Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Rata inflaţiei ne provoacă încă mari dureri de cap
|
|
Pentru a treia oară în 2004, rata lunară a inflaţiei a depăşit nivelul de un procent (1,1% — aprilie, 2,2% — octombrie, 1,8% — noiembrie). Am putea să mimăm mirarea şi să ne exprimăm temerile că obiectivul de inflaţie din acest an este extrem de dificil de atins, în condiţiile unei creşteri cumulate a preţurilor de 10,7%, în 11 luni.
Dar mai bine am recunoaşte că inflamarea inflaţiei nu constituie o surpriză. Cu alte cuvinte, chiar şi Banca Naţională a declarat pentru FMI şi BM la sfîrşitul lunii trecute că Republica Moldova poate rata ţinta de inflaţie de 9%. După care “surse oficiale” au comunicat agenţiilor de presă o nouă proiecţie: 10%. În acelaşi timp, merită de menţionat că dacă banca centrală n-ar fi luat decizia să lase moneda naţională să se întărească, probabil ca anul 2004 s-ar fi încheiat cu o rată cumulativă a inflaţiei de două ori mai mare decît este actualmente.
Se poate adăuga că atunci cînd apar puseuri de creştere a preţurilor, de regulă, dobînzile se măresc, nu se reduc. Este cît se poate de limpede: cursul în scădere, care echivalează cu importuri mai ieftine, vizează restrîngerea inflaţiei, iar dobînzile se preocupă de micşorarea riscului de intrare a capitalurilor speculative.
Totodată, evoluţia evenimentelor de pe piaţa monetară internă pe parcursul anului 2004, caracterizată prin creşterea preţurilor (implicit a inflaţiei) pe fondul unei aprecieri semnificative a leului, semnalează perpetuarea unor riscuri majore în activitatea Băncii Naţionale. Considerăm că aprecierea în termeni reali a cursului de schimb a fost probabil un rezultat firesc al politicii monetare a BNM pe controlul riguros al bazei monetare (M0). Am putea aprecia că, în această perioadă, politica monetară a BNM a fost una de tip dirijistă.
În acelaşi timp, şi rata medie a dobînzii la depozite a crescut (de la 16,8% la 17,0%), în special, datorită evoluţiei ascendente a depunerilor în lei ale persoanelor fizice. Însă economisirea nu va putea fi stimulată în lipsa unor rate real pozitive ale dobînzilor, iar încrederea populaţiei în moneda naţională va scădea efectiv dacă ratele dobînzilor nominale la depozite nu vor depăşi rata inflaţiei.
Experţii financiari locali consideră că deprecierea monedei americane va conduce la o creştere economică, însă pericolul inflaţionist va duce la înăsprirea politicilor monetare, în principal prin ridicarea dobînzilor, ceea ce va atrage după sine un flux de capitaluri şi investiţii străine care, la rîndul lor, vor stimula producţia şi crearea unor noi locuri de muncă.
De ce este atît de important ca inflaţia să nu se abată prea mult de la obiectivul iniţial? Pentru că un derapaj substanţial ne-ar costa puncte bune de credibilitate, ar induce reticenţă printre investitori şi creditori. În condiţiile în care nivelul inflaţiei ne situează la coada statelor CSI, orice întîrziere ar fi taxată aspru de comunitatea internaţională.
Aşa stînd lucrurile, nu trebuie să uităm cum în primăvară autorităţile monetare au spus că, într-un scenariu pesimist, ar opta categoric pentru atingerea ţintei de inflaţie, chiar cu riscul încetinirii creşterii economice. Ele au motivat că sacrificarea parţială a creşterii economice din 2004 ar consolida creşterea de lungă durată, de care Moldova are nevoie pentru recuperarea decalajelor. Din păcate, ceea ce se vede acum este exact pe dos. Vom avea supraperformanţă la creşterea economică şi subperformanţă la inflaţie.
În fine, a mai rămas un singur aspect de discutat. BNM susţine opinia că inflaţia va scădea la sfîrşitul lui 2004, dar preconizează că procesul de dezinflaţie se va întrerupe, temporar, la începutul anului viitor, în urma majorării preţurilor energetice naţionale şi a menţinerii cotaţiei barilului de ţiţei la niveluri ridicate. Acest lucru este posibil, dar, mai degrabă, aprinderea preţurilor la anul va avea legătură cu scumpirea alimentelor.
Ne amintim că în prima şi a doua lună de toamnă producătorii de pîine şi de carne au fost cu greu convinşi să amîne ori să atenueze majorările de preţ. Iar ca să fie cît mai convingător, Guvernul a renunţat la importante surse bugetare — a înjumătăţit, temporar, taxa vamală la unele produse alimentare. Inevitabil, realitatea va demonstra că măsurile administrative au un impact limitat.
După alegeri nimic nu-i va mai opri pe producători să urce preţurile. Puseul inflaţionist va dura cît îi vor ţine pe oameni banii primiţi de pe urma bunăstării electorale. Şi de ce în inflaţie contează mai mult scumpirea alimentelor decît a energiei? Fiindcă în coşul de la Statistică din 2005, energia va figura cu ponderea redusă din 2003, iar alimentele vor rămîne cu ponderile mari tot de atunci. Pe aceasta schemă, nu benzina ori energia termică amplifică inflaţia, ci pîinea, carnea şi laptele.
Sfîrşitul de an furnizează o imagine pe care politicienii refuză să o vadă: politica monetară şi-a atins limitele în efortul de gestionare a economiei. Mai departe, pentru o scădere sănătoasă a inflaţiei şi a dobînzilor este nevoie de o reducere semnificativă a arieratelor.