Monitoring→Economie→Comentarii

---

Moldova şi Transnistria au convenit, încă în îndepărtatul an 1999, asupra formulei “stat comun” şi a cinci spaţii comune: juridic, economic, vamal, de apărare şi cultural. Restul părea a fi o chestiune de tehnică: activitatea legată de documente.

Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. În 2001 Transnistriei i se retrage dreptul de utilizare a ştampilelor vamale ale Republicii Moldova, ceea ce “s-a materializat” în noţiunea de “blocadă economică”. Intensificîndu-se treptat, diferendul s-a accentuat pe parcursul anului 2003, deşi părţile sînt în continuare de acord că reîntregirea ţării este singura cale posibilă atît pentru soluţionarea conflictului, cît şi pentru asigurarea redresării economice a ambelor subregiuni. În vederea atingerii acestui scop a început elaborarea Constituţiei statului unitar. Cu toate acestea, pasiunile dezlănţuite pot fi comparate, într-un anumit sens, cu situaţia care a precedat opoziţia din 1992, însă acum în prim-plan nu figurează problemele spirituale — limba sau istoria -, ci interesele materiale: cui îi aparţine proprietatea şi cine va gestiona fluxurile economice? În consecinţă, actuala agravare a situaţiei nu este mai puţin periculoasă decît cea de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut.

Insistînd asupra drepturilor lor, părţile s-au angajat parcă într-o competiţie de aplicare a sancţiunilor prohibitive faţa de agenţii economici şi de populaţia de pe celălalt mal. Şi asta după ce s-a convenit, în urma fazei “fierbinţi” din 1992, că “părţile aflate în conflict consideră inacceptabilă aplicarea oricăror sancţiuni şi blocade. În acest context, vor fi înlăturate orice obstacole în calea circulaţiei bunurilor, serviciilor şi persoanelor”.

Metodele prin care părţile încearcă în ultimele luni să asigure aceste libertăţi economice stîrnesc cel puţin mirarea. Să le amintim:

Actul întîi: primăvara-vara 2003

• Pe 15 mai 2003 Departamentul Vamal al Republicii Moldova şi Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei au semnat Protocolul privind recunoaşterea reciprocă a documentelor vamale, comerciale şi de transport de mărfuri în urma aplicării căruia, începînd din 25 mai 2003, Ucraina a încetat să permită accesul pe teritoriul său al încărcăturilor cu asigurare vamală a Transnistriei;
• Pe 12 iunie 2003 Guvernul Republicii Moldova a introdus temporar (pînă la 01.01.2004) înregistrarea agenţilor economici din Transnistria la organele abilitate ale Moldovei.

Aceste acţiuni au fost considerate de administraţia Transnistriei drept o recrudescenţă a “blocadei economice” şi drept revendicare din partea Chişinăului a proprietăţii subregiunii şi a adoptat, drept răspuns, măsuri prohibitive:

• 1 iulie 2003 — sistarea livrării de gaze din cauza datoriei financiare a satelor din stînga Nistrului, Molovata şi Cocieri, aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova;
• 14 iulie 2003 — prin decretul lui I. Smirnov, pentru toate categoriile de mărfuri importate din Republica Moldova s-a fixat o taxa specială în mărime de 100% din costul vamal al mărfurilor importate;
• 19 iulie 2003 — decretul “Cu privire la crearea regimului clauzei naţiunii celei mai favorizate în relaţiile comerciale şi economice cu Ucraina”.

Pe fundalul acuzaţiilor reciproce de “strangulare”, s-a creat pînă la urmă o situaţie absolut absurdă, culminînd cu întreruperea, începînd din mijlocul lunii septembrie 2003, a legăturii telefonice dintre Moldova şi Transnistria, ceea ce aduce prejudicii deopotrivă agenţilor economici şi populaţiei. Sîntem totuşi în Europa?!

Actul doi: toamna 2003

• 15 octombrie 2003 — hotărîrea Guvernului Republicii Moldova privind crearea unor posturi vamale interne staţionare pentru aplicarea regulilor controlului vamal faţă de mărfurile importate din Transnistria;
• 4 noiembrie 2003 — suspendarea participării părţii transnistrene la şedinţele CUC.

Toate aceste acţiuni privind “izolarea”, “constrîngerea în vederea înţelegerii” etc. au avut drept rezultat reducerea considerabilă a comerţului dintre subregiuni, retragerea agenţilor economici de pe ambele maluri ale Nistrului în economia subterană şi, ca urmare, activizarea contrabandei şi a corupţiei. Izbucnirea bruscă, la prima vedere, a contradicţiilor pe fundalul procesului de tratative este determinată, într-o mare măsură, de faptul că pentru prima oară după 1992 au fost lezate interesele economice ale aşa-ziselor elite — vechi şi noi -, anumitor “grupuri de business” de pe ambele maluri ale Nistrului.

Deoarece lucrurile au devenit clare — domină interesele economice -, a sosit timpul căutării active a unor “puncte de contact” în primul rînd în sfera economică, întrucît problemele cu care se confruntă Moldova şi Transnistria sînt asemănătoare. Prin urmare, ar fi mai rezonabil ca părţile să caute împreună posibilele căi de soluţionare a lor.

Astfel, ridicarea nivelului de trai al populaţiei şi asigurarea creşterii economice constituie scopuri strategice în dezvoltarea ambelor subregiuni. Restabilirea sectorului real în Moldova şi în Transnistria se desfăşoară încet, este iminentă necesitatea realizării celui “de-al doilea val” al reformelor atît în sectorul industrial şi agrar, cît şi în politica socială. Totodată, pentru ambele părţi există limitări bugetare drastice, legate de necesitatea menţinerii sferei sociale, pe de o parte, şi de reducerea poverii fiscale în scopul stimulării activităţii de antreprenoriat şi atragerii de investiţii străine, pe de altă parte.

Situaţia se complică şi mai mult din cauza că atît Moldova, cît şi Transnistria se confruntă cu acuta problemă a rambursării datoriei externe şi, ca urmare, cu “dublul deficit”, atît al bugetului, cît şi al balanţei de plăţi. Atare probleme sînt proprii multor economii de tranziţie, ele putînd fi soluţionate mai uşor în cadrul unui “stat comun” antrenat în procesul de stabilizare şi de reconstrucţie a economiei întregii regiuni a Europei de Sud-Est.

Factorii externi pot contribui, cu timpul, la soluţionarea echilibrată şi, cel mai important, civilizată a conflictului. Aceştia sînt, mai întîi, extinderea Uniunii Europene spre est şi, condiţionată de acest fapt, politica ei faţa de viitorii săi vecini. În acelaşi timp, dacă Republica Moldova va deveni un “vecin” imediat al UE nu mai înainte de 2007, pentru Rusia, Ucraina şi Belarus acest lucru se va produce deja în 2004. Mai mult decît atît, astăzi noţiunea de “spaţiu economic european unic” depăşeşte din ce în ce mai mult cadrul deja extins al UE. În primul rînd, aceasta ţine de caracterul relaţiilor Rusiei şi Ucrainei cu ţările europene, de aprofundarea şi de extinderea parteneriatului economic. Evident, un atare parteneriat se va intensifica o dată cu aderarea acestor ţări la OMC şi cu realizarea acordului privind spaţiul economic unic dintre patru ţări importante — Rusia, Ucraina, Belarus şi Kazahstan, semnat în septembrie 2003. Faptul că tocmai aceste ţări sînt partenerii principali şi comuni ai ambelor subregiuni ale Moldovei va influenţa, fără îndoială, atît relaţiile cu ele ale “statului comun”, cît şi relaţiile dintre subregiuni.

Tensiunea “politico-economică” dintre Moldova şi Transnistria, exacerbată în primăvara-vara lui 2003, a avut repercusiuni negative asupra comerţului reciproc: potrivit datelor băncii republicane din Transnistria, în prima jumătate a anului 2003 cota-parte a Republicii Moldova în volumul total al comerţului extern al Transnistriei s-a redus pînă la 9% (cel mai scăzut indicator în ultimii ani). Este curios totuşi că s-au redus deosebit de mult livrările din Republica Moldova în Transnistria, în vreme ce volumul mărfurilor livrate în Moldova a crescut chiar cu 24%. Creşterea exportului din Transnistria în Rusia şi Ucraina a constituit, respectiv, 300% şi 84%. Nu este lipsit de interes faptul că potrivit prognozei dezvoltării economice a Transnistriei pentru anul 2004 principalii săi parteneri comerciali vor rămîne Rusia şi Moldova (38,5% din întreaga circulaţie a comerţului extern), şi asta în situaţia în care s-au creat condiţii privilegiate cu Ucraina — mărfurile ucrainene (cu excepţia celor nesupuse accizelor) nu vor fi supuse impozitării cu taxe vamale, iar mărfurile din Republica Moldova sînt impozitate cu o taxă specială de 100%.

O ieşire din situaţia creată, care aduce prejudicii importante atît economiei Moldovei, cît şi economiei Transnistriei, poate fi doar un compromis reciproc, începînd cu soluţionarea problemelor de natură economică. Credem că acest compromis trebuie să fie realizat în cursul etapei iniţiale a perioadei de reintegrare, moment fixat încă în Proiectul de acord privind reglementarea transnistreană, propus de OSCE (iulie 2002, Kiev), ceea ce nu a fost realizat.

Deblocarea “baricadelor” economice prin canalele oficiale ale procesului de tratative nu se încununează deocamdată cu succes. Cu siguranţă, ar fi utilă antrenarea întreprinzătorilor şi a organizaţiilor neguvernamentale la dezbaterea aspectelor economice ale relaţiilor dintre Moldova şi Transnistria. Aceste aspecte sînt la vedere: proprietatea, privatizarea, fluxurile financiare, procedurile vamale, înregistrarea şi impozitarea, circulaţia liberă a oamenilor.

Ar fi binevenită examinarea posibilităţii semnării de către părţi a unui document care să fixeze condiţiile conform cărora, înainte să fie adoptată Constituţia “statului comun”:

• se garantează atitudinea plină de respect faţa de proprietatea aflată pe teritoriul ambelor subregiuni, date fiind garanţiile reciproce respective că proprietatea va fi folosită şi gestionată de ele în mod eficace, ţinîndu-se cont atît de interesele personale, cît şi de interesele viitorului “stat comun”;
• în perioada de tranziţie economiile subregiunilor vor funcţiona în cadrul domeniului juridic existent, respectiv al Republicii Moldova şi al Transnistriei.

Aceste propunerii urmează, bineînţeles, a fi discutate. Acceptarea lor ar detensiona într-o mare măsură actuala situaţie reciproc subversivă şi în multe privinţe absurdă.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Creat de NeoNet