Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriReferendum2010Buletin informativ

Buletin informativ din 3 septembrie 2010

|versiune pentru tipar|

Bilanţul campaniei pentru referendum

Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut un bilanţ al campaniei şi al organizării referendumului din 5 septembrie. Conform CEC, au fost constituite 2035 de secţii de votare în ţară, 78 de secţii peste hotare, pentru 2,6 milioane de alegători înscrişi în listele electorale au fost tipărite 2 milioane 805 mii de buletine, 130 de mii dintre care au fost transmise secţiilor de votare de peste hotare. Potrivit CEC, au fost depuse numai 6 contestaţii, spre deosebire de 180 contestaţii, cîte au fost depuse la alegerile parlamentare din 2009.

Liderii AIE cheamă la referendum

Cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană au organizat un briefing, în care şi-au reiterat poziţia comună cu privire la situaţia politică din ţară şi au făcut un apel către popor de a participa la referendum şi de a vota pentru alegerea directă a preşedintelui. În opinia lor, doar prezenţa la referendum va putea pune capăt crizei “constituţionale” şi va permite reluarea activităţii depline a instituţiilor de stat.

Un singur radiodifuzor învinuit de încălcări în reflectarea campaniei

Postul privat de televiziune NIT este singurul din cele 4 canale cu acoperire naţională, monitorizate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), care a admis încălcări la reflectarea campaniei pentru referendumul constituţional din 5 septembrie. Potrivit lui Dinu Ciocan, şef al Direcţiei monitorizare din cadrul CCA, radiodifuzorul privat respectiv ar fi admis 12 încălcări la capitolul prezentarea opiniilor părtinitoare şi lipsa sursei a doua. Reprezentantul NIT susţine că radiodifuzorul a prezentat în subiectele difuzate părerea tuturor actorilor implicaţi în eveniment. În acelaşi timp, unii membri ai CCA consideră că instituţia respectivă are abordare inegală în raport cu radiodifuzorii şi a sugerat că CCA favorizează anumiţi radiodifuzori. CCA a mai anunţat că va lua măsuri şi faţă de 23 de radiodifuzori care nu au prezentat declaraţia privind intenţia de mediatizare a campaniei pentru referendum, dar au pus pe post subiecte electorale.

CEC a respins contestaţia PNL

Reprezentantul Partidului Naţional Liberal (PNL) a cerut Comisiei Electorale Centrale să avertizeze participantul la referendum, Partidul Umanist din Moldova (PUM) şi să adreseze instanţei de judecată competentă o cerere de anulare a înregistrării acestui participant la referendum, ca urmare a folosirii intenţionate de către acesta a fondurilor financiare şi materiale nedeclarate. PNL î-şi argumentează contestaţia prin faptul că PUM a plasat o reţea complexă de panouri de tip Bill-Board, însă în rapoartele financiare prezentate nu sunt reflectate careva cheltuieli ce ţin de plasarea publicităţii electorale pe panouri de tip Bill-Board. În opinia contestatarului, PUM a încălcat prevederile despre interzicerea finanţării şi susţinerii materiale sub orice formă a campaniilor electorale de către organizaţii de binefacere şi religioase, folosirea intenţionată a fondurilor şi materialelor nedeclarate. Examinînd contestaţia, CEC a constatat că materialele panourile publicitare de tip Bill-Board şi care au următorul conţinut: “ÎNCREDERE NEAMULUI DE BUNĂ CREDINŢĂ Valeriu Pasat” şi fotografia dlui V. Pasat; “NU CRED ÎN NIMENI ???” şi al treilea “STIMĂ, TRADIŢIE, ŢARĂ: SEMNEAZĂ PENTRU ŢARA TA ORTODOXĂ”, — nu pot fi calificate ca materiale de publicitate electorală în scop de agitaţie electorală desfăşurată de participantul la referendum, deoarece nu reprezintă acţiuni menite să determine alegătorii de a susţine opţiunea sa “pentru” în problema supusă referendumului. Respingînd contestaţia, CEC a mai precizat că urmează a se face distincţie între campania electorală desfăşurată în perioada alegerilor de către partidele politice şi alte organizaţii social-politice şi activitatea desfăşurată de către acestea în perioada preelectorală şi cea postelectorală în vederea realizării voinţei lor politice care este exprimată în statutele şi programele lor, înregistrate în modul stabilit, cu respectarea legii.

Poliţia va asigura ordinea publică la referendum

Circa 70% din efectivele comisariatelor de poliţie vor fi implicate în menţinerea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a plebiscitului. Conform declaraţiilor reprezentanţilor serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), principala sarcină în ziua referendumului va fi prevenirea, contracararea şi constatarea contravenţiilor şi infracţiunilor electorale; acordarea asistenţei preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare la asigurarea ordinii publice în localul de votare şi pe teritoriul din preajmă. Poliţia va asigura paza bunurilor materiale la consiliile şi birourile electorale, escortarea transportării buletinelor de vot şi asigurarea integrităţii acestora şi a altor documente electorale.

Declaraţii şi comunicate de presă ale concurenţilor electorali