fi rechemaţi. Când un preşedinte îşi poate pierde mandatul? Demisie, caz de boală, adică lipsă de capacitate fizică, deces şi condamnare penală definitivă. Punct.

Constituţia Republicii Moldova are un articol care spune că, în cazul în care deputaţii constată că şeful statului a încălcat Constituţia, aceştia îl demit cu voturile a 2/3 dintre deputaţi. Nici măcar nu se vorbeşte de un aviz formal al Curţii Constituţionale. Ambele articole sunt de prisos în Constituţia Republicii Moldova.

Legislaţia actuală îl menţine pe procurorul general pe post de slugă a majorităţii parlamentare

Mai sunt două articole, şi aici epuizez. Articolul 125, care ţine de statutul şi rolul procurorului general, cum se alege acesta şi care îi sunt atribuţiile. Să vedeţi cât de “frumos” este formulat acest articol: “Procurorul general este propus de preşedintele Parlamentului şi votat de majoritatea parlamentară”. Prin urmare, nu are nici un fel de stabilitate în funcţie, în fiecare zi poate fi dat afară. Normal că va fi sluga majorităţii parlamentare şi, în primul rând, a preşedintelui Parlamentului. Iar procurorii îi sunt subordonaţi ierarhic. Deci, în interiorul Procuraturii tot există o verticală a puterii. Procurorul nu are autonomie în gestionarea cazurilor şi poate să-şi piardă mandatul oricând.

Ultimul articol pe care vreau să-l invoc este articolul 64, care ţine de modul de alegere a preşedintelui Parlamentului, dar, mai ales, de demitere a acestuia. În 1994, a fost comisă această greşeală, la iniţiativa domnului Petru Lucinschi, şi spune, nu ştiu de ce, că preşedintele Parlamentului se alege prin vot secret, de parcă ar fi vot universal, direct şi secret. Este ales cu 50%+1, însă este demis cu 2/3. De ce? Preşedintele Parlamentului nu este un demnitar mai important decât ceilalţi deputaţi. El coordonează activitatea Parlamentului, el nu trebuie să conducă nici Aparatul Parlamentului, pentru asta este o persoană tehnică, care se cheamă secretar general al Parlamentului.

Atribuţiile spicherului trebuie trecute în competenţa fracţiunilor parlamentare

Spun aceste lucruri pentru că în dezbaterile pe care le-am purtat şi în urma a tot ce am urmărit în ultimul an, polemici asupra modificărilor, reformelor etc., niciodată nu am auzit ca cineva din exponenţii Alianţei să se întrebe de ce preşedintele Parlamentului este singurul demnitar mai important decât ceilalţi 100 de deputaţi, în drept să propună candidatura procurorului general. Cu ce este el mai important, ca drept de iniţiativă în Parlament, decât oricare alt deputat sau fracţiune parlamentară? De ce guvernatorul Băncii Naţionale este numit doar la propunerea preşedintelui Parlamentului? De ce preşedintele avocaţilor parlamentari şi cel al Curţii de Conturi sunt numiţi pe aceeaşi formulă? De ce preşedintele Comisiei naţionale a valorilor mobiliare este numit pe aceeaşi formulă? Aţi văzut câte scântei au ieşit în Parlament, vizavi de acest subiect. De ce nu s-a propus să fie schimbată legislaţia respectivă, astfel încât, în loc de “preşedintele Parlamentului”, să se scrie “grupurile parlamentare” sau “fracţiunile parlamentare”? Ele sunt reprezentative, nu preşedintele Parlamentului, care coordonează, nu conduce. La noi s-a produs o confuzie: avem doi şefi de prim-rang, preşedintele republicii şi preşedintele Parlamentului. Dacă nu vom reuşi să ne concentrăm asupra acestor aspecte, Republica Moldova va continua să fie o ţară cu deficienţe la capitolul instituţii democratice şi buna funcţionare a statului de drept. Nu este vorba de culoare politică sau de reglări de conturi. De aceea, consensul, cooperarea, stabilitatea, compromisul rezonabil, rămân cuvinte de ordine pentru buna funcţionare a Republicii Moldova şi pentru adoptarea unei legislaţii care ţine de reforme politice şi instituţionale, nu de aspecte doctrinare.

“Războiul oligarhilor” a fost declanşat de câteva grupări de tip mafiot, care ţinteau funcţia de şef al statului

Am văzut cu toţii că, în anul care s-a scurs, actuala guvernare nu a rezolvat nici o problemă economică, nu a reuşit să combată, câtuşi de puţin, crima economică, corupţia şi contrabanda, în special, cea cu ţigări. Nu a reuşit să deschidă nici un loc de muncă nou. Nu a reuşit să diminueze ritmurile migraţiei cetăţenilor Republicii Moldova pe motive economice. Nu a reuşit să stopeze presiunile reprezentanţilor organelor de anchetă împotriva mediului de afaceri, care sunt terorizaţi în continuare de către cei care estorchează bani, arătându-şi legitimaţia oamenilor de afaceri, ca aceştia să poată activa.

Mai mult decât atât, spre dezgustul întregii societăţi, câteva grupări de tip mafiot, care ţinteau funcţia de şef al statului, au declanşat “războiul oligarhilor”. Acest război nu putea să aibă altă ţintă decât distorsionarea imaginii adversarului, pentru că instituţii ale statului de drept care să investigheze aceste cazuri nu există la ora actuală. Ele sunt paralizate de către cei care se află la putere. Aşa stând lucrurile, cred că votul de blam exprimat în cadrul referendumului de duminică va pecetlui soarta învingătorilor de ieri şi va pregăti, iremediabil, eşecul în cadrul alegerilor parlamentare anticipate a tuturor celor patru componente ale AIE.

Nu ştim cine sunt cei care au ignorat plebiscitul, însă îi putem evalua pe cei care au votat CONTRA

Vreau, de asemenea, să fac o precizare în legătură cu poziţia pe care a avut-o Partidul Comuniştilor. Faptul că cetăţenii nu au ieşit la vot nu înseamnă că aceştia sunt, neapărat, adepţii PCRM. Pentru că boicotul nu permite să constatăm, la modul obiectiv, câţi au urmat îndemnul PCRM şi câţi au ignorat, pur şi simplu, acest referendum, având alte priorităţi, de ordin economic, social etc. Există şi varianta că rata de absenteism a fost atât de mare, pentru că însuşi referendumul nu a prezentat nici un interes pentru majoritatea covârşitoarea a cetăţenilor Republicii Moldova.

Iată de ce noi considerăm că votul activ este mult mai relevant. Şi cele 12,5 procente din numărul participanţilor din circa 30 la sută reprezintă o valoare extrem de importantă şi relevantă. Oamenii au respins manipularea, chiar dacă aceasta s-a făcut masiv, nu doar prin intermediul unor instituţii mass-media, dar şi prin mai toate instituţiile de sondare a opiniei publice. Sondală şi Păcală, cum spunea autorul unui articol de presă. Tare se mai ofensau sociologii noştri de serviciu când puneam la îndoială exerciţiile lor aritmetice. Aş vrea să le văd feţele şifonate, răvăşite şi pline de frustrări nu numai ale celor patru lideri politici, dar şi ale celor care îi servesc cu instituţii de sondare a opiniei publice, afiliate unor interese oculte, care au şi această faţadă politică.

Sper ca cei care se mai află încă la putere să facă un gest patriotic şi să evite pe viitor astfel de crize

Acestea au fost constatările şi aprecierile pe care am vrut să vi le fac şi sper din toată inima că, cel puţin, pe ultima sută de metri, cei care deţin provizoriu puterea în Republica Moldova să facă un gest patriotic şi să invite la dialog PCRM, să se aşeze la o masă de dialog, nu de tratative, ca după război, şi să găsească soluţia optimă pentru modificarea articolului 78 din Constituţie, pentru a fi evitate astfel de crize în viitor. Şi dacă articolul 78 va fi modificat, în sensul simplificării modalităţii de alegere a şefului statului, iar printr-un pact naţional, printr-un angajament de onoare al tuturor concurenţilor electorali, vom modifica, imediat după încheierea campaniei electorale, şi celelalte articole despre care am vorbit, printr-un larg consens parlamentar, în acest caz putem considera că această lecţie amară, care s-a declanşat la 7 aprilie şi s-a încheiat la 5 septembrie, a fost utilă nu doar societăţii, dar şi clasei politice. Astfel încât Constituţia să permită buna funcţionare şi cooperare între instituţiile democratice, să asigure la modul real separaţia puterilor în stat şi să pună capăt verticalei puterii şi instabilităţii politice. Este o lecţie amară, regretabilă, costisitoare, însă trebuie să cădem de acord că a greşi e omeneşte şi este cazul să-şi adune atâta voinţă cât le-a mai rămas celor din AIE să întindă o mână de parteneri Partidului Comuniştilor pentru a modifica Constituţia. Este singurul gest care ar putea să-i reabiliteze măcar parţial pe cei patru aventurieri în faţa opiniei publice, dar şi în faţa partenerilor noştri occidentali. Îmi imaginez cam cum se simt diplomaţii care urmăresc nervos ştirile şi aş vrea foarte mult să cred că şi dânşii îşi vor face datoria să îi îndemne la spirit rezonabil pe cei care se află astăzi la guvernare.

Sursa: /Ziarul “Flux” nr. 32 (764) din 10 septembrie 2010/

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

YouTube | Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet