Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Semnale pozitive pe segmentul economic între Chişinău şi Bucureşti
|
|
Vizita recentă a preşedintelui român Traian Băsescu la Chişinău a pus capăt unor relaţii care au intrat într-un “con de umbră” ca urmare a acuzaţiilor declarate de către Guvernul Moldovei la adresa României învinuită de “expansionism” şi de implicare în afacerile interne ale Moldovei. Printre multele declaraţii făcute la Chişinău, şeful statului român a afirmat că Bucureştiul va susţine şi va dezvolta relaţiile economice cu Republica Moldova. Mai mult decît atît, acesta a spus că România s-a angajat să fie avocatul cel mai fidel al Republicii Moldova în Europa şi nu va permite niciodată ca Republica Moldova să fie şantajată prin ameninţarea securităţii sale energetice.
Răcirea relaţiilor moldo-române a afectat nu doar domeniul politic, ci şi cel economic. Să ne amintim, spre exemplu, de propunerile pe care le-a făcut Bucureştiul acum 2–3 ani de a finaliza împreună cu partea moldovenească lucrările de construcţie a centralei atomoelectrice de la Cernavodă, oferind astfel Republicii Moldova energie electrică produsă la unul din reactoarele acestei centrale. Propuneri, care de altfel se arătau extrem de avantajoase, dar cărora pînă la urmă nu li s-au dat curs. Fireşte, pentru aceasta se cerea un efort financiar din partea Moldovei, însă credem că preţul acestui efort ar fi fost pe deplin îndreptăţit pe termen mediu şi lung.
Este bine ştiut faptul că Republica Moldova importă peste 90% din consumul de energie electrică. Iar cea mai mare parte din costurile pentru achiziţia energiei electrice îi revine gazelor naturale cu o cotă de 50% şi combustibilului lichid de 30%, principalul furnizor fiind Federaţia Rusă. Moldova s-a transformat, de fapt, într-un obiect al politicii energetice ruseşti fiind lipsită de o poziţie activă în negocieri. Am rămas dependenţi de sursele energetice ruseşti şi în special de concernul rus “Gazprom”, singurul monopolist în asigurarea centralelor moldoveneşti cu gaze naturale şi combustibil, iar Guvernul de la Chişinău nu prea s-a ostenit să îşi diversifice furnizorii.
Colacul de salvare a venit de la Bucureşti. Acesta a anunţat încă la sfîrşitul anului trecut că este dispus să livreze energie electrică în Moldova după ce Chişinăul a solicitat sprijinul României pentru depăşirea crizei energetice determinate de limitarea aprovizionării cu energie electrică de la centrala Cuciurgan, aflată în Transnistria. Mesajul clar şi convingător al preşedintelui Băsescu confirmă o dată în plus faptul că partea română este înclinată prompt să scoată Republica Moldova de sub “călcîiul energetic” al Rusiei. Cu atît mai mult cu cît Moldova dispune de interconexiuni ale liniilor electrice cu România, care permit atît importul, cît şi exportul de curent electric.
Totodată, guvernul de la Bucureşti este dispus să livreze Chişinăului curent electric cu condiţia ca partea moldovenească să recunoască o datorie de 32 milioane USD pentru electricitatea livrată anterior. Ne vine greu să afirmăm în ce circumstanţe Republica Moldova va întoarce datoria. Dar credem că Bucureştiul va fi generos şi va acorda unele concesii preferenţiale Chişinăului, atît pentru termenul de rambursare a datoriei, adică ceea ce priveşte perioada de graţie, cît şi pentru dobînzile aferente.
Vizita lui Băsescu a coincis şi cu semnarea de către Guvernul de la Chişinău şi compania azeră “Azpetrol” a unui contract în valoare de 250 milioane USD privind finalizarea construcţiilor de la terminalul petrolier Giurgiuleşti. În speranţa că acest proiect va fi dus la bun sfîrşit, pe lîngă obţinerea unei securităţi energetice şi reducerea cheltuielilor de transport, amplasarea Moldovei la confluenţa celor trei zone geoeconomice (între statele CSI, Europa de Sud-Est şi regiunea Mării Negre) îi va oferi posibilitatea de a juca rolul unui coridor de tranzit care ar concentra traficul în scopul obţinerii unor beneficii economice de scară (spre exemplu, tranzitul de hidrocarburi pe magistrala Baku-Tbilisi-Cezhan), şi nu este exclus faptul că pe viitor Moldova nu va fi numai o ţară importatoare de produse petroliere, ci şi una exportatoare.
Dar să revenim la subiect. Relaţiile economice dintre Bucureşti şi Chişinău au fost şi mai tensionate în primăvara anului 2003, atunci cînd România a învinuit Republica Moldova că exportă zahăr din trestie pe piaţa română sau că acesta este de producţie străină şi reexportat, fiind în contradicţie directă şi cu acordul bilateral de liber-schimb. În plus, oficialii de la Bucureşti au raportat deseori că producţia (cum ar fi cea de zahăr, carne, ouă etc.) care se importa din Moldova nu respecta întotdeauna standardele calităţii impuse României de Bruxelles pentru aderarea la Uniunea Europeană.
De curînd România s-a arătat dispusă să anuleze sancţiunile comerciale curente impuse Republicii Moldova pentru exporturile de ouă, de carne de pasăre şi de porc, de zahăr etc. Şi, probabil ca urmare a acestor măsuri, se va reduce deficitul balanţei comerciale existent între România şi Moldova. Ponderea României în balanţa comercială a Moldovei nu este prea mare, fiind de cca 11%, însă aceasta este cel mai important partener comercial al Moldovei din Europa Centrală. România îşi orientează exporturile în principal (peste 60%, lucru de la sine înţeles) spre Uniunea Europeană.
Evoluţiile pozitive pe care le-a înregistrat statul român în finalizarea negocierilor de aderare la UE, precum şi creşterea economică de 5%, reducerea şomajului la un nivel de 7%, diminuarea ratei inflaţiei în jur de 10%, dinamica pozitivă în climatul de afaceri şi investiţii fac posibilă promovarea unei imagini mai bune a României în exterior. Spre exemplu, în România media anuală a investiţiilor străine directe (ISD) este de 1,5 miliarde USD, pe cînd valoarea totală a ISD plasate în Moldova în peste 10 ani de tranziţie este ceva mai mare de 800 milioane USD.
În context, Chişinăul ar trebui să păstreze şi să consolideze relaţiile preferenţiale cu România, cel puţin pe motiv că aceasta este deja la “uşa de intrare” în UE. Şi în general, credem că în următorii cîţiva ani relaţiile economice şi comerciale ale Moldovei cu România vor fi pentru prima şi un test al relaţiilor economice cu UE. Dar tot atît de adevărat este ca “locul sub soare” al Republicii Moldova nu este predeterminat. Depinde de noi, dar mai ales de elitele politice şi cele intelectuale, de a găsi Moldovei un drum cît mai bun într-o Uniune care, ea însăşi, este în mişcare. Avem de cîştigat pariul modernizării, iar alegerile parlamentare din 6 martie 2005 nu sînt decît un moment excepţional în istoria Moldovei!