Codul electoral

Nr. 1381-XIII din 21.11.97
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.81/667 din 08.12.1997
Titlul V. Alegerile locale
Articolul 118. Aplicarea prezentului titlu
Prevederile prezentului titlu (art.118 - art.140) sînt aplicabile numai în cazul alegerilor primarilor şi consilierilor în consiliile locale.
[Art.118 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.118 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
Articolul 119. Alegerile locale
(1) Primarii oraşelor (municipiilor), satelor (comunelor) şi consilierii în consiliile raionale orăşeneşti (municipale) şi săteşti (comunale) se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani, care începe efectiv din ziua efectuării alegerilor locale generale.
(2) Numărul consilierilor este stabilit de legea privind administraţia publică locală.
(3) În unităţile administrativ-teritoriale cu statut special, alegerile locale se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentului cod şi actele adoptate de autorităţile reprezentative ale unităţilor administrativ-teritoriale respective.
[Art.119 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.119 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
Articolul 120. Circumscripţiile electorale şi secţiile de votare. Consiliile electorale de circumscripţie şi birourile electorale ale secţiilor de votare
(1) Pentru alegerile consiliilor locale şi ale primarilor fiecare raion, unitate administrativ teritorială cu statut special, oraş (municipiu), sat (comună) constituie o singură circumscripţie electorală. Circumscripţiile electorale orăşeneşti (municipale), săteşti (comunale) sînt constituite de către consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova cu cel puţin 45 de zile înainte de ziua alegerilor.
(2) Consiliile electorale de circumscripţie orăşeneşti (municipale), săteşti (comunale) sînt constituite de către consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi ale Republicii Moldova cu cel puţin 40 de zile înainte de ziua alegerilor. Modul de constituire şi funcţiile lor sînt prevăzute la art.27 şi art.28, care se aplică în modul corespunzător. În cazul desfăşurării alegerilor noi sau parţiale, consiliile electorale de circumscripţie se constituie de către Comisia Electorală Centrală.
(3) Circumscripţiile electorale pentru alegerea consiliilor locale şi a primarilor se divizează în secţii de votare, pentru care se constituie birouri electorale. Birourile electorale ale secţiilor de votare se constituie şi îşi exercită atribuţiile în condiţiile art.29 şi art.30, care se aplică în modul corespunzător.
[Art.120 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.120 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
[Art.120 modificat prin Legea nr.268-XIV din 04.02.99]
Articolul 121. Atribuţiile speciale ale consiliului electoral
În localităţile în care pentru desfăşurarea alegerilor locale se
formează o singură secţie de votare, consiliul electoral de
circumscripţie îndeplineşte şi atribuţiile biroului electoral al secţiei
de votare.
Articolul 122. Stabilirea datei alegerilor
(1) Data alegerilor locale generale sau anticipate se stabileşte
prin hotărîre a Parlamentului, cu cel puţin 60 de zile înainte de
alegeri.
(2) Data votării repetate, a alegerilor noi şi a celor parţiale se
stabilesc de către Comisia Electorală Centrală în condiţiile prezentului
cod.
[Art.122 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
Articolul 123. Restricţiile speciale ale dreptului de vot
(1) La alegerile locale nu participă militarii care îşi satisfac serviciul militar în termen.
(2) La alegerea consiliului local şi a primarului nu participă alegătorii care nu domiciliază în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
[Art.123 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.123 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
Articolul 124. Condiţiile speciale pentru a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleşi consilieri în consiliile locale cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot, care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vîrsta de 18 ani.
(2) Au dreptul de a fi aleşi primari cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vîrsta de 25 de ani.
[Art.124 compl. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.124 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
[Art.124 modificat prin Legea nr.268-XIV din 04.02.99]
Articolul 125. Desemnarea, depunerea candidaturilor şi înregistrarea candidaţilor
Desemnarea, depunerea candidaturilor şi înregistrarea candidaţilor
se face în condiţiile capitolului 6 (art.41 - art.44), care se aplică în
modul corespunzător.
Articolul 126. Condiţiile speciale pentru depunerea candidaturilor de către partide, alte organizaţii social-politice şi blocuri electorale
(1) Numărul de candidaţi în consiliu înscrişi în liste trebuie să conţină minimum 1/2 din numărul mandatelor prevăzute pentru circumscripţia electorală respectivă şi maximum doi candidaţi supleanţi.
(2) Partidele, alte organizaţii social-politice şi blocuri electorale pot propune cîte o singură candidatură pentru funcţia de primar în fiecare circumscripţie electorală. O persoană nu poate candida în mai multe circumscripţii electorale de acelaşi nivel.
(3) O persoană poate candida pentru funcţia de consilier atît în consiliul unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi a Republicii Moldova, cît şi în consiliul unităţii administrativ- teritoriale de nivelul doi. O persoană poate candida şi la funcţia de primar şi la funcţia de consilier local, dar nu poate candida la aceste funcţii în mai multe circumscripţii electorale de acelaşi nivel.
[Art.126 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.126 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
[Alin.3 art.126 modificat prin Legea nr.480-XIV din 02.07.99]
[Alin.3 art.126 introdus prin Legea nr.268-XIV din 04.02.99]
Articolul 127. Condiţiile speciale pentru depunerea candidaturilor de către candidaţii independenţi
Cetăţeanul Republicii Moldova îşi poate depune candidatura în calitate de candidat independent pentru a fi ales în consiliul local dacă este susţinut de 2 la sută din numărul alegătorilor din circumscripţia respectivă, împărţit la numărul de mandate pentru consiliul respectiv, dar nu mai puţin de 50 de persoane, iar pentru a fi ales primar - dacă este susţinut de 5 la sută din numărul alegătorilor din circumscripţie, dar nu mai puţin de 150 de persoane şi nu mai mult de 10000 de persoane.
[Art.127 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.127 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
Articolul 128. Listele electorale
Listele electorale pentru alegerile locale se întocmesc în
condiţiile capitolului 5 (art.39 şi art.40), care se aplică în modul
corespunzător.
Articolul 129. Campania electorală
Campania electorală pentru alegerile locale se desfăşoară în
condiţiile capitolului 7 (art.45 - art.47), care se aplică în modul
corespunzător.
Articolul 130. Buletinele de vot
Pentru alegerile consiliilor raionale, orăşeneşti (municipale), săteşti (comunale) şi pentru alegerile primarilor oraşelor (municipiilor), satelor (comunelor), se întocmesc buletine de vot distincte în condiţiile capitolului 8 (art.48 şi art.49), care se aplică în modul corespunzător.
[Art.130 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.130 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
Articolul 131. Votarea
Votarea în cadrul alegerilor locale se efectuează în condiţiile
capitolului 9 (art.50 - art.55), care se aplică în modul corespunzător.
Articolul 132. Numărarea voturilor şi totalizarea rezultatelor alegerilor
(1) Numărarea voturilor şi totalizarea rezultatelor alegerilor locale au loc în condiţiile capitolului 10 (art.56 - art.62), care se aplică în modul corespunzător.
(2) În procesele-verbale ale consiliilor şi birourilor electorale, se indică numărul de voturi obţinute de fiecare candidat la funcţia de primar sau de consilier, numele şi prenumele primarului şi consilierilor aleşi şi denumirea partidului sau altei organizaţii social-politice, blocului electoral care i-a desemnat sau se face menţiunea "Candidat independent".
[Art.132 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.132 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
Articolul 133. Atribuirea mandatelor de consilier
(1) Mandatele de consilier pentru consiliile raionale, orăşeneşti (municipale) şi săteşti (comunale) se atribuie de către consiliile electorale de circumscripţie respective.
(2) Atribuirea mandatelor de consilier partidelor, altor organizaţii
social-politice, blocurilor electorale se efectuează prin împărţirea succesivă a numărului de voturi valabil exprimate pentru fiecare partid, altă organizaţie social-politică, bloc electoral la 1, 2, 3, 4.etc. pînă la cifra care corespunde numărului de mandate stabilit pentru circumscripţia electorală respectivă.
(3) Din rezultatele tuturor împărţirilor şi din numărul de voturi valabil exprimate pentru candidaţii independenţi se iau în descreştere atîtea numere cîte mandate urmează să fie distribuite în circumscripţia electorală. De cîte numere din acest şir descrescător dispune partidul, altă organizaţie social-politică, blocul electoral atîtea mandate i se atribuie.
(4) Candidatul independent este declarat ales dacă numărul de voturi valabil exprimate pentru el se încadrează în şirul descrescător.
(5) Candidaţilor pentru funcţia de consilier li se atribuie mandate în ordinea înscrierii acestora pe liste, începînd cu lista pentru care s-au exprimat cele mai multe voturi.
(6) Dacă ultimul mandat neatribuit are mai mulţi pretendenţi cu acelaşi număr de voturi, consiliul electoral de circumscripţie îl atribuie prin tragere la sorţi, consemnînd faptul acesta în procesul-verbal.
(7) Dacă un partid, o altă organizaţie social-politică, un bloc electoral obţine un număr de mandate superior celui de candidaţi incluşi în listă, surplusul de numere din şirul descrescător al formaţiunii respective se elimină, înlocuindu-se cu numerele în descreştere ale celorlalţi concurenţi electorali.
(8) Dacă în buletinul de vot pentru alegerea consiliilor au fost incluşi numai candidaţi independenţi, consiliul electoral de circumscripţie întocmeşte lista candidaţilor cu numărul de voturi în descreştere obţinut de aceştia, atribuind fiecăruia de pe listă cîte un mandat pînă la epuizarea numărului de mandate.
(9) Candidaţii care au fost incluşi în listă, dar nu au fost aleşi sînt declaraţi candidaţi supleanţi. În cazul în care mandatul de consilier aparţinînd unui partid, altei organizaţii social-politice sau unui bloc electoral devine vacant înainte de termen, acest mandat se atribuie unuia din candidaţii supleanţi ai formaţiunii respective, în ordinea includerii acestora în listă.
(10) În cazul în care mandatul de consilier deţinut de un candidat independent devine vacant, vacanţa se completează prin restabilirea şirului descrescător, excluzîndu-se numărul ce aparţine respectiv şi incluzîndu-se numărul următor din şir.
(11) Dacă în buletinul de vot au fost incluşi numai candidaţi independenţi, în cazul apariţiei unui mandat vacant, candidatul supleant primeşte mandatul de consilier în condiţiile alin.(10).
(12) Mandatele se atribuie candidaţilor supleanţi de către Comisia Electorală Centrală în condiţiile prezentului articol şi în baza documentelor electorale pe care le deţine.
[Art.133 modificat prin Legea nr.842-XV din 14.02.2002]
Articolul 134. Alegerea primarului
(1) Candidatul pentru funcţia de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare.
(2) În cazul în care nici un candidat nu întruneşte mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate, în termen de 2 săptămîni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu 2 candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Dacă mai mulţi candidaţi au acumulat un număr egal de voturi, consiliul electoral de circumscripţie efectuează tragerea la sorţi, consemnînd faptul respectiv într-un proces-verbal.
(3) La al doilea tur de scrutin se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri. În caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.
[Art.134 introdus prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.134 exclus prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
[Art.134 completat prin Legea nr.268-XIV din 04.02.99]
Articolul 135. Confirmarea legalităţii alegerilor şi validarea mandatelor
(1) Consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul întîi prezintă procesele-verbale cu privire la rezultatele alegerilor în judecătoriile de sector sau municipale respective, iar cele de nivelul doi în judecătoriile unde sînt situate consiliile electorale de circumscripţie ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi. Consiliul electoral de circumscripţie al municipiului Chişinău va prezenta actele respective în judecătoria sectorului unde este situat consiliul electoral de circumscripţie al municipiului Chişinău.
(2) Instanţele de judecată, în termen de 10 zile de la data primirii rapoartelor consiliilor electorale de circumscripţie, confirmă sau infirmă printr-o hotărîre legalitatea alegerilor din fiecare circumscripţie electorală şi o transmit, în termen de 24 de ore după adoptare, Comisiei Electorale Centrale şi consiliilor electorale de circumscripţie respective, care publică rezultatele definitive.
(3) Concomitent cu confirmarea legalităţii alegerilor, instanţele de judecată respective validează mandatele consilierilor şi primarilor aleşi, fapt ce se indică în hotărîre. Persoana aleasă concomitent în funcţiile prevăzute la art.7 din Legea privind statutul alesului local prezintă instanţei de judecată consimţămîntul său de a fi validată în una din aceste funcţii. Instanţele de judecată confirmă, de asemenea, şi lista candidaţilor supleanţi.
(4) Consiliul se consideră legal constituit după validarea mandatelor a cel puţin 2/3 din numărul total de consilieri.
(5) Consiliul electoral de circumscripţie eliberează consilierilor şi primarilor aleşi legitimaţii al căror model se aprobă de Comisia Electorală Centrală.
[Art.135 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.135 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
[Art.135 modificat prin Legea nr.403-XIV din 14.05.99]
Articolul 136. Alegerile nevalabile
Alegerile sînt considerate nevalabile în anumite circumscripţii dacă
la ele au participat mai puţin de 1/3 din numărul persoanelor înscrise
în listele electorale. Hotărîrea cu privire la declararea alegerilor
nevalabile se adoptă de către Comisia Electorală Centrală în baza
actelor prezentate de consiliile electorale de circumscripţie.
Articolul 137. Alegerile nule
Alegerile sînt declarate nule dacă în cadrul operaţiilor electorale
au fost comise încălcări ale prezentului cod care au influenţat
rezultatele votării şi atribuirea mandatelor. Hotărîrea cu privire la
declararea alegerilor nule se adoptă de către Comisia Electorală
Centrală în baza hotărîrilor instanţelor de judecată respective.
Articolul 138. Votarea repetată
(1) Dacă în anumite circumscripţii sau secţii de votare alegerile
sînt declarate nevalabile sau nule, Comisia Electorală Centrală dispune
efectuarea, în termen de 2 săptămîni, a votării repetate pe baza
aceloraşi liste electorale, cu aceleaşi candidaturi şi cu participarea
aceloraşi consilii şi birouri electorale.
(2) Concurenţii electorali vinovaţi de fraudă sînt excluşi din
buletinele de vot, iar consiliile şi birourile electorale care au comis
asemenea fraude se înlocuiesc.
(3) Votarea repetată se consideră valabilă dacă la ea au participat
nu mai puţin de 1/3 din numărul alegătorilor incluşi în listele
electorale.
[Art.138 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
[Alin.3 art.138 introdus prin Legea nr.268-XIV din 04.02.99]
Articolul 139. Alegerile noi
(1) Alegeri noi au loc:
- dacă consiliul a demisionat, a fost dizolvat ori componenţa lui s-a redus cu mai mult de 1/3 din numărul stabilit de Legea privind administraţia publică locală;
- dacă primarul a demisionat, a fost revocat sau nu poate să-şi exercite funcţiile;
- dacă şi după votarea repetată nu a fost ales consiliul şi/sau primarul;
- dacă în unele localităţi nu au avut loc alegeri locale;
- dacă s-a efectuat reorganizarea administrativ-teritorială şi în unităţile administrativ-teritoriale nou-formate este necesară alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (consiliilor, primarilor).
(2) Data alegerilor noi se stabileşte de către Comisia Electorală Centrală cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
(3) Alegerile noi se desfăşoară în condiţiile prezentului cod.
[Art.139 modif. prin Legea nr.31-XV din 13.02.03, în vigoare 28.02.03]
[Art.139 modificat prin Legea nr.796-XV din 25.01.2002]
[Art.139 modificat prin Legea nr.778-XIV din 03.02.2000]
Articolul 140. Alegerile parţiale
(1) În cazul în care, în urma alegerilor, nu a fost ales numărul
stabilit de consilieri, Comisia Electorală Centrală va fixa, în termen
de 2 săptămîni, alegeri parţiale într-o singură sau în mai multe
circumscripţii.
(2) Pentru ocuparea mandatelor vacante, alegerile parţiale se
efectuează în condiţiile titlurilor I, II şi V.
(3) Data alegerilor parţiale se stabileşte prin hotărîre a Comisiei
Electorale Centrale cu cel puţin 60 de zile înainte de ziua alegerilor.
Pagini:
1 / 2 / 3 / 4 / 5 / 6 / 7 / 8
|