Legea Republicii Moldova cu privire la asociaţiile obşteşti

Nr.837 din 17.05.96
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.6/54 din 23.01.1997
Capitolul IV Proprietatea asociaţiilor obşteşti şi administrarea bunurilor
Articolul 29. Proprietatea
(1) Proprietatea asociaţiei obşteşti este protejată de lege.
(2) Asociaţia obştească poate avea în proprietate orice bunuri
necesare pentru asigurarea materială a activităţii prevăzute de statutul
asociaţiei. Fac excepţie obiectele care, conform legislaţiei sau
acordurilor internaţionale, se pot af la numai în proprietatea statului.
(3) Asociaţia obştească poate avea în proprietate întreprinderi,
organizaţii, instituţii (inclusiv edituri), localuri pentru acţiuni de
binefacere, realizate sau achiziţionate pe contul mijloacelor asociaţiei
în conformitate cu scopurile şi sarcinile statutare.
(4) Întreprinderea asociaţiei obşteşti are dreptul să gestioneze
nestingherit bunurile atribuite. Raporturile dintre asociaţia obştească
- proprietar şi întreprinderea ei se bazează pe contractul încheiat
între acestea.
(5) Instituţia asociaţiei obşteşti are dreptul de administrare
operativă a bunurilor atribuite.
Articolul 30. Sursele de formare a proprietăţii
Proprietatea asociaţiei obşteşti se formează din:
- taxe de aderare şi cotizaţii;
- donaţii;
- încasări din organizarea lecţiilor publice, expoziţiilor,
loteriilor, licitaţiilor, acţiunilor sportive şi de altă natură;
- venituri realizate din activitatea economică productivă şi din
altă activitate de întreprinzător;
- venituri realizate din actele juridice civile;
- venituri realizate din activitatea economică externă;
- mijloace materiale şi financiare donate de sponsori şi filantropi
în conformitate cu Legea cu privire la filantropie şi sponsorizare şi
care se exceptează de la impozitul pe beneficiu;
- alte încasări neinterzise de legislaţie.
Articolul 31. Titularul dreptului de proprietate
în mişcarea obştească
Titular al dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor
mişcării obşteşti este organul permanent colegial eligibil, care are
personalitate juridică.
Articolul 32. Titularul dreptului de proprietate
în organizaţia obştească
(1) Titular al dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor
organizaţiei obşteşti este această organizaţie care are personalitate
juridică. Persoanele fizice, membrii organizaţiei obşteşti, nu au
dreptul de proprietate asupra cotei de bunuri.
(2) Titular al dreptului de proprietate asupra tuturor bunurilor
organizaţiei obşteşti cu mai multe verigi este această organizaţie în
ansamblu. Subdiviziunile structurale (secţiile locale) ale acesteia au
dreptul de administrare operativă a bunurilor atribuite de proprietar.
(3) În organizaţia obştească cu mai multe verigi care reuneşte
organizaţiile teritoriale, în calitate de subiecte independente, într-o
uniune, titular al dreptului de proprietate asupra bunurilor care
aparţin organizaţiei obşteşti în ansamblu este uniunea. Organizaţiile
teritoriale sînt proprietari ai bunurilor care le aparţin.
Articolul 33. Titularul dreptului de proprietate
în instituţia obştească
(1) Instituţia obştească primeşte bunurile, cu drept de administrare
operativă, de la asociaţia obştească fondatoare care este titular al
dreptului de proprietate asupra acestor bunuri. Instituţia obştească
exercită dreptul de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie asupra
bunurilor respective în limitele stabilite de legislaţie, în
conformitate cu scopurile şi sarcinile statutare, în temeiul
contractului încheiat cu fondatorul.
(2) Asociaţia obştească (proprietarul) este în drept să-şi retragă
bunurile nefolosite sau folosite contrar destinaţiei şi să dispună de
ele la latitudinea sa.
(3) Instituţia obştească nu are dreptul să înstrăineze bunurile
atribuite, cele achiziţionate pe contul mijloacelor alocate conform
planului de cheltuieli sau să dispună de ele în alt mod fără autorizaţia
în scris a asociaţiei obşteşti (proprietarului).
(4) Dacă în conformitate cu documentele de constituire instituţiei
obşteşti i se acordă dreptul de a desfăşura activităţi profitabile, de
aceste venituri şi de bunurile achiziţionate pe contul lor dispune de
sine stătător instituţia obştească şi le ia în evidenţă într-un bilanţ
separat.
(5) Instituţia obştească răspunde pentru obligaţiile sale cu
bunurile de care dispune. În caz de insuficienţă a acestor bunuri,
răspunderea subsidiară pentru obligaţiile instituţiei o poartă asociaţia
obştească (proprietarul). În cazul în care fondatori ai instituţiei
obşteşti sînt două sau mai multe asociaţii obşteşti, răspunderea lor
subsidiară este stipulată în contractul de constituire.
Pagini:
1 / 2 / 3 / 4 / 5 / 6 / 7 / 8 / 9 / 10
|