Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Absenţa unei viziuni integratoare a strategilor moldoveni în domeniul economic
|
|
Încă la instaurarea sa, actualul guvern şi-a pus drept scop elaborarea a peste 50 de documente strategice în variate domenii, inclusiv în economie. Puzderia de strategii, concepţii şi alte documente cu caracter programatic pe care ministerele şi diversele agenţii guvernamentale au reuşit să le producă pe parcursul a trei ani îi poate zăpăci şi pe cei mai avizaţi specialişti. Şi o misiune aproape imposibilă este de a pune “cap la cap” toate aceste opere pentru a sesiza cît de compatibile şi de congruente sînt ele.
Bineînţeles că nu poate fi blamată intenţia guvernanţilor de a-şi concentra acţiunile şi politicile de intervenţie în economie şi de a le înscrie într-un cadru de gândire strategică. Altceva este că torentul informaţional realizat de strategii moldoveni trădează absenţa unei viziuni integratoare şi coerente asupra intervenţiilor imediate şi viitoare pe care le solicită economia ţării. Aceasta nu însemnă că nu există şi documente sau părţi din acestea scrise profesionist. Însă, din păcate, majoritatea strategiilor sunt mai degrabă nişte declaraţii de intenţii, lipsite de analize temeinice şi de planuri de acţiune clare, ce ar reflecta într-o manieră realistă costurile, sursele de finanţare, persoane responsabile, termene de implementare şi, lucrul cel mai important, modalitatea şi termenul în care societăţii civile, nu doar guvernului şi parlamentului, i se va raporta despre realizarea sarcinilor şi scopurilor strategice.
Deseori se creează impresia că toate proiectele şi strategiile elaborate de autorităţile statului sînt produse şi promovate în mod conştient şi calculat de variate cercuri de interese corporative, aparţinând mediului birocratic. Citind asemenea documente, ai impresia că structurile de stat le scriu pur şi simplu pentru a bifa în catastife îndeplinirea sarcinilor, fără a-şi bate prea mult capul că aşa-zisele strategii se vor prăfui pe poliţele guvernului şi nu vor trezi interesul nimănui. Asemenea documente sînt bune pentru a lăsa finanţatorilor impresia că în Republica Moldova reformatorii sînt încă viguroşi. În realitate, puterea se împiedică tot mai mult de propriile gafe, iar reformele continuă să poarte un caracter parţial.
Astfel, s-ar părea că problema arzătoare a datoriei externe a fost în sfîrşit soluţionată. Fără a pune cumva la îndoială capacităţile profesionale ale persoanelor din Ministerul Finanţelor implicate nemijlocit în procesul de negocieri, trebuie să constatăm că deblocarea asistenţei financiare din partea FMI şi a Băncii Mondiale, primirea “tranşelor” şi restructurarea obligaţiilor au mai degrabă un efect analgetic decît terapeutic, acestea atenuînd temporar durerea în loc să trateze boala. Restructurarea datoriilor fără restructurarea economiei nu face altceva decît să paseze problema viitorului guvern, care, la rîndul său va înţelege că din considerente electorale este mult mai comod să obţii din nou amînarea termenelor de plată decît să promovezi reforme nepopulare.
În domeniul politicilor economice cea mi mare gafă a puterii este luarea unei atitudini neprieteneşti faţă de investitorii străini. Aceasta se referă însă doar la occidentali. Pe de altă parte puterea dansează în faţa investitorilor din Rusia oferindu-le practic întreg pachetul de acţiuni la majoritatea fabricilor de vin; unele fabrici de tutun şi la unele întreprinderi din complexul electro-energetic, acţiuni care au mai degrabă la bază considerente politice decît economice. Ne putem aminti că partidul aflat la putere a promis ca se va lămuri cu privatizarea sălbatică şi cu criminalitatea economică, dar acesta nicidecum nu doreşte, de altfel, să clarifice modalitatea în care corporaţia cu capital rusesc “Itera” a privatizat combinatul de la Rîbniţa, una dintre cele mai mari întreprinderi din Moldova. De asemenea puterii îi este incomod să explice cine şi cum controlează tutunul, importul de electronică şi electrocasnice, producţia vinicolă.
Creşterea economică, care a fost înregistrată pentru prima jumătate a anului şi despre care a declarat pompos în discursul său Premierul Tarlev la ultima şedinţă din sesiunea primăvară-vară a Parlamentului, nu poate ascunde faptul că guvernul este incapabil să-şi îndeplinească programele sociale ultra-generoase sau că ar putea să o facă doar cu riscul reactivării spiralei inflaţioniste. Dacă e să credem statisticilor oficiale, în anul 2004 s-a accentuat tendinţa de stabilizare şi chiar s-au conturat direcţiile de amplificare a creşterii economice. Problema principală însă a rămas nesoluţionată — stabilizarea şi creşterea economică nu a fost resimţită de oamenii de rând, adică de cei care duc greul restructurării şi reformelor economice. Sărăcia a atins în Republica Moldova proporţii îngrozitoare, estimându-se că mai bine de 50% din populaţie trăieşte din mai puţin de 2 dolari pe zi. Iar potrivit unor date oficiale mai bine de 40% din populaţia ţării trăieşte sub limitele minimului de existenţă. În context, Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS), care este constituita din 18 strategii sectoriale, prevede, în particular, reducerea în jumătate, până în anul 2015, a numărului de oameni cu venituri zilnice sub 2 dolari, de la 40% în anul 2003 până la 18,0% în 2015.
În acelaşi timp, în textul Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei elaborată de Guvern nu sînt prevăzute modalităţi de contracarare a unor fenomene ne-economice, care pe parcursul acestei tranziţii fără de sfîrşit au demonstrat că comportă un rol nefast pentru economie. Este vorba de corupţia masivă, de birocratizarea instituţiilor publice, de activităţile economice subterane sau ilegale şi de dezmembrarea economiei moldoveneşti de-a lungul cursului rîului Nistru. O atare absenţă presupune că Guvernul nu percepe aceste probleme ca fiind bariere serioase în calea unei dezvoltări economice mai bune, în realitate ele fiind de natură să submineze orice efort reformator. Şi în cele din urmă, chiar dacă Proiectul SCERS a fost finalizat şi făcut public suntem nevoiţi să constatăm că, în pofida importanţei sale, acest document nu s-a prea bucurat de atenţia reprezentanţilor societăţi civile şi ai elitei politice.
Este interesant că strategia prevede pentru următorii doi ani creşteri semnificative în toate ramurile economiei naţionale. În particular, o creştere a PIB-lui cu minimum 8% anual, a salariului mediu de 1,5 ori, iar a pensiilor — de 2,5 ori. În principiu, după cum demonstrează exemplele de dezvoltare economică a unor ţări din Asia de Sud-est şi din Europa centrală asemenea performanţe sînt realizabile, dar pornind cu totul de alte premise decît cele pe care se bazează strategia elaborată de guvern. Or, după cum a fost declarat la prezentarea strategiei, care urmează a fi remisă spre examinare FMI şi BM, realizarea indicatorilor macroeconomici scontaţi va fi dependentă în mare măsură de condiţiile climaterice favorabile şi de o creştere corespunzătoare în domeniul industriei alimentare, ramură considerată locomotiva economiei moldoveneşti. A doua premisă este asigurarea unui influx de investiţii străine de cca 250 milioane dolari anual. În acest fel, strategia pare să păstreze cu fidelitate stilul contemplativ şi rudimentar-agrar al reformelor economice moldoveneşti, cînd succesul depinde mai mult de bunăvoinţa cerului şi a investitorilor străini, decît de capacitatea de acţiune a instituţiilor publice.
Pentru realizarea acestor obiective mai sunt necesare încă o duzină de intervenţii guvernamentale similare, ţinînd cont de faptul că povara datoriei externe devine insuportabilă. În atare condiţii, dacă toţi indicatorii pronosticaţi în strategie vor fi realizaţi, atunci în analele istoriei economice din Moldova va fi deschis un nou capitol, care pe bună dreptate va putea fi intitulat “fenomenul economic moldovenesc”.