Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
2003: am rezistat, dar nu am avansat
|
|
Guvernul susţine că “anul 2003 /…/ va intra în istorie drept un an al noilor împliniri întru dezvoltarea social-economică a Moldovei” (Alocuţiunea prim-ministrului Vasile Tarlev, rostită în şedinţa plenară a Parlamentului din 26 decembrie 2003). Pe de altă parte, agenţia internaţională Fitch Ratings (Londra/ New York), de a cărei evaluări Guvernul nostru ţine cont, a apreciat anul 2003 ca fiind “încă un an dezamăgitor pentru Moldova” (5 decembrie 2003).
Adevărul se află undeva pe la mijloc. Activitatea Guvernului, Ministerului Finanţelor şi a Băncii Naţionale poate fi apreciată drept una de succes, întrucît s-a reuşit menţinerea stabilităţii la nivel macroeconomic, s-au înregistrat tendinţe pozitive în industrie, construcţii şi în sectorul serviciilor, sporirea veniturilor populaţiei. Cu toate acestea, activitatea Guvernului în direcţia promovării reformelor s-a manifestat mai curînd după principiul “un pas înainte şi doi înapoi”, fapt care a şi determinat dezamăgirea evidentă a FMI şi a Băncii Mondiale, instituţii care consideră că în Moldova cursul spre o economie de piaţă, liberală deviază în direcţia dirijismului de stat.
PR-economia
De fapt, orice guvern îşi etalează optimismul. În mod similar procedează şi Guvernul nostru. Rezultatele anului, conform estimărilor oficiale, sînt extrem de optimiste: o creştere a PIB-ului cu 6,8%, a volumului producţiei industriale cu 17,0%, a investiţiilor interne cu 23,0%, a exportului cu 25,1%. Încasările la bugetul de stat au sporit cu 36,2%, în timp ce veniturile populaţiei s-au majorat cu 19%, inclusiv salariul mediu lunar pe economie cu 31%, iar pensiile cu 28%. 53,7% din cheltuielile bugetului consolidat au fost orientate spre sfera socială.
Aceşti indicatori ai “realizărilor” au fost daţi publicităţii de foarte multe ori pentru a se demonstra corectitudinea acţiunilor executate în scopul renaşterii economiei. Totodată, s-ar fi cerut şi prezentarea factorilor de risc, care în 2003 nu numai că nu s-au diminuat, dar s-au şi accentuat. Printre ei putem menţiona:
- Calitatea, structura creşterii PIB-ului. În procesul de creştere a PIB-ului în 2003, cota sectorului real al economiei este relativ redusă (a industriei, de exemplu, doar 11,5%). Cea mai mare parte a acestuia se formează în sectorul serviciilor, în urma operaţiunilor de import, cu ajutorul creditelor bancare etc. Majorarea unui PIB cu o asemenea structură nu implică în mod obligatoriu şi o creştere reală a resurselor. Cu atît mai mult cu cît bugetul nu are o relaţie directă cu formarea şi distribuirea PIB-ului. Tocmai de aceea, populaţia nu simte realmente această creştere.
- Condiţia nesatisfăcătoare a mediului de afaceri, fapt care se manifestă prin volumul insuficient al exporturilor (acesta se află încă sub nivelul anului 1997), starea de incertitudine pe care o încearcă investitorii străini, stoparea procesului de privatizare şi prin menţinerea unei cote înalte a economiei neoficiale.
- Situaţia critică a balanţei de plăţi a ţării datorită prevalării de aproape două ori (!) a importurilor asupra exporturilor, în situaţia în care posibilităţile intrărilor de valută prin intermediul împrumuturilor şi investiţiilor externe s-au redus simţitor după deteriorarea relaţiilor cu FMI şi Banca Mondială. Ne salvează, într-o oarecare măsură, transferurile băneşti ale concetăţenilor noştri aflaţi la munci peste hotare — aproximativ 500 mln USD în 2003.
- Sporirea ratei inflaţiei pînă la 15,7% în 2003 (în 2002 — 4,4%), pe lîngă majorarea cu 20,0% a preţurilor la produsele alimentare. Nu a trecut fără urmări nici majorarea salariilor (cu 30%) şi a pensiilor cu (20%), restanţele la plata salariilor crescînd pînă la 175,7 mln lei (13,3 mln USD). A apărut riscul unei discrepanţe critice dintre necesitatea majorării masei monetare şi posibilitatea unei emisii care să nu accentueze inflaţia.
- Majorarea continuă a datoriei externe (1,4 mlrd USD) şi interne (2,9 mlrd lei) de stat.
- Aparatul de stat nereformat, fapt care explică de ce multe “iniţiative din 2003” fie că nu au fost realizate, fie că au avut rezultate modeste sau chiar negative. Între acestea putem remarca: promovarea cursului spre integrarea europeană, Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, dezvoltarea mediului concurenţial şi susţinerea business-ului mic şi mijlociu, stimularea exportului şi atragerea investiţiilor externe, reforma teritorial-administrativă, lupta cu infracţiunile economice şi cu fenomenul corupţiei, “destinderea” relaţiilor cu Transnistria.
Toate aceste lucruri sînt atît de evidente încît la şedinţa Guvernului din 24 decembrie 2003 Preşedintele Vladimir Voronin a subliniat că “scopurile programatice ale Guvernului nu se realizează în deplină măsură şi că instrumentele stabilite în Programul Executivului Renaşterea economiei — renaşterea ţării nu se utilizează la capacitate maximă”.
Privire dintr-o parte
Din exterior Moldova este percepută acum drept ţara în care, din inerţia anilor ’90 ai sec. al XX-lea, dar prin alte metode, continuă încă să se realizeze “politica supravieţuirii” şi nicidecum nu se reuşeşte activizarea factorilor unei creşteri economice stabile.
Acest lucru îl recunoaşte indirect şi Guvernul, propunîndu-şi să asigure pentru anii 2004–2006 o creştere a PIB-ului de 5,0%, în comparaţie cu ritmul de creştere de 6–8% a acestuia din ultimii doi ani, în timp ce organizaţiile internaţionale şi agenţiile de rating prognozează un ritm de creştere mai redus, de doar 3,5–4,0%. Bineînţeles că asemenea ritmuri nu ne vor soluţiona problemele. Actualul PIB pe cap de locuitor de la noi (460–500 USD) e la nivelul celui din asemenea ţări exotice africane ca Senegal, Camerun sau Ghana. În această situaţie Republica Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, are nevoie de un salt calitativ în domeniul politicilor economice, de acordul dintre autorităţi şi societatea în ansamblu privind conţinutul, ritmurile şi succesiunea transformărilor din economia ţării.
Aspiraţiile noastre sînt îndreptate spre Europa. Dar iată percepţia acesteia privind poziţia noastră de start: “din cauza insuficienţei aparatului administrativ şi lipsei unui control democratic eficient asupra acestuia, economia Moldovei cunoaşte un înalt nivel de corupţie, un sector neformal ce acoperă aproape 80% şi, prin urmare, o lipsă de venituri fiscale, /…/ controlul de frontieră la graniţa de est a ţării este inexistent şi /…/ sistemul social al acesteia este ineficient” (Rezoluţia Parlamentului European referitoare la Republica Moldova din 18 decembrie 2003).
Ce urmează?
Din păcate, 2004 este un an preelectoral, astfel încît va exista din nou PR-economia şi se vor face multe promisiuni. Cu toate acestea, se poate afirma că economia ţării s-a adaptat deja la condiţiile economiei de piaţă şi de aceea putem constata existenţa fenomenului inerţiei creşterii economice, care nu va conduce la situaţii critice (de tipul default-ului). Există indicii încurajatoare ale raţionalizării, în sfîrşit, a politicii economice, urmînd să ne aşteptăm, potrivit afirmaţiilor lui Marian Lupu, ministrul Economiei, la un “an de măsuri active” înglobate în cinci “coşuri”: crearea condiţiilor macroeconomice pentru realizarea reformelor structurale; sporirea competitivităţii economiei; politica socială; înlăturarea impedimentelor din infrastructură şi reforma sistemului administrării de stat.
Ultima contează extrem de mult. Pentru următorii ani în cazul Moldovei va fi de o importanţă crucială nu atît liberalizarea economiei, cît modernizarea instituţiilor puterii după modelul european şi asigurarea sporirii încrederii societăţii faţă de stat.