Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Deficienţele structurale ale agriculturii moldoveneşti
|
|
Este paradoxal faptul că într-o ţară eminamente agrară cum este Republica Moldova, agricultura manifestă tendinţe tot mai pronunţate de a deveni deficitară în majoritatea sectoarelor sale, fiind cu mult întîrziată ca dezvoltare şi ca dotare tehnologică faţă de producătorii occidentali. Eficienţa economică generală în agricultura moldovenească este foarte redusă, iar din totalul întreprinderilor agricole numai 35% sînt economic rentabile. În condiţiile în care peste 60% din exporturile moldoveneşti sînt produse agricole şi agroalimentare, investiţiile alocate în agricultură constituie doar 12,8 % din totalul investiţiilor cumulate pînă în 2002. Un agricultor moldovean asigură cu hrană 1,5 persoane, în timp ce unul din Uniunea Europeană — 15 persoane. În medie, productivitatea muncii în agricultura Moldovei este de 15 (!) ori mai mică decît în Uniunea Europeană. Un alt exemplu ce atestă deficienţele agriculturii autohtone este recolta medie de cereale, care constituie în Republica Moldova 20 chintale la hectar comparativ cu 55 chintale în ţările UE.
Asemenea divergenţe au fost determinate de o serie de factori de diversă natură. Inerţia agriculturii moldoveneşti se datorează însă în mare parte unor factori de ordin etnopsihologic. În localităţile rurale membrii familiei constituie principala forţă de muncă utilizată în gospodării, iar lucrările agricole nu sînt numai o simplă ocupaţie sau o sursă de venit, ci mai degrabă un sens al vieţii. Majoritatea ţăranilor se dedică în întregime pămîntului lor şi petrec cea mai mare parte a timpului în muncă asiduă şi complicată. Exodul masiv al populaţiei rurale către pieţele externe de forţă de muncă demonstrează că una dintre cele mai mari lacune ale agriculturii moldoveneşti este concentrarea excesivă a populaţiei pe un teritoriu rural restrîns.
Totuşi, în pofida acestor deficienţe, ar trebui să profităm de posibilitatea de mişcare a forţei de muncă dacă nu există alternativă de utilizare a acesteia în ţară. Dacă facem abstracţie de costurile colaterale — inclusiv de ordin psihologic, precum efectul rudelor sau copiilor rămaşi acasă -, într-un anumit sens migrarea excedentului forţei de muncă este preferabilă utilizării interne, întrucît cîştigurile pot fi net superioare. În acest sens este de menţionat faptul că numai volumul transferurilor private efectuate prin canalele bancare în anul 2003 de către cetăţenii moldoveni aflaţi la muncă în străinătate a constituit peste 400 milioane de dolari.
Un alt factor critic ce caracterizează latura deficitară a agriculturii moldovene este dimensiunea redusă a teritoriului şi omogenitatea relativă a reliefului care face imposibilă divizarea riscurilor între diferite zone climaterico-geografice şi determină o sensibilitate sporită faţă de calamităţile ecologice şi fenomenele meteorologice nefavorabile. Producţia agricolă a diminuat semnificativ pe parcursul acestor ani şi a redus substanţial şansele producătorilor agricoli de a-şi cîştiga existenţa de pe terenurile aflate în proprietate privată. Pe acest factor s-a suprapus distrugerea sistemului de irigare şi de ameliorare a solurilor care a avut drept urmare diminuarea varietăţii genetice a speciilor, atît în fitotehnie, cît şi în zootehnie. În absenţa unui sistem funcţional de asigurări în agricultură, în Moldova se manifestă una dintre cele mai ridicate dependenţe a rezultatelor agricole de factorii agroclimaterici. Această situaţie este agravată de fragmentarea şi parcelarea excesivă a terenurilor agricole. În aceste condiţii exportul moldovenesc este reprezentat de mărfuri agricole obişnuite cum ar fi porumb, floarea-soarelui, şi care de obicei sînt slab competitive.
Este uşor de atestat şi insuficienţa structurilor private sau publice care s-ar preocupa de monitorizarea pieţelor externe de produse agricole şi de acordarea asistenţei informaţionale producătorilor agricoli. Liniile de creditare şi de finanţare agricolă pentru fermierii autohtoni sînt greu accesibile, ceea ce a redus intensitatea activităţii investiţionale în agricultură şi a subminat posibilităţile de edificare a unui sector agrar orientat spre rentabilitate şi eficienţă economică. În Moldova nu există reguli clare şi transparente de funcţionare a pieţei agricole şi de existenţă a unor burse agricole, consecinţa primară fiind asimetria informaţională şi păstrarea poziţiilor de monopol ale statului şi ale unor companii specializate, precum şi utilizarea unor proceduri administrative în achiziţionarea produselor agricole.
Privatizarea incompletă a utilajelor, maşinilor şi instalaţiilor agricole a determinat păstrarea controlului asupra acestora de către “Societăţile pe Acţiuni” sau “Asociaţiile de Producţie”, care în esenţă nu se deosebesc mult de formele socialiste de organizare a activităţii agricole, adică de colhozuri şi sovhozuri. Din cauza faptului că organizarea gospodăriilor agricole moldoveneşti nu a evoluat structural către formele moderne de organizare a muncii agricole, acum apar puternice contradicţii între intenţiile de reformă şi dificultăţile tehnico-materiale.
Exista o serie de oportunităţi, cum ar fi posibilităţile de mobilizare a resurselor externe de la Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare care au deschis linii speciale de credit destul de ieftine la cîteva bănci comerciale locale pentru finanţarea unor proiecte noi în agricultură. Sînt de asemenea posibilităţi, deocamdată insuficient valorificate, de mobilizare a resurselor financiare locale, prin intermediul Asociaţiilor de Economii şi Împrumut ale Cetăţenilor (aşa-numitele bănci populare). De asemenea, Moldova dispune de calităţi şi de tradiţii în producerea unor culturi agricole ecologic pure, pentru care acum se constată o cerere sporită pe pieţele Uniunii Europene. În general, preţurile pe pieţele agricole ale UE sînt mult mai înalte decît în Moldova, fapt ce ar permite în consecinţă obţinerea unor supraprofituri considerabile, dacă producătorii moldoveni ar fi în stare să identifice şi să ocupe anumite nişe strategice pe aceste pieţe.
În cazul asocierii la Uniunea Europeană, vor apărea şi noi perspective de dezvoltare a agriculturii moldoveneşti şi de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă a populaţiei rurale prin intermediul fondurilor structurale europene (cum ar fi, spre exemplu, Fondul European de Orientare şi Garantare Agricolă — FEOGA), funcţia cărora este de a finanţa proiectele de dezvoltare a regiunilor cu decalaje pronunţate faţă de media europeană. Chiar şi avantajul “rămînerii în urmă” poate crea posibilităţi noi pentru modernizarea agriculturii prin accesul facil şi rapid la tehnologiile şi cunoştinţele agricole de performanţă, elaborate şi brevetate în ţările europene.