Întrunire cu APL privind organizarea referendumului
Prim-ministrul a invitat reprezentanţii autorităţilor locale la o şedinţă de lucru privind organizarea referendumului republican constituţional din 5 septembrie 2010. La întrunire au participat circa 750 de reprezentnaţi ai APL (primari şi preşedinţi de raioane), reprezentanţi ai Comisiei Electorale Centrale, ai Ministerului de Interne şi Procuraturii Generale, ai misiunilor diplomatice şi ai societăţii civile. În alocuţiunea sa, premierul Vladimir Filat a declarat că scopul şedinţei este organizarea şi desfăşurarea referendumului, asigurarea dreptului şi a condiţiilor necesare ca cetăţenii să-şi exprime opţiunea prin vot. În acelaşi timp, el a menţionat că boicotul se încadrează în limitele legii, dar acţiunile întreprinse de exponenţii acestei poziţii nu trebuie să se transfiorme în sabotaj sub formă de decizii ale autorităţilor publice locale, care ar limita dreptul cetăţeanului la libera exprimare. Reprezentanţii CEC s-au referit la necesitatea pregătirii şi dotării adecvate a sediilor secţiilor de votare, precum şi la asigurarea calităţii adecvate a listelor electorale, în cuprinsul cărora continuă să fie prezente lacune, ar eforturile autorităţilor locale nu sît eficiente pentru înlăturarea lor. În replică, reprezentnaţi ai APL au invocat coordonarea insuficientă din partea autoprităţilor centrale şi erori care perpetuiază în listele electroale, în pofida faptului că au atenţionat anterior asupra lor organele de resort şi au efectuat corectări.
CEC informează suplimentar despre posibilitatea ridicării certificatelor pentru drept de vot
Comisia Electorală Centrală aduce aminte alegătorilor că certificatele cu drept de vot pot fi ridicate de la biroul secţiei de votare pînă la data de 4 septembrie 2010 inclusiv. Potrivit legislaţiei electorale, persoanele care în ziua alegerilor nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţa pot solicita de la biroul secţiei de votare, un certificat pentru drept de vot. Acesta se eliberează pe baza buletinului de identitate sau a unui alt act de identitate acceptat pentru participarea la votare şi va permite alegătorilor să voteze în orice secţie de votare de pe teritoriul ţării. CEC reiterează că studenţii care, către data referendumului, nu vor avea perfectată viza de reşedinţă temporară în localitatea în care îşi efectuează studiile vor putea vota fie în localitatea de domiciliu permanent, fie în altă secţie de votare din ţară, dacă au certificat pentru drept de vot.