Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Piaţa valutară internă: într-o stare de permanentă volatilitate
|
|
Pe parcursul ultimelor două săptămîni, leul moldovenesc s-a apreciat constant faţă de valuta americană cu cca 11,2%, atingînd cea mai puternică poziţie din ultimii cinci ani pe piaţa numerarului, ceva mai mult de 11,5 lei pentru un dolar. Potrivit experţilor Băncii Naţionale precum şi analiştilor independenţi, aprecierea considerabilă a leului în raport cu dolarul SUA a fost provocată de creşterea puternică a ofertei de valută, determinată în mare parte de transferurile moldovenilor care muncesc peste hotare.
În acelaşi timp, evoluţia evenimentelor de pe piaţa valutară internă din ultima perioadă, caracterizată prin creşterea preţurilor (implicit a ratei inflaţiei care a înregistrat un nivel de 3% pentru primul trimestru al anului 2004) pe fundalul unei aprecieri semnificative a leului, semnalează perpetuarea unor riscuri majore în activitatea Băncii Naţionale. După toate aparenţele, aprecierea în termeni reali a cursului de schimb a fost un rezultat al politicii monetare a BNM pe controlul riguros al bazei monetare (M0), adică a numerarului aflat în circulaţie şi sumele pe care le deţin băncile în cont la banca centrală.
Bineînţeles, piaţa valutară, ca şi celelalte pieţe, este guvernată de reguli standard economice, respectiv şi cursul de schimb se formează în funcţie de raportul dintre cererea şi oferta de pe această piaţă. Se ştie că pieţele valutare sînt influenţate în principal de doi factori: deficite comerciale ce au nevoie de finanţare şi fluxurile de capital ce se investesc într-o economie. Acestea la rîndul lor creează cererea şi oferta pentru o valută, deci preţul acesteia în raport cu alte valute. Care însă ar putea fi implicaţiile cursului de schimb asupra realităţii economice din Republica Moldova abordate prin prisma acestor doi factori?
În primul rînd, politica cursului de schimb anunţată şi practicată de către Banca Naţională a Republicii Moldova a permis o apreciere reală a leului care a deteriorat balanţa comercială. Că această politică nu face mai uşoară lupta contra inflaţiei este o altă istorie. Dar un risc foarte ameninţător — mai ales în situaţia Moldovei care suferă de o puternică constrîngere externă — este aprecierea cursului de schimb real. Adică, aprecierea valutară descurajează exporturile şi stimulează importurile, ceea ce produce o creştere pronunţată a deficitului comercial. Potrivit ultimelor comunicate de presă ale Băncii Naţionale, mărimea deficitului comercial pentru primul trimestru al anului curent este de cca 107 milioane de dolari.
Pentru atenuarea unor fluctuaţii pronunţate ale cursului de schimb unii economişti din Republica Moldova susţin ideea introducerii unui consiliu valutar care presupune un raport de schimb al monedei naţionale la o singură valută de referinţă (spre deosebire de o bancă centrală, care poate tipări bani oricînd doreşte, consiliul monetar emite monedă naţională numai în schimbul activelor de rezervă, adică al rezervelor valutare ale băncii centrale). Existenţa unui curs de schimb fix ar proteja piaţa valutară internă împotriva multitudinii evoluţiilor negative de pe pieţele financiare internaţionale. Într-o economie mică, deschisă şi dependentă de pieţele externe precum este cea a Republicii Moldova (dependenţa Moldovei de comerţul exterior depăşeşte 70% din PIB), cursul valutar flotant exercită presiuni inflaţioniste mari, care oricînd se pot solda cu efecte catastrofale pentru economie. Bulgaria a instituit în 1997 un Consiliu Valutar ca piatră de temelie a unui program ferm de stabilizare şi inflaţia, spre exemplu, a scăzut de la 580% în 1997 la mai puţin de 1% în 1998.
Permanenţa unei balanţe negative a contului curent este legată de persistenţa unor mari deficite comerciale pentru Republica Moldova care s-au situat între 408 milioane USD în 2002 şi 666 milioane USD în 2003. Dacă plasăm transferurile private ale cetăţenilor moldoveni aflaţi la muncă în străinătate, care potrivit declaraţiilor ministrului Economiei, Marian Lupu, au înregistrat o valoare de cca 1 miliard de dolari între 2002–2003, observăm că ele au acoperit practic deficitul comercial din ultimii doi ani. Însă, deşi aflate în creştere, transferurile valutare pe care presa locală le califică drept importante şi capabile să acopere mărimea deficitului comercial, reprezintă o sursă aleatorie de finanţare. Investiţiile străine directe, la rîndul lor, sînt uşor reversibile, nemaivorbind de instabilitatea tipică a “banilor fierbinţi”, adică a fluxurilor speculative de pe piaţa valutară. Luînd toate acestea în considerare, aparenta finanţare a deficitului comercial prin fluxuri autonome pare mai puţin sigură la prima vedere.
În al doilea rînd, transferurile din străinătate în structura contului curent, mai ales a cetăţenilor aflaţi la muncă peste hotare, nici pe departe nu atenuează magnitudinea deficitului comercial. Altfel spus, deşi acestea rămîn considerabile ele, pierd din putere din cauza creşterii mai pronunţate a importurilor în raport cu ascensiunea exporturilor. În context, soldul negativ al balanţei comerciale în primul trimestru al anului 2004 s-a majorat cu 34% sau 28 milioane de dolari în comparaţie cu perioada similară a anului 2003. În cele din urmă, nu se poate vorbi despre un flux de investiţii străine directe, care să fi finanţat automat creşterea deficitului comercial. Astfel, investiţiile străine directe care au fost plasate în Republica Moldova pe parcursul anului 2003 au constituit ceva mai mult de 70 milioane de dolari.
În cele din urmă, în actualele condiţii de apreciere nominală a leului faţă de dolar, băncile comerciale nu vor dori să-şi direcţioneze plasamentele în valută străină şi ca rezultat vor fi silite să micşoreze volumul creditelor acordate sectorului real al economiei, deci implicit se vor majora şi ratele dobînzilor. Afectată de rate înalte ale dobînzii, economia ţării va fi captivă unor intrări de capital pe termen scurt, care pot conduce la o puternică apreciere în termeni reali a leului moldovenesc, antrenînd diminuarea încasărilor la export şi creşterea deficitului comercial.
Se poate argumenta că mărirea dobînzilor ar atrage după sine capital străin, ceea ce automat va mări volumul de valută străină şi ar readuce masa monetară la starea sa iniţială. Din păcate însă, realitatea de pe piaţa financiară locală ne obligă să constatăm contrariul, avînd în vedere poziţia investiţională destul de precară a statului. Tipul de capital care ar putea fi atras de creşterea bruscă a dobînzilor ar fi mai degrabă de natură speculativă — gata să iasă din ţară la primul semnal de alarmă. S-ar putea astfel intra într-un cerc vicios foarte periculos, ce ar putea lesne conduce la reversibilităţi masive de capital şi la căderea definitivă a leului.
Nu se ştie cît timp Banca Naţională va fi în stare să spijine piramida financiară care tot mai intens ameninţă să se prăbuşească, dar am putea spera că evenimentele tulburătoare din toamna anului 1998 au fost culmea tuturor relelor prin care ne-a fost dat să trecem.