Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Disonanţele latente dintre autorităţi şi producătorii autohtoni
|
|
Pentru producătorii autohtoni expoziţia inaugurată la 10 februarie sub genericul “Fabricat în Moldova” a fost o ocazie bună nu atît de a-şi demonstra mărfurile produse, majoritatea dintre care le-am putut vedea şi cu alte ocazii similare, cît mai degrabă de a se plînge încă o dată autorităţilor de legislaţia proastă, de impozitele prea mari, de dificultăţile pe care le au de înfruntat în lupta de concurenţă cu producătorii externi care exportă în Moldova şi, nu în ultimul rînd, de samovolnicia birocraţilor. Desigur, la expoziţie au fost prezentate şi produse noi, dar în linii mari acestea au ilustrat rămăşiţele unei industrii care altădată a prosperat. Distrugerea ei însă nu s-a datorat dezintegrării economiei sovietice atît de mult deplînsă de comunişti, ci incapacităţii reformatorilor moldoveni de a întoarce o situaţie critică în favoarea unui curs al schimbărilor şi faptului că în loc să instituie un parteneriat cu cercurile de afaceri, elitele politice moldoveneşti în marea majoritate a cazurilor se dau drept în postură de jandarm.
Anume din această cauză un eveniment, în cadrul căruia Camera de Comerţ şi Industrie împreună cu Asociaţia Naţională a Producătorilor au dorit să demonstreze potenţialul industrial al Moldovei, a arătat mai degrabă că producătorii naţionali şi Guvernul se află încă în două tabere antagoniste interesele cărora nu sînt identice decît într-o foarte mică măsură.
Deşi este uşor de criticat statul pentru politicile sale economice incoerente, trebuie remarcat că şi oamenii de afaceri merită “duşuri reci”. Pe de o parte, ei doresc cu orice preţ ca statul să-i ferească de suflarea concurenţei internaţionale prin instituirea unui regim comercial protecţionist, lucru care a devenit însă destul de problematic o dată cu aderarea Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului. Pe de altă parte, mulţi industriaşi mai consideră că ei nu ar fi obligaţi să răspundă cu o loialitate fiscală mai pronunţată la protecţia pe care statul ar trebui să le-o ofere. Este ciudat, de asemenea, că foarte mulţi dintre oamenii de afaceri participanţi la şedinţă, în loc să critice ratele înalte ale impozitelor, invocau amenzile prea mari instituite pentru încălcarea legislaţiei economice. Această ciudată atitudine se prezintă ca una patologică în ceea ce priveşte stilul postsovietic de a face bani, cînd businessmanul “contribuie” la prosperitatea socială prin construirea unei vile personale cît mai somptuoase.
Guvernul, la rîndul său, urmăreşte instituirea unui control asupra economiei. Putem să mai amintim aici şi presiunile care au fost exercitate în ultimul rînd de putere asupra investitorilor străini, dar şi unele detalii din programul electoral al Partidului Comuniştilor în care se spune: “scopul final al PCRM este preluarea de către stat a mijloacelor de producere şi instituirea unui sistem economic socialist”. Acţiunile cosmetice pe care le întreprinde Guvernul pentru a arăta cercurilor de afaceri că “conducerea ţării este cu voi” nu pot să taie nodul gordian al economiei moldoveneşti — amploarea sufocantă a economiei subterane. Spre exemplu, în ultimul raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare se arată că ponderea economiei tenebre în Republica Moldova constituie cca 50% din PIB. Atît oamenii de afaceri, cît şi Guvernul sînt conştienţi de faptul că ambele tabere sînt vinovate. Primii, deprinşi cu faptul că statul este necruţător, nu îndrăznesc să iasă din ilegalitate. Statul, considerînd în mod greşit că impozite mai mari înseamnă şi venituri bugetare mai ridicate, nicidecum nu diminuează povara fiscală care de un deceniu încoace este printre cea mai înaltă în categoria ţărilor în tranziţie.
Ungaria şi Polonia, spre exemplu, viitori membri ai UE, vor ispiti investitorii cu cote ale impozitului pe profit reduse sub 20%. Într-un astfel de context extern, cu ce argumente mai poate atrage Moldova capitaluri externe? Pachetul radical de reformă votat recent de Parlamentul slovac a redus atît impozitul pe profit, cît şi cel pe venitul persoanelor fizice, la 19%. Modelul cotei unice de impozitare a veniturilor funcţionează în Estonia, Letonia, Lituania, Rusia (în această ţară se aplică o cotă unică la impozitul pe venit de 13%, angajaţii nu plătesc contribuţii sociale) şi Ucraina, iar balticii facînd “oferta fiscală” şi mai atractivă prin reduceri suplimentare ale nivelului aplicat. Tendinţele de reducere a fiscalităţii din regiune vor afecta negativ Republica Moldova în atragerea investitorilor dacă nu vom crea şi noi un avantaj comparativ.
Taxele şi impozitele au scăzut în regiune sub nivelul din Republica Moldova. Iar în această direcţie Guvernul va trebui să pregătească şi să implementeze măsuri serioase pentru menţinerea competitivităţii economice. Din considerente politice, strategia fiscală a actualului Executiv a eliminat însă exact modelul “magnetului pentru investiţii”, care funcţionează în mai multe state central- şi est-europene. Impactul fiscalităţii excesive este analog unui nivel prea mare al ratei dobînzii, cînd creşterile acesteia din urmă deteriorează bilanţurile întreprinderilor împovărate de datorii. Reducerea nesemnificativă a ratei impozitului pe profit corporativ de la 25 la 22% operată în bugetul pentru anul 2004 este absolut insuficientă pentru a diminua simţitor numărul celora care preferă să activeze “la negru”. Deşi se pare că înţeleg perfect acest lucru, guvernanţii nu riscă să iniţieze o revoluţie fiscală, temîndu-se să piardă şi acea brumă de venituri publice necesare pentru finanţarea politicilor sociale populiste promise în perioada electorală.
Revenind însă la evenimentul care m-a determinat să-mi exprim unele opinii vizavi de situaţia mediului de afaceri din Republica Moldova, trebuie să constat că problemele ridicate de producători la această expoziţie sînt deja bine cunoscute: controlul obligatoriu înainte de expediţie (considerat de cei mai mulţi ca fiind un impediment principal al progresului în afacerile moldoveneşti), costurile energetice foarte mari incluse în producţia finală şi presiunea exercitată de birocraţii şi controlorii omniprezenti. Cele mai multe dintre aceste probleme au devenit deja cronice, cum ar fi cea a costurilor energetice, dar acest lucru se datorează nu doar învechirii morale şi tehnice a infrastructurii electro-energetice, ci şi uzării instalaţiilor, liniilor de producere şi tehnologiilor la cele mai multe dintre întreprinderile industriale prezente la expoziţia menţionată. Acest lucru a dus la situaţia paradoxală în care ponderea energiei consumate de industria moldovenească în produsul industrial brut este printre cea mai înaltă din Europa, în schimb nivelul de energie electrică consumată de cetăţeni este printre cele mai mici.
Expoziţia a decurs sub patronatul premierului Tarlev, care de altfel este şi în postura de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Producătorilor. Probabil că mesajul tainic al premierului la această reuniune ar putea fi formulat în felul următor: “am fost şi noi oameni de afaceri şi ne sînt bine cunoscute problemele producătorilor moldoveni”. Este uluitor însă faptul că deşi actualul premier a venit în fruntea guvernului din mediul de afaceri, foştii săi colegi nu contestă faptul că anume sub actuala Guvernare tensiunea confruntărilor dintre stat şi producător a crescut ca niciodată. Reacţia cercurilor de afaceri la intervenţiile guvernamentale în domeniul economic nu s-au lăsat prea mult aşteptate: în luna ianuarie încasările la bugetul de stat au scăzut vădit faţă de indicatorul similar din anul trecut.
Deşi unul dintre laitmotivele expoziţiei a fost povara fiscală pe care producătorii autohtoni sînt nevoiţi să o suporte, şeful Inspectoratului Fiscal de Stat a declarat într-un recent interviu acordat săptămînalului economic de limbă rusă “Экономическое обозрение” că varianta în vigoare a Codului Fiscal este cea optimă. Aşa că, stimaţi oameni de afaceri, căutaţi-vă de treabă sănătoşi, revoluţia fiscală se amînă!