Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Politica socială: deocamdată fără strategie?
|
|
Acordarea unei atenţii sporite sferei sociale, declarate de către Guvern drept o prioritate majoră, a fost stimulată de la începutul lui 2003 de două circumstanţe suplimentare. Prima ţine de elaborarea Strategiei de Reducere a Sărăciei şi Creşterii Economice pentru a putea primi credite din partea Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI). Cea de a doua este legată de exprimarea unei griji mai pronunţate faţă de populaţie în ajunul alegerilor în organele administraţiei publice locale programate pentru 25 mai 2003. Datorită acestui fapt din cele aproximativ 400 de hotărîri ale Guvernului adoptarea în perioada ianuarie-martie a.c. cel puţin o jumătate se referă la problemele de ordin social.
În acest sens accentul s-a pus mai ales pe creşterea rolului statului în reglementarea ocupării forţei de muncă, salarizării şi asigurărilor sociale. Astfel, începînd cu luna aprilie 2003 mărimea pensiilor celor 658 mii de pensionari va fi mărită cu 18%. Această hotărîre a fost adoptată de Guvern, ţinînt cont de sporirea salariului minim, fapt care, la rîndul său, trebuie să mărească încasările în bugetul asigurării sociale de stat.
În luna martie a.c. a fost adoptat Programul naţional privind ocuparea forţei de muncă pentru perioada 2003–2005. Totuşi situaţia pe piaţa forţei de muncă din ţară rămîne a fi îngrijorătoare. Problema diminuării populaţiei care s-a accelerat pe la mijlocul anilor ’90 în ultima vreme s-a agravat din cauza diminuării populaţiei active din punct de vedere economic. În cel de al patrulea semestru al anului 2002 din această categorie făceau parte doar 1579 mii de cetăţeni. În conformitate cu datele statistice populaţia economic activă locuieşte preponderent în zona rurală unde s-a înregistrat cota de 60% din numărul total al şomerilor. Relansarea creşterii economice (după parametrii PIB) nu a avut deocamdată vreun impact asupra şomajului. Astfel, în 1993 în cîmpul muncii erau angajaţi 1688 mii, iar 2002 — doar 1505 mii de cetăţeni (o diminuare cu 10,8%). În conformitate cu metodologia Biroul Internaţional al Muncii (BIM), în anul 2002 au existat 110 mii de şomeri, rata şomajului fiind de 6,8%. În structura şomajului prevalează categoria tineretului, inclusiv a celui cu studii superioare. Mai mult de jumătate din cei plecaţi la munci peste hotare sînt tineri cu vîrsta sub 30 de ani. În conformitate cu Programul naţional privind ocuparea forţei de muncă, se preconizează realizarea a 70 activităţi privind crearea lucrurilor de muncă, oferirea asistenţiei privind angajarea în cîmpul muncii, inclusiv a tineretului, orientării profesionale, protecţiei sociale a şomerilor etc. Astfel, se prevede ca în anul 2005 nivelul şomajului să fie diminuat pînă la limita de 6,0–6,1%.
Guvernul a hotărît ca începînd de la 1 aprilie a.c. să fie mărit salariul tarifar al muncitorilor cu calificaţia de categoria I (inferioară) din unităţile economice aflate la autogestiune de la 250 la 300 lei. Ulterior, de la 1 iulie a.c. se preconizează cea de a două etapă a măririi salariului minim pentru muncitorii cu calificaţia de categoria I pînă la 340 lei (începînd cu 1 iulie 2002 salariul respectiv a fost mărit de la 169 pînă la 250 lei).
Mărirea graduală a salariului minimal este încurajatoare, însă drept punct de reper în acest sens ar trebui să servească nu atît indicele inflaţiei, cît apropierea mărimii salariului de valoarea minimumului de existenţă pentru o persoană aptă de muncă. În cel de al patrulea semestru din 2002 acesta din urmă a constituit 521,7 lei). În prezent raportul este de 0,5:1,0.
Trebuie să se ia în consideraţie că salariul minim al angajaţilor din sfera bugetară este de 100 de lei, ceea ce reprezintă 19,2% din valoarea minimumului de existenţă, şi acest lucru reprezintă o “durere de cap” pentru Guvern. În anul 2002 salariul mediu din învăţămînt a fost de 464,2 lei, constituind 67,1% din salariul mediu pe ţară. În domeniul ocrotirii sănătăţii şi serviciilor sociale salariul mediu a fost de 436,3 lei, constituind 63% din cel mediu pe ţară. Guvernul a propus ca în 2003 să fie mărite salariile din sfera bugetară cu 15–20%, însă sindicatele au considerat acest lucru insuficient. Oricum, mărirea salariilor a fost declarată, deşi restanţele Guvernului la plata salariilor în sfera bugetară depăşeşte cifra de 170 mln lei (aproximativ $12 mln)
Cifrele de mai sus elucidează într-o anumită măsură de ce Republica Moldova este considerată una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Cine totuşi sînt cei săraci, unde locuiesc ei, care categorii de cetăţeni sînt supuse riscului de a fi afectate de sărăcie? În conformitate cu “Raportul privind sărăcia în Republica Moldova” pregătit de Direcţia pentru monitorizarea sărăciei din cadrul Ministerului Economiei, nivelul sărăciei estimat cu ajutorul pragului relativ al sărăciei (50% din echivalentul de consum mediu al gospodăriilor casnice) a constituit 22,8%, adică practic fiecare al patrulea locuitor al Republicii Moldova poate fi considerat relativ sărac. Această concluzie a fost făcută în baza studierii a 6,4 mii de bugete ale gospodăriilor casnice.
Puţin mai înalt este nivelul sărăciei din sudul ţării, unde predomină gospodăria agricolă şi oraşele mici. În general, în mediul rural factorii generatori de sărăcie sînt mai pronunţaţi (indicele sărăciei în sate este mai ridicat decît în oraşe). În ceea ce priveşte oraşele mici, aici şomajul are un caracter stagnant. Multe din întreprinderile vechi nu funcţionează, iar pentru crearea unor locuri noi de muncă lipsesc investiţiile.
Este curios că spre deosebire de alte ţări în Republica Moldova gospodăriile casnice conduse de femei au un nivel de sărăcie mai scăzut decît în cele conduse de bărbaţi. S-a observat că cu cît mai tinere sînt femeile-cap de familie, cu atît este mai mic riscul ca gospodăriile casnice să se regăsească printre cele sărace.
În general, vîrsta tînără a capului gospodăriei casnice constituie un factor care sporeşte riscul afectării de sărăcie a familiilor în diferite regiuni ale lumii. Însă acest lucru nu este caracteristic pentru Moldova. Mai mult decît atît, anume printre gospodăriile casnice conduse de persoane tinere în vîrstă de pînă la 30 ani ponderea săracilor, comparativ cu alte familii, este mai mică, constituind 72,1% din nivelul mediu. Acest lucru este determinat de faptul că familiile tinere în Moldova tradiţional beneficiază de susţinerea materială a părinţilor şi rudelor, ceea ce creează pentru ei condiţii cruţătoare de existenţă, în special pînă cînd în aceste familii se nasc copii.
De aceea atenţia statului ar trebui să fie îndreptată spre fenomenul creşterii riscului sărăciei o dată cu creşterea numărului de copii. Comparativ cu gospodăriile casnice care au un singur copil, nivelul sărăciei în gospodăriile casnice cu trei copii e mai înalt de 1,4 ori, iar în gospodăriile cu patru copii şi mai mult — de 2,1 ori. Într-o situaţie materială extrem de dificilă se află copiii în vîrstă de pînă la 5 ani. Extrem de alarmant este consumul insuficient în familiile cu mulţi copii a produselor alimentare necesare pentru dezvoltarea normală a organismului copilului.
O altă categorie vulnerabilă o constituie persoanele de vîrstă pensionară, sărăcia cărora creşte o dată cu creşterea vîrstei.
Un factor care contribuie la reducerea riscului sărăciei este educaţia — “moştenirea socialismului”. Persoanele cu studii superioare sînt supuse unui risc mai scăzut al sărăciei de 2,3 ori faţă de celelalte persoane. Din păcate, în prezent învăţămîntul devine un privilegiu al familiilor mai asigurate. Cheltuielile pe cap de locuitor pentru învăţămînt în gospodăriile casnice sărace sînt de 10,5 ori (!) mai scăzute decît în cele îndestulate. Aceasta se referă şi la cheltuielile pentru menţinerea stării sănătăţii: în gospodăriile casnice sărace acestea sînt de 9,7 ori (!) mai reduse decît în cele îndestulate.
După cum se poate observa, sărăcia în Republica Moldova este variată. Statul însă nu dispune deocamdată de o strategie de combatere a sărăciei, nu există nici măcar o viziune exhaustivă asupra problemei date. Soluţionarea acesteia este legată direct de realizarea Strategiei creşterii economice şi combaterii sărăciei, elaborarea căreia se presupune a fi definitivată la 31 martie anul curent.