Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Noua extindere a UE: învăţăminte pentru Republica Moldova
|
|
Începînd cu 1 mai, UE a înglobat încă zece state care au primit “diploma de absolvire” a examenului pentru intrarea cu drepturi depline în Europa. Pentru Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria, Cehia, Malta, Cipru, Slovacia şi Slovenia roadele acestui mariaj de interes politic şi economic între Est şi Vest, planificat cu un deceniu în urmă, nu se vor lăsa aşteptate. În cel mult cinci ani, noua componenţă a UE şi-a propus să devină cea mai competitivă putere mondială, deplin integrată economic şi politic, capabilă să facă faţă presiunilor celorlalţi mari actori de pe scena internaţională.
În această ordine de idei, avînd în vedere eforturile interne de integrare europeană, mai mulţi analişti economici sînt tentaţi să se întrebe care vor fi consecinţele economice pentru Republica Moldova ca urmare a noului val de extindere a UE. În primul rînd, există riscul reducerii schimburilor comerciale, respectiv a încasărilor din export, prin eliminarea unor produse moldoveneşti de pe piaţa comunitară, cît şi prin aplicarea unor bariere tarifare asupra comerţului cu aceste state. Un alt efect negativ ar putea fi creşterea preţurilor pentru unele mărfuri importate din aceste ţări care îşi vor ralia preţurile la exigenţele actuale ale UE. Ca urmare a acestei extinderi persistă riscul excluderii de pe piaţă a unor firme neviabile, ceea ce va duce la creşterea şomajului şi a criminalităţii. În cele din urmă, va fi mai dificilă migrarea liberă a forţei de muncă în aceste ţări, deoarece unele din ele se confruntă cu o penurie acută a locurilor de muncă şi cu un şomaj ridicat.
Plecată la drum practic în acelaşi timp cu Ţările Baltice, state care într-o măsură mult mai mare erau integrate în sistemul economic al URSS, Republica Moldova nu a ştiut să-şi valoreze independenţa politică pentru a obţine şi o independenţă economică rămînînd corijentă pentru o perioadă incertă de timp pe calea integrării europene. Această perioadă înseamnă de fapt investiţii de milioane de euro care vor ocoli Moldova, îndreptându-se către ţări cu un mediu de afaceri mult mai sigur, cu reguli europene stricte şi, foarte important, respectate, ţara noastră, fiind deopotrivă calificată de mai multe organizaţii internaţionale printre cele mai sărace şi cele mai corupte ţări din Europa. Moldova se situează pe ultimul loc printre ţările europene cu un venit mediu anual de 230 euro pe cap de locuitor, iar mărimea salariului mediu pentru o oră de muncă constituie 0,3 euro. Sărăcia a atins proporţii îngrozitoare, estimându-se că mai bine de 40% din populaţie trăieşte sub minimul de existenţă. În context este sugestiv şi faptul că Republica Moldova are nevoie la moment de o Strategie de creştere economică şi eradicare a sărăciei.
Cum s-a ajuns însă la acest decalaj, între ţări care au pornit la drum cu şanse aproape egale? Cine şi unde a greşit, aducând Moldova în situaţia de a fi mult în spatele Estoniei, de exemplu, o ţară cu o populaţie de trei ori mai mică decît cea a Moldovei şi cu resurse incomparabil mai mici. În primul rând, spun oamenii de afaceri şi chiar politicienii, vina aparţine clasei politice, care a fost mai degrabă o frână în calea dezvoltării decât un coordonator al reformei. Nimic în această ţară nu poate garanta ireversibilitatea reformelor, deoarece elita politică nu a reuşit să scape de dedublarea politicilor sale externe. Aflată la confluenţa a două poluri de putere, între Moscova şi Bruxelles, ea nu a putut înţelege că o plăcere prea lungă de aflare în două bărci poate conduce la dezmembrarea internă.
Cei care s-au succedat la putere nu au fost în stare să stabilească şi să aplice o strategie cel puţin corectă, dacă nu performantă. A lipsit voinţa, înlocuită cu speranţa că lucrurile se vor rezolva de la sine, fără ca funcţiile să fie puse în pericol. Strategiile economice, dacă pot fi numite aşa, au promovat mai degrabă neeficienţa şi construirea afacerilor în “zona gri” a economiei decât prosperitatea economică, productivitatea şi investiţiile. Guvernele care s-au perindat la conducere au fost mai degrabă preocupate de promovarea unor politici sociale exagerat de protectoare fără acoperire financiară şi cu efecte de şoc asupra bugetului de stat, decât să încurajeze agenţii economici să investească pentru crearea unor noi locuri de muncă.
Efectele lipsei de voinţă politică pentru aplicarea reformei s-au ţinut lanţ: statul încă mai are de privatizat întreprinderi precum Moldtelecom, reţelele electrice de distribuţie Nord şi Nord-Vest sau unele fabrici vinicole şi de tutungerie . Infrastructura este într-o stare deplorabilă, legislaţia are un rol decorativ, iar nivelul investiţiilor străine, care constituie în medie doar 3% din PIB, este incomparabil cu cel din Polonia, Cehia sau Ungaria cu o pondere a investiţiilor străine directe în PIB de aproximativ 40%. Fără îndoială, că o ţară atât de mică şi săracă, precum este Republica Moldova, cu un cadru legal complex, instabil şi ambiguu, nu prezintă interes ca piaţă de desfacere a capitalurilor şi puţini dintre investitorii străini găsesc sol fertil pentru plasarea mijloacelor financiare în economia Moldovei.
Din punctul de vedere al atragerii investiţiilor străine, Moldova a pierdut ani buni pînă în prezent. A fost perioada când nostalgicii după “vremurile bune” erau adepţi înverşunaţi al sloganului strategiei de privatizare: “Nu ne vindem ţara”, perioadă în care ţări ca Letonia sau Estonia vindeau companii de stat către giganţi internaţionali precum Pepsi sau General Electric. Agenţii economici şi managerii din Moldova consideră că atitudinea faţă de investitorii străini, eşecul programului de investiţii în infrastructură, agravat de lipsa unor măsuri clare de încurajare a sectoarelor performante prin finanţarea constantă a sectoarelor neperformante şi haosul legislativ, sunt cauzele care ne-au ţinut departe de Europa. Majoritatea oamenilor de afaceri din ţară consideră că nivelul redus al investiţiilor străine este cauzat şi de situaţia critică a infrastructurii. Diferenţele dintre mentalităţile şi cultura de afaceri din Moldova şi ţările recent aderate la UE au accentuat şi mai mult problema distanţei geografice între vestul Europei şi Moldova.
Deşi aparent s-au stabilit în timp reguli care ar fi trebuit să ne apropie mai repede de standardele europene, foarte puţini le-au respectat. Situaţia încă persistă, şi oamenii de afaceri nu pot să nu fie frustraţi când observă tratamentul diferenţiat aplicat firmelor de către autorităţi, fiind bine ştiut faptul că în politică rolul imens jucat de bani subminează procesul deciziei. Credem că în actuala conjunctură economică este momentul ca Guvernul să înceapă să arate “cartonaşul galben” celor care nu respectă regulile jocului şi să înceteze să mai tolereze activitatea unor funcţionari de înalt rang care stau în spatele acestor firme făcîndu-şi legea după bunul lor plac.
Cu o economie încă dominată de proprietatea de stat în proporţie de peste 65%, supravieţuind prin subvenţii şi credite neperformante, Moldova este şi sub monitorizarea Consiliului Europei pentru deficitul grav de democraţie. Instabilitatea politică şi socială care a dominat în Moldova pe parcursul ultimului deceniu, alături de lipsa unor deprinderi şi cunoştinţe de gestionare a economiei naţionale prin politici economice coerente şi ajustate, sînt acei factori critici care au determinat în cea mai mare măsură lipsa unor succese economice remarcabile
În acelaşi timp, trebuie să se înţeleagă că responsabilitatea nu aparţine în întregime instituţiilor statului, care în esenţă sînt slabe, ineficiente şi în deficit de resurse financiare, dar şi umane. O mare parte din responsabilitate o poartă societatea civilă, care este indiferentă şi lipsită de iniţiativă. Or, anume iniţiativa privată, după cum a fost demonstrat încă de clasicii liberalismului economic, este condiţia fundamentală pentru prosperitatea unei societăţi. Acolo unde statul rămâne impotent, corupt şi incapabil, trebuie mizat în primul rând pe propriile capacităţi. Prin urmare, mai multă acţiune, perseverenţă şi curaj personal, acestea ar fi ingredientele succesului nostru ca societate, ele fiind de natură, într-un viitor mai îndepărtat, să asigure intrarea noastră cu drepturi egale în familia popoarelor europene.