Monitoring→Economie→Comentarii

---

Introducere

Intenţionaserăm de mai mult timp să abordăm tema corupţiei din punct de vedere economic şi un motiv în plus pentru aceasta ne-a fost oferit de publicarea recentă de către Transparency International (TI) a indicelui de percepţie a corupţiei pentru anul 2003^[1]. În raport este reflectată o situaţie pur şi simplu penibilă în ceea ce priveşte extinderea corupţiei în Moldova. Faptul că Guvernul Moldovei a reacţionat cel puţin neserios^[2] la raportul TI, ne-a determinat să întreprindem o elucidare mai amplă a corupţiei din punct de vedere economic. Sperăm că vom contribui la generarea unor reacţii sociale şi politice mult mai hotărîte contra corupţiei endemice care, conform celor relatate de presă, a penetrat în cele mai înalte eşaloane ale puterii de la Chişinău.

Cum afectează corupţia economia?

Există o serie vastă de publicaţii asupra consecinţelor pe care corupţia le are asupra performanţelor sistemului economic. Deşi concluziile trase de diferiţi autori sînt cît se poate de variate, unele chiar paradoxale^[3], cei mai mulţi dintre ei tind să perceapă corupţia drept un factor care compromite serios dezvoltarea economică. Este demonstrat empiric că cele mai corupte ţări tind să fie şi cele mai sărace. Pe de altă parte, corupţia este favorizată şi de un nivel mai scăzut al libertăţii economice, precum şi de factori precum regimul politic, tradiţiile culturale, sistemul legislativ etc.

Reproducem o sinteză a concluziilor ce pot fi desprinse din publicaţiile recente asupra efectelor induse de corupţie asupra economiei prin intermediul variatelor canale de transmisie^[4]:

1. Efecte macroeconomice:

• agravarea decalajului dintre creşterea economică efectivă şi cea potenţială;
• reducerea investiţiilor interne şi străine directe;
• sporirea riscului de criză financiară sau chiar de haos financiar;
• accentuarea riscului inflaţiei;
• reducerea posibilităţilor de acumulare a veniturilor fiscale.

2. Efecte structurale:

• ponderea mare a economiei neoficiale;
• efecte negative asupra investiţiilor publice, cum ar fi:
  • lansarea unor proiecte investiţionale mari, dar ineficiente;
  • alocări insuficiente pentru operare şi întreţinere;
  • alocări exagerate pentru achiziţionarea noului echipament;
  • efectul celor două de mai sus este reducerea calităţii infrastructurii existente;
  • cheltuieli sociale insuficiente şi alocări sporite în domenii cu posibilităţi pentru sustragerea fondurilor, de obicei, proiecte complexe din punct de vedere tehnic.

3. Eficienţa economică a factorilor de producţie:

• sporirea costului relativ al capitalului;
• sporirea costurilor de tranzacţie şi de intrare pe piaţă;
• alocarea ineficientă a contractelor de achiziţii publice;
• alocarea ineficientă a drepturilor de proprietate;
• distorsiuni ale concurenţei.

4. Inegalităţile:

• favorizarea inegalităţii veniturilor;
• favorizarea inegalităţii fiscale;
• redistribuirea avuţiei de la sectorul public către indivizii corupţi;
• prestarea insuficientă a serviciilor şi bunurilor publice (aer curat, apă potabilă pură).

Manifestările corupţiei în economia Moldovei

Este un lucru bine ştiut că majoritatea efectelor descrise mai sus persistă şi în economia Moldovei şi nu vom insista asupra descrierii lor. Dar pe lîngă impactul negativ imediat asupra prosperităţii economice, corupţia din Moldova mai are o trăsătură periculoasă. Şi anume, pe cît de uşor s-a dezvoltat corupţia pe parcursul ultimului deceniu, pe atît de complicată va fi eradicarea ei.

Într-un studiu efectuat de noi asupra a 99 de ţări am evaluat dependenţa dintre nivelul perceput al corupţiei (evaluarea TI pentru anul 2000) şi doi factori explicativi: PIB per capita şi nivelul de liberalizare economică (calculată de Heritage Foundation)^[5]. Concluziile ce pot fi trase din studiul menţionat nu inspiră prea mult optimism pentru Moldova. Presupunem că se doreşte o îmbunătăţire a indicelui corupţiei de la 2,1 pînă la nivelul Estoniei (5,6) şi că, pentru aceasta, Guvernul este pregătit, prin măsuri de politică economică, să îmbunătăţească rapid libertatea economică de la actualul nivel de 3,35 pînă la 2. În conformitate cu calculele noastre, o asemenea îmbunătăţire a ratingului ar solicita o creştere a veniturilor per capita de la actualul nivel de 2400 USD (la paritatea puterii de cumpărare) pînă la 18 500 USD. La o creştere medie anuală de 7% îndeplinirea acestei sarcini ar cere 34 de ani! Astfel, putem fi siguri de faptul că corupţia în societatea noastră se va face simţită încă foarte mult timp.

În Moldova corupţia s-a arătat a fi dublu dăunătoare. În primul rînd, ea a compromis eficienţa şi dinamica unei economii aflate în faza incipientă de dezvoltare. În al doilea rînd, corupţia a contribuit la distorsiunea percepţiei publice asupra felului în care ar trebui să funcţioneze o economie de piaţă propriu-zisă atunci cînd sînt create condiţiile instituţionale adecvate. Menţionăm că coruperea noilor guverne democratice a fost invocată de observatori drept una din cauzele principale ale resurecţiei partidelor de stînga în ţările postcomuniste^[6].

Factorii specifici corupţiei în Moldova

Corupţia corelează pozitiv şi semnificativ cu nivelul de prosperitate economică. Deşi corupţia îşi are una din rădăcinile sale în sărăcie, trebuie să menţionăm că există şi alţi factori cu un impact mai direct asupra probităţii funcţionarilor şi oficialilor publici. În cazul Republicii Moldova, factorii neeconomici care favorizează corupţia pot fi grupaţi în trei categorii: cei care ţin de extragerea rentei ilicite (engl. rent-seeking), de sistemul politic şi de mediul instituţional.

În categoria extragerii rentei ilicite un impact deosebit îl are cadrul legislativ complex şi confuz specific Moldovei, care oferă birocraţilor discreţia pe care şi-o doresc în interpretarea şi implementarea regulilor. Al doilea factor este influenţa pe care o are elita birocratică asupra elitei politice. În Moldova predominarea intereselor birocratice asupra celor politice se observă deosebit de pregnant în sistemul vamal şi în Departamentul Tehnologii Informaţionale.

Cît priveşte sistemul politic menţionăm, primo, instaurarea unui control politic autoritar asupra agenţiilor de coerciţie şi control (inclusiv asupra Centrului de Combatere a Corupţiei şi Crimelor Economice) şi asupra sistemului justiţiar. Într-un asemenea mediu, corupţia se transformă treptat din una dezordonată în una organizată şi “centralizată”. Al doilea factor important este indiferenţa politică şi socială crasă a societăţii civile. În Moldova corupţia a devenit aproape o valoare culturală socialmente acceptată. Blocarea accesului presei la reflectarea procesului de luare a deciziilor, mai ales la niveluri birocratice intermediare, este un alt factor care favorizează corupţia. Menţionăm şi lipsa unui mecanism efectiv de control şi echilibrare a puterii politice excesive a unor instituţii administrative centrale (cum ar fi Preşedinţia) ca un generator al corupţiei şi traficului de influenţă. Presiunea internaţională este foarte importantă, altfel, aşa cum s-a întîmplat şi în Moldova, inexistenţa pe o durată de cîţiva ani a unui sistem de monitorizare internaţională stimulează coruperea funcţionarilor responsabili de utilizarea adecvată a ajutoarelor financiare externe.

A treia categorie de factori este cea a variabilelor instituţionale. Este de remarcat în acest context cultura de afaceri specifică care predomină în Moldova şi care favorizează în mod direct corupţia prin tolerarea ei generală. Spre deosebire de Occident, unde există tradiţii de soluţionare a conflictelor economice şi de impunere a onorării obligaţiilor contractuale prin lege, în Moldova contează numai conexiunile personale şi poziţia ocupată în ierarhia socială. În Occident învinuirea unui prim-ministru de infracţiuni economice sau a unui consilier prezidenţial de trafic de influenţă ar fi condus imediat la iniţierea unei anchete publice. În aceeaşi categorie a variabilelor instituţionale sînt de menţionat salariile de-a dreptul mizerabile ale funcţionarilor publici, care determină formarea unui instinct de “răpitor” în relaţiile cu cetăţenii ordinari şi, mai ales, cu oamenii de afaceri. Lipsa unei autentice culturi organizaţionale, de asemenea, îşi spune cuvîntul şi aici avem în vedere, în primul rînd, nepotismul sub semnul căruia are lor recrutarea şi promovarea birocraţilor pe scara ierarhică a instituţiilor publice.

Ce trebuie de făcut în primul rînd?

Răspunsul la această întrebare, deloc retorică, poate deriva din celebra formulă a corupţiei aparţinind lui Robert Klitgaard^[7]:
CORUPŢIA = MONOPOL + DISCREŢIE — RESPONSABILITE.

Cel mai înţelept pas pe care îl poate face Guvernul şi Parlamentul pentru a bloca dezvoltarea de mai departe a corupţiei este de nu-i crea oportunităţi prin propriile lor acţiuni. Pentru aceasta ele ar trebui să se abţină de la adoptarea unor acte legislative care ar conferi unor instituţii separate influenţă monopolistă asupra unor aspecte ale economiei şi societăţii. De exemplu, este raţional ca inspecţia tehnică a mijloacelor de transport să fie efectuată de firme private pe bază de concurenţă şi să nu fie monopolul poliţiei rutiere sau al departamentelor de transport.

În situaţiile în care crearea unor agenţii cu funcţii de control este îndreptăţită, trebuie asigurate trei lucruri: independenţa acestora în raport cu Guvernul, stabilitatea instituţională şi transparenţa activităţilor. Cînd nu se îndeplinesc aceste condiţii, se creează situaţii extrem de grave similare celei actuale din sfera energetică (conflictul dintre Ministerul Energeticii şi ANRE) sau celei pe cale de a se contura în telecomunicaţii, mai exact pe segmentul prestării serviciilor informatice.

Invocăm în calitate de alt exemplu viu fervoarea cu care atît Guvernul, cît şi unii reprezentanţi ai cercurilor de afaceri din Moldova s-au opus introducerii controlului exporturilor înainte de expediţie, explicată anume de faptul că intrarea operatorului SGS pe piaţă a redus semnificativ monopolul, iar o dată cu el şi posibilităţile de colectare a mitei de care beneficiau vameşii. Instalarea SGS-ului pe termen lung în Moldova ameninţa cu destrămarea reţelelor corupte care au penetrat serviciul vamal şi care, după cum relatează presa, încasează profituri ilicite uriaşe.

Limitarea discreţiei birocratice implică, în primul rînd, simplitatea şi exhaustivitatea cadrului normativ care reglementează activitatea unor instituţii publice şi organe de stat. Spre exemplu, poliţia rutieră este o instituţie care se bucură practic de cele mai mari posibilităţi de discreţie în această ţară. Ţinînd cont de amploarea corupţiei în instituţia menţionată, nu excludem că singura posibilitate de eradicare a fenomenului ar fi lichidarea integrală a acestui serviciu. Pentru supravegherea securităţii rutiere mult mai eficient pot fi folosite, aşa după cum se practică şi în Occident, camere de luat vederi, cărora… nu le poţi da mită.

O responsabilitate mai mare poate fi educată şi motivată. Educaţia implică un efort atît din partea instituţiilor educaţionale propriu-zise, cît şi din partea familiei. Am menţionat mai sus însă că societatea noastră este deocamdată bolnavă de sindromul indiferenţei faţă de corupţie. Motivarea, bineînţeles, trebuie făcută în primul rînd financiar, prin majorarea salariilor funcţionarilor publici pînă la niveluri care ar corespunde responsabilităţilor şi intensităţii eforturilor depuse. Însă majorarea salariilor nu trebuie considerată singurul instrument de combatere a corupţiei, deoarece, în absenţa altor genuri de intervenţie, eradicarea corupţiei numai prin sporirea remunerărilor băneşti ar implica probabil costuri financiare mai mari decît consecinţele economice nefaste pe care le produce corupţia.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet