Legea Republicii Moldova privind partidele şi alte organizaţii social-politice

Nr.718-XII din 17.09.91
Veştile nr.11-12/106, 1991
V. Suspendarea şi încetarea activităţii partidelor şi altor organizaţii social-politice
Articolul 29(23). Suspendarea activităţii partidelor şi altor
organizaţii social-politice
Ministerul Justiţiei va suspenda activitatea partidului sau a altei
organizaţii social - politice în cazul în care acestea au încălcat
Constituţia sau prezenta lege sau nu au îndeplinit cerinţele expuse în
avertisment.
[Alin.1 art.29(23) completat prin Legea nr.795-XIV din 10.02.2000]
În acest caz, Ministerul Justiţiei va informa în scris organele de
conducere ale partidului respectiv indicînd încalcările prevederilor
legii şi stabilind termenul pentru înlăturarea lor.
În perioada campaniilor electorale activitatea partidelor şi altor
organizaţii social - politice poate fi suspendată numai de către Curtea
Supremă de Justiţie.
[Alin.3 art.29(23) modificat prin Legea nr.788-XIV din 03.02.2000]
[Alin.3 art.29(23) modificat prin Legea nr.788-XIII din 26.03.96]
În timpul suspendării activităţii partidului sau a altei organizaţii
social - politice, acestora li se interzice să se folosească de
mijloacele de informare în masă, să facă propagandă şi agitaţie, să
efectueze operaţiuni bancare sau alte operaţiuni legate de bunuri,precum
şi să participe la alegeri.
[Alin.4 art.29(23) completat prin Legea nr.1615-XII din 19.10.93]
După înlăturarea contravenţiilor, partidul, altă organizaţie
social-politică informează despre aceasta Ministerul Justiţiei, care în
termen de 5 zile, autorizează reluarea activităţii partidului, altei
organizaţii social - politice.
Activitatea partidului sau a altei organizaţii social - politice
poate fi suspendată pe un termen de pînă la şase luni. În cazul în care
nu se vor înlătura încălcările prevederii legii sau pe parcursul unui an
din ziua suspendării, se comit din nou încălcări ale legii, activitatea
se suspendă pentru un an de zile.
Articolul 30(24). Încetarea activităţii partidului sau a altei
organizaţii social-politice
Un partid sau altă organizaţie social-politică îşi încetează
activitatea în cazul:
- autodizolvării conform prevederilor statutare;
- dizolvării prin hotărîre a Curţii Supreme de Justiţie.
Autoritatea care a adoptat decizia privind dizolvarea partidului sau
altei organizaţii social-politice este obligată să informeze neîntîrziat
despre aceasta Ministerul Justiţiei, care va consemna în Registrul
partidelor şi altor organizaţii social-politice intrarea partidului,
altei organizaţii social-politice în faza de lichidare.
Un partid sau altă organizaţie social-politică îşi încetează
existenţa numai după finalizarea procedurii de lichidare şi radierea sa
din Registrul partidelor şi altor organizaţii social-politice.
După încetarea activităţii, bunurile partidului sau altei
organizaţii social-politice vor fi folosite pentru realizarea scopurilor
statutare sau în scopuri filantropice.
[Art.30(24) în redacţia Legii nr.795-XIV din 10.02.2000]
[Pct.2 art.30(24) modificat prin Legea nr.788-XIV din 03.02.2000]
[Pct.2 art.30(24) modificat prin Legea nr.788 din 26.03.96]
Articolul 31(24/1). Procedura de lichidare a partidului sau altei
organizaţii social-politice
Lichidarea partidului sau altei organizaţii social-politice potrivit
Articolului 30 (24) punctul 1) se efectuează de către organul său
permanent de conducere ori de către persoanele desemnate de congres,
conferinţă.
Notă: Vezi Erata din Monitorul Oficial nr.57-58 din 18.05.2000 pag.3
În hotărîrea de lichidare a partidului sau altei organizaţii
social-politice se stabilesc procedura şi termenul în care se va efectua
lichidarea, termenul-limită pînă la care creditorii îşi pot prezenta
creanţele, care trebuie să fie de cel puţin 30 de zile de la data
publicării acestei hotărîri în Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
precum şi destinaţia bunurilor rămase după lichidare.
Dacă lichidarea partidului sau altei organizaţii social-politice se
efectuează potrivit articolului 30 (24) punctul 2), lichidatorii vor fi
numiţi prin hotărîrea de lichidare.
Notă: Vezi Erata din Monitorul Oficial nr.57-58 din 18.05.2000 pag.3
Odată cu numirea lichidatorilor, mandatul organelor partidului sau
altei organizaţii social-politice încetează.
Lichidatorii sînt obligaţi să îndeplinească toate cerinţele
prevăzute de prezenta lege referitor la publicarea avizului privind
lichidarea partidului sau altei organizaţii social-politice. Avizul
privind lichidarea va cuprinde:
numele lichidatorilor şi sediul partidului sau altei organizaţii
social-politice;
procedura şi termenul în care se va efectua lichidarea,
termenul-limită pînă la care creditorii îşi pot prezenta creanţele;
invitaţia creditorilor pentru a prezenta dovezi referitor la
creanţele lor. Creditorii cunoscuţi vor fi invitaţi prin notificări
individuale.
După desemnarea lichidatorilor, aceştia sînt obligaţi să întocmească
neîntîrziat lista de inventariere a bunurilor partidului sau altei
organizaţii social-politice, cu indicarea exactă a activelor şi
pasivelor, listă care va fi semnată de către lichidatori şi conducătorii
organului permanent de conducere.
Lichidatorii sînt obligaţi să continue operaţiunile în curs, să
execute creanţele creditorilor, iar dacă numerarul este insuficient
pentru achitarea tuturor datoriilor, ei sînt în drept să vîndă bunurile
partidului, altei organizaţii social-politice.
Pentru prejudiciile cauzate prin culpa lor, lichidatorii poartă
răspundere atît faţă de partidul sau organizaţia social-politică, cît şi
faţă de terţi.
După încheierea procedurii de lichidare a partidului sau altei
organizaţii social-politice, lichidatorii sînt obligaţi să întocmească
bilanţul de lichidare şi să îl prezinte spre aprobare Ministerului
Justiţiei şi organelor inspectoratului fiscal, precum şi să îl publice
în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Activele, rămase după
executarea tuturor creanţelor creditorilor, vor fi utilizate în
scopurile prevăzute de statut sau de hotărîrea de lichidare.
În toate cazurile de lichidare a partidului sau altei organizaţii
social-politice, pentru efectuarea înscrierii respective în Registrul
partidelor şi altor organizaţii social-politice, lichidatorii prezintă
Ministerului Justiţiei următoarele documente:
cererea cu privire la radierea partidului sau altei organizaţii
social-politice din Registrul partidelor şi altor organizaţii
social-politice;
certificatul de înregistrare (în original);
documentul ce confirmă achitarea în întregime a plăţilor la bugetul
de stat, eliberat de inspectoratul fiscal;
documentele de constituire (în original);
actul despre predarea spre nimicire a ştampilelor, eliberat de
organul împuternicit de poliţie;
copia de pe avizul despre lichidarea partidului sau altei
organizaţii social-politice, publicat în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova.
Obligaţiile lichidatorilor încetează numai după încheierea tuturor
operaţiilor financiar-bancare.
[Art.31(24/1) introdus prin Legea nr.795-XIV din 10.02.2000]
Articolul 32(25). Dizolvarea sancţionară
Curtea Supremă de Justiţie, în baza cererii Ministerului Justiţiei,
va constata încetarea activităţii partidului sau altei organizaţii
social-politice în cazul în care:
partidul sau altă organizaţie social-politică nu a convocat nici un
congres sau conferinţă timp de 4 ani;
numărul membrilor partidului sau altei organizaţii social-politice a
scăzut sub limita prevăzută de lege.
[Alin.1 art.32(25) introdus prin Legea nr.795-XIV din 10.02.2000]
Partidul sau altă organizaţie social - politică poate fi dizolvat
prin hotărîrea Curţii Supreme de Justiţie, în baza demersului
Ministerului Justiţiei, în cazul cînd după suspendarea repetată pe
parcursul unui an se comit încălcări ale Constituţiei sau ale prezentei
legi.
[Alin.2(1) art.32(25) modificat prin Legea nr.788-XIV din 03.02.2000]
[Alin.2(1) art.32(25) modificat prin Legea nr.788 din 26.03.96]
Procurorul republicii are dreptul de a cere suspendarea activităţii
şi dizolvarea oricărui partid sau organizaţii social - politice,
motivîndu-şi cererile adresate Curţii Supreme de Justiţie.
[Alin.3(2) art.32(25) modificat prin Legea nr.788-XIV din 03.02.2000]
[Alin.3(2) art.32(25) modificat prin Legea nr.788 din 26.03.96]
Articolul 33(26). Modul de atacare
Refuzul de înregistrare a statutului partidului sau altei
organizaţii social-politice poate fi atacat la Curtea Supremă de
Justiţie, care va examina plîngerea în termen de cinci zile pe calea
procedurii judiciare speciale.
Decizia privind suspendarea activităţii partidului sau altei
organizaţii social-politice poate fi atacată la Curtea Supremă de
Justiţie, care va examina plîngerea în termen de cinci zile.
[Alin.2 art.33(26) modificat prin Legea nr.788-XIV din 03.02.2000]
[Art.33(26) în redacţia Legii nr.788 din 26.03.96]
Pagini:
1 / 2 / 3 / 4 / 5 / 6 / 7
|