Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Lipsa de transparenţă în sectorul energetic
|
|
Chiar şi după un deceniu de independenţă politică, putem să constatăm, spre regretul nostru, că independenţa economică a Republicii Moldova rămîne doar o simplă aspiraţie. Iar piatra de temelie a acestei suveranităţi economice este, bineînţeles, asigurarea independenţei energetice. Această problemă, plus problema transnistreană, sînt cruciale pentru existenţa sau durata tuturor relelor acestei ţări. Una din cauzele principale ale situaţiei create o reprezintă lipsa resurselor energetice proprii şi, în egală măsură, dependenţa de o singură sursă de import. Astfel, potrivit datelor statistice, Republica Moldova importă 97% din consumul de energie electrică. Cea mai mare parte din costurile pentru achiziţia energiei electrice revine gazului natural cu o cotă de 45% şi combustibilului lichid de 35%.
Este evident că de mai mult timp în sectorul energetic, unul de importanţă vitală pentru economie, se dau lupte instituţionale în care se ciocnesc interese politice, economice şi birocratice. Pe de o parte, asistăm la clarificarea relaţiilor între actorii interni din această sferă. Pe de altă parte, observăm intensificarea presiunilor din partea unor companii din Rusia interesate de extinderea sferelor de influenţă economică în Moldova, atît prin achiziţionarea de proprietăţi, cît şi prin implicarea în procesul de producere, furnizare şi reglementare în energetică. Este vorba în principal de Gazprom şi RAO EĂS Rossii (Reţele Electrice ale Rusiei), aceasta din urmă intenţionează să privatizeze reţelele electrice Nord şi Nord-Vest.
Totodată Guvernul nu îşi dă prea multă osteneală să opună mare rezistenţă la presiunile externe, ceea ce ne face să considerăm că importul energiei din Rusia în Republica Moldova este mai mult decît “import” şi aceste relaţii nu pot fi explicate de motivul firesc de maximizare a profitului economic. Lărgimea cîmpului său de manevră este direct proporţională cu evoluţia crescîndă a datoriilor pentru resursele energetice furnizate de Federaţia Rusă care condiţionează achitarea datoriilor prin participarea unor firme ruseşti la procesul de privatizare a întreprinderilor autohtone. Iar în cele din urmă este lesne de înţeles că considerentele politice sînt foarte dominante în acest domeniu, poate chiar mai mult decît cele economice.
Trebuie să recunoaştem că un rol important în acumularea iniţială a datoriilor externe l-a avut problema energetică. În acelaşi timp, datoria publică externă garantată de stat, datorie în care sînt incluse şi sumele contractate de Moldova pentru agenţii energetici importaţi, a crescut în anul 2003 cu 30 milioane de dolari. Iar serviciul datoriei continuă să resimtă o anumită presiune cauzată de plata ratelor dobînzilor la mai multe credite garantate de stat în perioada 2001–2003 pentru achiziţionarea de combustibili şi agenţi energetici de către societăţile Moldovagaz şi Moldelectrica. Potrivit statisticilor oficiale, la sfîrşitul anului 2003 datoria curentă a Republicii Moldova pentru gazele naturale furnizate de concernul rus Gazprom s-a majorat cu 111,3 milioane de lei sau 8,07 milioane de dolari. Iar datoriile totale ale Moldovei faţă de Gazprom, care includ inclusiv penalităţile aferente acestora, depăşeau la începutul acestui an 300 milioane de dolari (fără Transnistria).
În ciuda acestor scenarii, actuala putere nu s-au prea străduit să găsească o ieşire din această conjunctură. Ba mai mult, pînă la urmă au fost intimidate şi modestele încercări ale guvernelor precedente de a spori importul agenţilor energetici din România şi de a diversifica astfel sursele de import şi pieţele pentru exporturi. Sub orice altă critică este şi atitudinea luată de conducerea de la Chişinău vizavi de propunerile Bucureştiului de a finaliza împreună cu partea moldovenească lucrările de construcţie a centralei atomoelectrice de la Cernavodă, oferind astfel Republicii Moldova energie electrică produsă la unul din reactoarele centralei la preţuri extrem de convenabile. Însă, pînă la urmă, aceste propuneri, care de altfel se arătau foarte avantajoase, au fost respinse. Bineînţeles că pentru aceasta se cerea un efort financiar din partea Moldovei, însă preţul acestui efort ar fi fost pe deplin îndreptăţit pe termen mediu şi lung.
Intensificarea recentă a conflictului latent dintre instituţiile publice din sfera energetică (Ministerul Energeticii şi Agenţia Naţională pentru Reglementări în Energetică) este un alt aspect nevralgic de pe acest segment de piaţă. Disensiunile au fost determinate, în mare parte, de iniţierea exporturilor de energie electrică din Moldova în ţările Europei de Est, inclusiv România. Aceste tranzacţii rămîn învăluite în mister şi deocamdată nimeni din oficialităţi nu a dat explicaţii plauzibile asupra acestui veritabil paradox economic care constă în exportul de energie din Moldova, care resimte un deficit acut de electricitate, în România, care produce energie la un nivel mult superior propriilor necesităţi. De asemenea, pînă în prezent nu au fost făcute publice şi nu au fost argumentate condiţiile economice în care se fac aceste exporturi.
La puţin timp după începerea acestui spectacol pe scenă şi-a făcut apariţia şi un actor venit direct de la Moscova la sfîrşitul anului trecut, unul din vicepreşedinţii companiei Gazprom. Compania dată, alături de alt monopolist, Reţelele Electrice ale Rusiei, nu şi-a ascuns niciodată interesul de a controla exportul de energie către ţările din Balcani. Probabil că un răspuns favorabil din partea guvernului Moldovei în privinţa restructurării datoriilor nu a fost obţinut, deoarece la puţin timp după plecarea oaspetelui rus a fost sistată furnizarea de gaz natural către CET-2, de la care urma să fie procurată jumătate din energia electrică pentru exportare.
Este imposibil să nu fie observat faptul că valul deconectărilor masive de energie electrică în mai multe localităţi din Moldova a urmat după începerea exporturilor. Compania Union Fenosa explica deconectările prin deficitul de energie electrică apărut o dată cu demararea acestor tranzacţii şi o dată cu oprirea CET-2. Compania Moldovagaz, care a oprit furnizarea gazului către CET-2, este controlată integral de compania Gazprom. Furnizarea gazului a fost blocată chiar în pofida faptului că CET-2 îşi onorează datoriile curente la un nivel mai înalt decît în trecut. Aceasta ne face să credem că închiderea gazului este nu atît o măsură menită să grăbească încasarea datoriilor, cît mai degrabă un act de presiune asupra Moldovei pentru obţinerea controlului asupra tranzacţiilor de export energetic.
În acest context, relaţiile dintre Ministerul Energeticii, CET-2, Moldovagaz, companiile Union Fenosa şi Moldelectrica au devenit extrem de complicate. Toate acestea nu s-ar fi întîmplat dacă negocierile moldo-ruse în problema datoriilor energetice nu ar decurge după o cortină impenetrabilă pentru publicul larg şi dacă relaţiile dintre companiile de pe piaţa energetică din Moldova şi instituţiile cu funcţii de reglementare ar fi determinate de legea scrisă, nu de cea a telefonului, că în cele din urmă tot consumatorul de rînd este cel care duce în spate povara datoriilor.
Actuala stare de lucruri din sectorul energetic se arată şi mai dramatică dacă se ia în vedere faptul că datoria sectorului locativ şi a agenţilor economici locali către agenţii de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale se estimează la peste 300 milioane de lei. Spre exemplu, numai datoria societăţii “Apă-canal” faţă de Union Fenosa constituie 39 milioane de lei. Analiştii economici indică o serie de factori ce au condus la o asemenea situaţie. În primul rînd, aceasta s-ar datora tarifelor ireale. Potrivit unor calcule, preţul livrării agenţilor energetici acoperă doar 2/3 din costul real. Se ştie că energia electrică este distribuită sectorului locativ la un preţ mai redus comparativ cu costurile de producţie. Majorarea tarifelor solicitate recent de reprezentanţii întreprinderilor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale a fost motivată anume prin faptul că unităţile în cauză nu-şi pot acoperi costurile de producţie generate de pierderile financiare mari. În al doilea rînd, costurile de producţie mari se datorează în mare parte faptului uzurii echipamentului tehnologic, atît morale, cît şi fizice, care în unele cazuri atinge o vîrstă de peste 50 ani. În al treilea rînd, există probleme serioase în sistemele de contabilitate şi de protecţie. Spre exemplu, în mediul rural, practic fiecare a treia familie dispune de o conectare ilegală la reţeaua electrică. Iar drept urmare a mentalităţii comuniste ce domină sistemul de gestionare a economiei în Republica Moldova, mai persistă practica îngheţării datoriilor, fapt ce contribuie la creşterea deficitului bugetar, precum şi a datoriei totale către furnizorii de agenţi energetici, în special faţă de Federaţia Rusă care nu scapă niciodată ocazia să ceară Chişinăului achiziţionarea unui pachet majoritar de acţiuni ale unor întreprinderi locale sau privatizarea in corpore a acestora în contul datoriilor.
În cele din urmă, creşterea preţurilor de la 1 martie pentru gazele naturale operată de SA Moldovagaz a fost urmată de un veritabil şoc social. Într-un interviu acordat presei locale conducerea companiei Moldovagaz a declarat că chiar şi tarifele diferenţiate la gaze care vor fi introduse de le 1 martie nu vor fi suficiente pentru acoperirea integrală a cheltuielilor suportate de companie. Potrivit declaraţiilor oficialilor de la Moldovagaz preţul gazelor pentru consumatorii casnici ar trebui să constituie cel puţin 1500 lei pentru o mie metri cubi. Evident, majorarea preţurilor este un fenomen care îl afectează pe fiecare. Dar în cazul agenţilor energetici este deosebit de acut impactul creşterii preţurilor asupra celor mai sărace categorii de cetăţeni. În asemenea condiţii, este de la sine înţeles că sporirea preţurilor pentru gaze este echivalentă cu împingerea conştientă a celor mai sărace categorii încă mai departe sub pragul sărăciei. Lucrurile ar putea fi agravate de faptul că creşterea preţului la gaze creează premisele economice şi psihologice necesare pentru creşterea preţurilor la alte produse energetice. Spre exemplu, compania Union Fenosa deja a anunţat revizuirea grilei de preţuri pentru energia electrică furnizată.
Însă pe lîngă probabilitatea alinierii celorlalte preţuri la preţul nou pentru gaze şi energie electrică, există şi riscul declanşării unei spirale inflaţioniste. Sindicatele vor solicita revizuirea acordurilor de muncă, iar protestele sociale şi grevele cu pretext economic ar putea să ia amploare avînd în vedere ultimele acţiuni de protest ale acestora. Pentru atenuarea dezechilibrelor interne, Guvernul ar putea fi nevoit să renunţe la achitarea calendaristică a datoriilor externe în scopul majorării pensiilor şi compensaţiilor nominale, ceea ce va agrava şi mai mult dezechilibrele externe.