Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Provocări la adresa Băncii Centrale
|
|
Politica monetară a Băncii Naţionale: realizări şi efecte
La începutul lui iunie Banca Naţională a Moldovei (BNM) a marcat a 13-a aniversare de la fondare. Cu acest prilej, BNM a difuzat un comunicat de presă în care a făcut o amplă analiză a evoluţiei economiei şi indicatorilor monetari în perioada anilor 1994–2003. Fără îndoială, rezultatele macroeconomice ale Moldovei (ţinînd cont de creşterile economice înregistrate în ultimii trei ani) pot fi considerate pînă acum acceptabile, sectorul bancar reuşind să evite o criză de sistem în pofida tuturor dificultăţilor prin care i-a fost dat să treacă. Totuşi ţara nu a fost capabilă să asigure o creştere susţinută, un şomaj redus şi o inflaţie joasă. Există mulţi factori explicativi atît la nivel macroeconomic care sînt asociaţi cu deficienţele structurale din sectorul extern al economiei moldoveneşti, cît şi la nivel microeconomic care pot fi asociaţi cu progresul lent al restructurării întreprinderilor, privatizării şi dezvoltării instituţionale în general.
Banca Naţională a promovat pe parcursul acestei perioade o politică monetară restrictivă avînd drept scop stabilitatea preţurilor, însă această politică nu s-a dovedit a fi fezabilă şi consistentă, îndreptată spre ţinerea sub control a inflaţiei. În condiţiile unor presiuni diverse, ea a oferit sistematic credite sectoarelor “sensibile” şi băncilor comerciale cu probleme. Astfel de operaţiuni au constituit o trăsătură nefavorabilă în activitatea BNM de-a lungul acestor ani. În anumite momente ea a finanţat direct deficite publice, în contradicţie cu scopul stabilităţii preţurilor. Ea mai efectuează intervenţii frecvente şi de proporţii pe piaţa valutară (în special ca cumpărător de dolari şi euro), aceasta fiind o altă politică în măsură să conducă la creşterea bazei monetare şi, în acelaşi timp, la creşterea nivelului inflaţiei. Spre exemplu, rata inflaţiei de 15,7% care a fost înregistrată în 2003 a “dat peste cap” politica fulminantă a Băncii Naţionale în această direcţie şi ne face să constatăm că economia moldovenească suferă de boli ascunse.
La sfîrşitul lunii mai 2004 rata anuală a inflaţiei a fost estimată la un nivel de 12,7%, iar în opinia unor observatori economici pînă la sfîrşitul anului aceasta are tendinţe clare de creştere. O eventuală creştere a preţurilor pentru 2005 ar putea fi provocată de reducerea nivelului de impozitare a veniturilor atît pentru persoanele fizice, cît şi pentru cele juridice, măsură pe care Guvernul planifică să o realizeze la începutul anului 2005.
De obicei, guvernele sînt tentate să-şi ridice ratingul înaintea alegerilor (ţinînd cont de faptul că Republica Moldova se află în pragul unei campanii electorale) prin diminuarea impozitelor şi majorarea cheltuielilor pentru sfera socială. Însă aceste acţiuni vor genera creşterea consumului intern, atrăgînd după sine creşterea datoriei publice interne şi a deficitului bugetar, deficienţe greu de soluţionat pentru Banca Naţională. Pentru completarea şi acumularea resurselor la capitolul venituri în bugetul de stat Guvernul, la recomandarea BNM, probabil, va majora taxele şi tarifele vamale percepute de la agenţii economici de la operaţiunile de export-import (în Moldova 70% din veniturile bugetare sînt acumulate ca urmare a acestor operaţiuni). Însă în aceste condiţii atît firmele importatoare, cît şi cele exportatoare vor fi “stimulate” să-şi majoreze preţurile de producere, respectiv ale producţiei finite (preţurile de vînzare) care în consecinţă se vor reflecta aspra nivelului inflaţiei.
Prin urmare, există o dublă provocare pentru BNM în politica monetară cu scopul reducerii inflaţiei care trebuie simultan îndeplinită. În primul rînd, acest policy mix trebuie să includă o politică a veniturilor şi deficite bugetare mici bazate pe un control sever combinată cu raţionalizarea cheltuielilor publice şi impunerea disciplinei financiare la nivelul întreprinderilor. Deficitele mari atrag după ele rate mari ale dobînzilor şi necesită o politică monetară mai relaxantă pentru a contrabalansa acest efect, însă o asemenea politică conduce la mari dificultăţi în cazul unei economii deschise precum este cea a Republicii Moldova. În al doilea rînd, trebuie să se controleze lichiditatea (baza monetară) şi să se rupă lanţul aşteptărilor inflaţioniste puternice după ani de “inflaţie programată”. Dar aşteptările reacţionează la modificările politicii monetare. Atît timp cît nu sînt implementate modificări majore ale politicii monetare fie că nu există voinţă politică, fie că nu există instituţiile sau infrastructura necesare, cu greu se poate realiza o schimbare decisivă a aşteptărilor.
Implicaţiile politicii BNM asupra sectorului real al economiei
Deşi a fost menţinută o relativă stabilitate a preţurilor şi a cursurilor valutare, starea reală a sectorului financiar-bancar nu s-a schimbat considerabil şi ca urmare a condus la o dependenţă financiară sporită faţă de donatorii externi. Politicile Băncii Naţionale au avut şi un efect advers, acela de inhibare a activităţii economice şi investiţionale. Din cauza ratelor încă mari ale dobînzilor creditele bancare au devenit inaccesibile pentru finanţarea proiectelor investiţionale, iar o bună parte din locurile de muncă au fost închise. Pe termen scurt, o asemenea politică este perfect acceptabilă, deoarece primul risc pe care trebuie să-l elimine orice economie este cel al unei inflaţii ieşite de sub control. Dar pe termen lung, după realizarea unei stabilizări macroeconomice şi după inhibarea anticipărilor inflaţioniste ale populaţiei, reprimarea inflaţiei nu mai poate fi obiectivul principal al politicilor macroeconomice, acestea trebuind să se focalizeze asupra creşterii economice şi combaterii şomajului.
BNM împreună cu Guvernul sînt principalii actori responsabili pentru menţinerea climatului investiţional din Republica Moldova. Spre exemplu, pe parcursul anului 2003 investiţiile străine directe (ISD) plasate în ţară au constituit 58 milioane de dolari, fiind de două ori mai mici decît în 2002. Acestea reprezintă doar 16 dolari pe cap de locuitor, fără a fi luată în calcul populaţia care locuieşte în Transnistria, pe cînd investiţiile străine plasate în România în anul 2003 au fost de cca 7 miliarde de dolari, adică aproape 320 de dolari pe cap de locuitor. Este evident că prin acţiunile sale, Banca Naţională a stimulat exodul capitalului din Moldova. Acest proces a fost cauzat în primul rînd de introducerea unor norme de interdicţie şi limitare a liberului schimb dintre leu şi alte valute forte. În al doilea rînd, au fost promulgate interdicţii noi la introducerea valutei în casieriile întreprinderilor şi în conturile bancare. În al treilea rînd, a fost înăsprit regimul de monitorizare a tranzacţiilor valutare în care se stipulează că valuta nu poate rămîne pe un termen mai mare de 3 zile în contul curent. Şi, în cele din urmă, s-a recurs la un nou regim de notificare a organelor represive, în special a procuraturii, asupra trecerii prin conturi a sumelor represive.
Indiscutabil că economia şi cadrul legislativ, inclusiv mediul de afaceri din Republica Moldova nu sînt cele mai atractive, dar acţiunile BNM, menţionate şi enumerate mai sus, în mare măsură catalizează procesul “fugii” capitalului. De ce exodul capitalului este critic pentru orice economie? Deoarece cînd capitalul “pleacă” se reliefează astfel de fenomene precum: şomajul ridicat, închiderea întreprinderilor incapabile să facă faţă concurenţei ca urmare a tehnologiilor depăşite, lipsa locurilor de muncă bine plătite, devalorizarea activelor de pe piaţa financiar-monetară, incapacitatea statului de a-şi onora angajamentele sociale şi de a acumula venituri la buget, într-un sfîrşit, transformarea ţării într-un cimitir economic. Viitorul se arată a fi incert pentru tînăra generaţie, nici o ofertă decentă de muncă, iar plecarea din ţară, probabil, rămîne unica soluţie de supravieţuire. Tendinţele gravitează exact spre acest scenariu — minuni nu se vor întîmpla.
În cazul în care se va impune atacarea cît mai eficace a problemelor evocate, se cere o calibrare adecvată a tuturor componentelor de politică economică, şi respectiv, o bună colaborare între responsabilii acesteia. Pînă acum a fost mai mult sau mai puţin linişte; Guvernul nu a făcut gesturi spectaculoase, iar Banca Naţională a avut o prestaţie în nota obişnuită. Gestionarea deficienţelor economice va testa capacitatea Guvernului şi a BNM de a găsi cele mai avantajoase compromisuri.